![FC Bihor Oradea s-a descătușat în ultimele două amicale ale iernii, disputate în aceeași zi! Golaveraj de 16 goluri marcate și zero primite](https://media.prosport.ro/6xcI4QVulD0u_ZOw4pxikw3JUDA=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Ffc-bihor-oradea-csm-sigheu-marmatiei-2-e1739704034670.jpg)
FK Miercurea Ciuc a obținut o victorie importantă pentru moral în Turcia, în cantonamentul de la Belek. A întâlnit și a învins Arka Gdynia, formație din liga secundă din Polonia, de care a trecut cu 3-2.
A fost o partidă care l-a mulțumit pe Robert Ilyeș pentru modul în care au arătat jucătorii săi pe faza de atac, pentru că în confruntarea trecută au cedat la zero contra Debrecen II.
Partida a fost una cu un ritm bun, conform informațiilor oferite de site-ul FK Miercurea Ciuc, iar adversarii puteau deschide scorul încă de la prima incursiune de joc, după numai 14 secunde de la fluierul de start. Gyenge a intervenit foarte bine la un șut expediat de Kobaczki.
Ciucanii au fost cei care au marcat primii însă, la prima lovitură de colț. În minutul 11, Richard Jelena a punctat cu capul în urma unei centrări expediate de Janos Nagy. Tot în urma unui corner au egalat cei din Polonia, care au reușit să înscrie rapid, după numai cinci minute de la reușita formației din Liga 2.
Karol Czubak a făcut 1-1 pe tabelă, iar acesta avea să fie și rezultatul primelor 45 de minute. Cu toate acestea, au mai fost ocazii de ambele părți în prima parte a jocului test, iar pentru FK Miercurea Ciuc a trecut pe lângă 2-1, în câteva rânduri, și Janos Nagy.
Repriza secundă a consemnat rezultatul de egalitate pentru minute bune, abia în minutul 68 venind următoarea reușită, semnată de Arka Gdynia, prin același Karol Czubak, care și de data aceasta a marcat tot în urma unui corner, cu capul.
În ultimele cinci minute a revenit FK Miercurea Ciuc și a reușit să câștige amicalul, poate și pe fondul relaxării adversarilor. S-a făcut 2-2 în minutul 86, când Gabor Makrai a fost pe fază și i-a furat balonul portarului advers, după care doar l-a împins în poartă.
Apoi, 3-2 s-a făcut imediat, în minutul 87, Benjamin Babati transformând o lovitură de la 11 metri, după ce Balogh a fost faultat în interiorul suprafeței de pedeapsă.
Robert Ilyeș a declarat, la finalul amicalului, că este mulțumit de randamentul dat în atac de echipa sa, dar că a stat bine și din punct de vedere fizic, meciul fiind unui solicitant. Chiar dacă mai sunt lucruri de reglat până când se reia Liga 2, antrenorul a afirmat că jucătorii săi sunt pe drumul cel bun.
”Am supraviețuit unui meci solicitant din punct de vedere fizic. Am fost disciplinați tactic, ne-am construit bine atacurile și organizarea jocului a mers bine atât în apărare, cât și în atac. Mai sunt greșeli, mai ales în apărare, trebuie să se îmbunătățească în zilele următoare.
Atacanții noștri aduc un plus din ce în ce mai mult jocului nostru, ceea ce este un detaliu îmbucurător, mai ales în lumina problemelor noastre din prima parte a campionatului”, a spus Robert Ilyeș, conform FK Miercurea Ciuc.
FK Miercurea Ciuc se află în al doilea cantonament. Și-a încheiat la 16 ianuarie cantonamentul montan efectuat la Harghita-Băi, a disputat două amicale, iar acum se află în stagiul din Turcia, care are loc în perioada 30 ianuarie – 13 februarie, unde sunt programate și alte amicale.
Până să ajungă în Turcia, FK Miercurea Ciuc a întâlnit AFC Odorheiu Secuiesc (locul 4 în Seria 5 a Liga 3), scor 7-0, și Bicskei (liga a treia maghiară), scor 1-1. După plecarea din România, ciucanii au mai disputat, până la jocul cu formația din Polonia, două teste, bifând o victorie și un eșec. Au trecut de bulgarii de la PFC Dobrudzha Dobrich (scor 2-0), dar au cedat contra maghiarilor de la Debrecen II (scor 0-3).
Foto: FK Miercurea Ciuc
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-s-a-impus-la-limita-in-amicalul-cu-acso-filiasi-19299165
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-egala-cu-sigma-olomouc-ii-19299147
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-a-castigat-amicalul-cu-fc-pucioasa-19299143
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-si-metaloglobus-egale-intr-un-amical-jucat-la-albota-19299120
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-reclamata-la-frf-de-un-angajat-aflat-in-concediu-medical-19299117