FK Miercurea Ciuc, moale în ultimul amical al iernii, cu SR Brașov. Valentin Suciu strâmbă din nas: ”Cu atitudinea pe care am avut-o în prima repriză va fi foarte greu”

Adi MARICA 20 Feb. 2022, 00:13 Liga 2

FK Miercurea Ciuc s-a impus, sâmbătă, la limită, cu scorul de 2-1, pe stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe, cu SR Brașov, antepenultima clasată în Seria a 5-a a Ligii 3.

Pentru harghiteni, acesta a fost ultimul amical înainte de reluarea campionatului Ligii 2, ciucanii urmând să joace sâmbătă, de la ora 11:00, cu Unirea Dej, deși inițial erau programați luni, 28 februarie 2022, de la ora 17:30.

FK Miercurea Ciuc a trecut la limită de SR Brașov

Fundașul Claudiu Apro a deschis scorul pentru ciucani în minutul 14, iar Radu Lingurar a restabilit egalitatea cu un șut senzațional de la marginea careului, bară – gol (22)!

În prima repriză, jocul a fost echilibrat, iar Nicolau a ratat o ocazie bună din lovitură liberă de la marginea careului, dar portarul celor de la Miercurea Ciuc a scos din vinclul porții!

După pauză, elevii lui Valentul Suciu au fost superiori, în special din punct de vedere fizic, iar Lorant Kovacs a marcat golul victoriei în minutul 58.

Valentin Suciu: ”Este nevoie de mai multă responsabilitate

Valentin Suciu nu a fost mulțumit de evoluația jucătorilor săi, în special în prima repriză. Antrenorul echipei din Miercurea Ciuc se așteaptă la o cu totul altă reacție la primul meci oficial din acest an, cu Unirea Dej.

”Am fost destul de moleșiți în prima repriză, pe undeva normal, ținând cont că a fost primul meci pe iarbă de la revenirea din Antalya. Este clar că este nevoie de mai multă responsabilitate din partea noastră dacă vrem să câștigăm jocuri. Cu atitudinea pe care am avut-o în prima repriză va fi foarte greu. După pauză a fost altceva, am avut atitudine mai bună, dar tot e puțin. Eu vreau mai mult! Sper ca săptămâna viitoare să punem la punct toate aspectele. În campionat mă aștept la o reacție din partea jucătorilor. Obiectivul este să câștigăm cât mai multe meciuri”, a spus Valentin Suciu după victoria cu SR Brașov.

Sorin Corâiu: ”Suntem pe drumul cel bun

De partea cealaltă, Sorin Corâiu a schimbat sistemul de joc față de amicalul precedent și a fost mulțumit de cum s-au comportant elevii săi, precizând în continuare că SR Brașov nu va avea emoții cu retrogradarea.

”Sunt mulțumit de implicarea jucătorilor, de atitudine. În meciul amical de joi, cu Tricolorul Breaza (n.r. – scor 1-3), am încercat o formulă cu trei fundași centrali și nu a mers. Astăzi am schimbat și a fost bine. Am avut momente de joc bun în prima repriză, am marcat, am mai ratat o ocazie mare. Din păcate, suferim că nu avem baza noastră de pregătire și astfel suntem nevoiți să luăm multe meciuri de pregătire în deplasare. Una peste alta, suntem pe drumul cel bun. Sunt foarte mulțumit de lot și nu cred că vom avea probleme să ne îndeplinim obiectivul, salvarea de la retrogradare”, a spus Sorin Corâiu, antrenorul echipei brașovene.

FK Miercurea Ciuc: Gyenge – Marrone, Apro, Gergely, R. Takacs – Suros, L. Kovacs, A. Gall – Jebari, Jelena, Schieb
Au mai jucat: Moga – Szondi, Ivanovici, Metoyan, Rodri Hernando, Bărăbaș, Csiszer, Vita, Bara
Antrenor: Valentin Suciu

SR Brașov: Moldovean – Rența, Stoian, Cîrstean, Negotei – Burlacu, Nicolau – Linguraru, D. Sandu, Carlo Danciu – Elek
Au mai jucat: Dragomir, Manole, Godri, Răducanu, Kovacs, Dedu, Vasiloi, Bucșoiu
Antrenor: Sorin Corâiu

Meciul cu Unirea Dej nu se mai joacă luni, ci sâmbătă și nu va mai fi televizat

În această perioadă de pregătire de iarnă, FK Miercurea Ciuc a mai disputat șase partide amicale. În România, înaintea plecării în Turcia, a disputat două teste, cu FK Miercurea Ciuc U19, de care a trecut cu 4-1, și AFC Odorheiu Secuiesc, de care trecut cu scorul de 4-2. În cantonamentul din Antalya le-a întâlnit pe Dinamo Moscova 2, scor 1-1, Metallurg Lipetsk, scor 1-1, Vorskla Poltava U20, scor 4-0, și FC Samgurali, scor 1-2.

Altfel, deși fusese anunțată inițial că va juca meciul cu Unirea Dej luni, 28 februarie, de la ora 17:30, pe teren propriu, în etapa a 17-a, prima programată în acest an, partida fiind stabilită pentru a fi televizată, între timp a intervenit o schimbare. Meciul a fost mutat sâmbătă, de la ora 11:00, și nu va mai fi transmis la TV.

FK Miercurea Ciuc ocupă locul 7, primul sub locurile de play-off, cu 26 de puncte acumulate în 16 etape, și are trei jocuri la dispoziție pentru a urca cel puțin o poziție și a prinde grupa de promovare. Este în luptă directă cu FC Buzău și Steaua.

Foto: FK Miercurea Ciuc

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-petrolul-deschide-prima-etapa-a-ligii-2-din-2022-u-cluj-concordia-o-inchide-programul-rundei-a-17-a-si-meciurile-televizate-19219611

 

 

Adi MARICA 20 Feb. 2022, 00:13 Liga 2
Pe aceeași temă