Printre echipele care vor lua startul în noua ediție a Ligii 2, 2024-2025, și încep pregătirea sezonului de luni, 17 iunie 2024, se numără și Campionii FC Argeș.
Clubul piteștean care în această vară l-a numit ca președinte pe Dănuț Coman și ca antrenor principal pe Nicolae Dică sună adunarea la Albota și și-a anunțat o parte din programul pe care îl va urma în următoarea lună și jumătate.
Nicolae Dică a stabilit reunirea echipei CFC Argeș pentru ziua de luni, 17 iunie, de la ora 17:30, la terenul de la Albota, bază sportivă unde clubul piteștean își desfășoară o parte din activitatea de zi cu zi până când noul stadion ”Nicolae Dobrin” va fi construit.
Despre componența lotului, clubul piteștean nu anunță absolut nimic, în afară de jucătorii noi aduși în această vară și cei doi cu care s-a semnat noi contracte. Este vorba despre Vlăduț Morar, Costin Ghiocel, Kevin Doukoure și Andrei Dima, respectiv Patrick Dulcea și Costinel Tofan.
În primele trei săptămâni, până la data de 6 iulie, lotul alb-violet se va pregăti pe plan local, iar apoi se merge într-un stagiu montan în Slovenia, la Rogla, pentru o durată de 13 zile, din 7 până în 19 iulie. În această locație pleacă din ziua reunirii Argeșului colega de campionat Corvinul Hunedoara, reunită deja de o săptămână, în contextul în care va juca Supercupa României cu FCSB și va avea și patru jocuri în cupele europene până la startul Ligii 2.
”După o lună de vacanță, FC Argeș va începe luni, 17 iunie, pregătirea pentru noul sezon competițional. Reunirea lotului va avea loc la ora 10.30, la baza sportivă de la Albota, care a trecut recent printr-un amplu proces de modernizare.
La primul antrenament din această vară, antrenorul Nicolae Dică îi va avea la dispoziție și pe cei patru jucători transferați până acum: atacantul Vlad Morar (ex UTA Arad), fundașul Costin Ghiocel (ex SC Oțelul Galați), mijlocașul Kevin Doukoure (ex Universitatea Cluj) și mijlocașul Andrei Dima (ex FC Voluntari). În afară de cei patru, Dică se va baza pe fundașul Andrei Tofan și pe mijlocașul Patrick Dulcea, fotbaliști care recent au semnat noi înțelegeri cu clubul nostru, valabile pentru următoarele trei sezoane.
Tehnicianul alb-violet a stabilit în linii mari programul echipei până la începerea campionatului, programat să ia startul pe 3 august. După trei săptămâni de antrenamente pe plan local, piteștenii vor merge în străinătate pentru un stagiu montan de 13 zile. Destinația aleasă este Slovenia, localitatea Rogla, locație în care s-a pregătit în ultimii ani și UTA”, informează CFC Argeș.
În cele trei săptămâni de pregătire de pe plan local, echipa piteșteană vrea să joace două amicale.
Primul joc este contra nou-promovatei în Liga 2 AFC Câmpulung Muscel, în data de 29 iunie, locația nefiind încă stabilită. Se dorește un test pentru data de 5 iulie, pentru care nu s-a găsit încă un adversar.
În stagiul din Slobenia, Nicolae Dică și-a propus ca jucătorii săi să dispute patru amicale, în acest moment ”oficialii clubului nostru purtând discuții pentru stabilirea adversarilor”, susține CFC Argeș. Au fost conturate doar datele în care vor avea loc partidele: 10 iulie, 13 iulie (două meciuri) și 17 iulie.
După revenirea în țară, CFC Argeș mai are programat un joc-test, la data de 27 iulie, cu CSM Slatina, o altă colegă din eșalonul secund, nici pentru această întâlnire locația nefiind încă stabilită. Acesta va fi ultimul amical înainte de startul noului sezon de Liga 2, stabilit în jurul datei de 3 august.
Foto: Campionii FC Argeș