FK Miercurea Ciuc a făcut egal în amicalul cu Pendikspor, dar putea obține victoria pe final. Formația lui Francisc Dican încheie în forță cantonamentul din Turcia, cu două teste într-o zi

Răzvan STÎNGĂ 19 Jul. 2022, 14:43 Liga 2
FK Miercurea Ciuc a făcut egal în amicalul cu Pendikspor, dar putea obține victoria pe final. Formația lui Francisc Dican încheie în forță cantonamentul din Turcia, cu două teste într-o zi

FK Miercurea Ciuc se află în perioada finală a cantonamentului din Turcia și a mai disputat un meci amical luni, 18 iulie. A întâlnit o nou-promovată în liga secundă din Turcia, pe Pendikspor, cu care a remizat, scor 1-1.

Formația din Liga 2 a condus până aproape de ultimele 10 minute ale testului.

FK Miercurea Ciuc, remiză în amicalul cu Pendikspor

Prima repriză a fost marcată de ocazii de ambele părți, conform informațiilor oferite de site-ul oficial al ciucanilor, cu un mic plus la capitolul șanse importante pentru Pendikspor. Însă, cu toate acestea, FK Miercurea Ciuc a reușit să deschidă scorul în prima parte a primei reprize.

În urma unui corner a punctat formația antrenată de Francisc Dican, în minutul 14, când Richard Jelena a marcat cu capul în urma centrării lui Soufiane Jebari. Acesta a fost scorul la pauză, dar până ca Pendikspor să restabilească egalitatea au fost remarcate mai multe ocazii importante.

Ciucanii puteau obține victoria pe final, dar și turcii au lovit bara în două rânduri

Turcii au lovit chiar de două ori bara, iar FK Miercurea Ciuc a ținut cu greu de avantajul de pe tabelă. Asta până în minutul 79, atunci când Pendikspor a făcut 1-1. Pe final, echipa din Liga 2 putea să își adjudece victoria, doar că reușita celui mai recent venit, Dino Stancic, a fost anulată pe motiv de offside.

FK Miercurea Ciuc: Mate – Csiszer, Nemanic, Apro, Vita (Ivanovici 70′) – Kelemen, L. Kovacs (Csala 82′) – Gal-Andrezly (Tajti 87′), Jebari (El-Sawy 60′), Schieb (Hadnagy 82′) – Jelena (Stancic 70′)

FK Miercurea Ciuc, încă două meciuri amicale în Turcia și revine în România

FK Miercurea Ciuc se va întoarce în România la 22 iulie, în această vineri, dar mai are două meciuri amicale, pe care le va juca în aceeași zi, la 20 iulie. Va întâlni, în această ordine, Al-Wakrah (prima ligă Qatar) și Bandirmaspor (liga secundă Turcia).

În precedentele trei partide amicale din Turcia, ciucanii au câștigat cu 1-0 partida cu Fatih Karagumruk (prima ligă Turcia), au pierdut cu 1-2 meciul cu FK Qabala (prima ligă Azerbaidjan), după care au cedat și în confruntarea cu Eyupspor (a doua ligă din Turcia), scor 0-2.

În România, în prima perioadă a pregătirii de vară, echipa din Miercurea Ciuc a disputat două meciuri amicale cu adversari din prima ligă, Chindia Târgoviște (scor 0-1) și Farul Constanța (scor 2-2).

Foto: FK Miercurea Ciuc

Răzvan STÎNGĂ 19 Jul. 2022, 14:43 Liga 2
Pe aceeași temă