FK Miercurea Ciuc a cedat la limită amicalul cu FK Qabala, azeri care vor juca la finalul lunii în Conference League

Marius ANGHEL 13 Jul. 2022, 12:48 Liga 2

FK Miercurea Ciuc a pierdut, marți, 12 iulie, al doilea joc amical disputat în cantonamentul din Turcia, la Bolu. Trupa antrenată de Francisc Dican a cedat la limită, cu scorul de 1-2, partida cu FK Qabala, clasată pe locul 4 în sezonul trecut al primei ligi din Azerbaidjan, formație care la finalul acestei luni întâlnește Mol Fehervar în turul 2 preliminar al UEFA Europa Conference League.

În primul test pe pământ turcesc, FK Miercurea Ciuc a câștigat, surprinzător, cu 1-0, partida cu Fatih Karagumruk, din prima ligă a Turciei.

FK Miercurea Ciuc a fost egalată câteva minute cu FK Qabala

Partida a început în nota de dominare a echipei din prima ligă azeră, aflată pe final de pregătire, care a reușit să deschidă scorul încă din minutul 3, prin Rovlan Muradov, care a profitat de o nesincronicare a fundașilor echipei române.

”Ocaziile la poarta adversă nu s-au lăsat prea mult așteptate, însă Suciu a trimis balonul peste țintă în minutul 12, gestul său fiind imitat două minute mai târziu de El Sawy, cu un șut de la 16 metri. Jucătorii din Qabala au fost și mai aproape de gol, în minutul 31 trecând în contul lor o bară, la doar câteva secunde după ce Francisc Dican efectuase o primă schimbare”, informează clubul harghitean în cronica semnată pe site-ul oficial în limba maghiară și trimisă redacției Liga2.ro în limba română.

La pauză, ciucanii au mutat de trei ori în echipă, fiind introduși Moga, Vita și Bara, iar rezultatul pe tabelă s-a schimbat rapid. După doar două minute de joc, FK Miercurea Ciuc a beneficiat de un penalty în urma unui henț, iar Soufiane Jebari (47) nu a iertat de la punctul cu var, înscriind cu un șut în stânga.

Egalitatea nu a persistat însă mult, fiindcă Asif Mammadov (52) a adus din nou Qabala în avantaj cu un șut din interiorul careului.

”Faptul că imediat după primirea golului Francisc Dican efectuat o schimbare în grup s-a evidențiat și în spiritul ofensiv al echipei noastre, cea mai mare ocazie fiind irosită, ca și în meciul precedent de altfel, de Gál-Andrezly cel care scăpat singur cu portarul, a fost oprit de acesta în drumul spre gol. Era minutul 72, dar băieții noștri au atacat în continuare. Doar câțiva centimetri au lipsit ca eforturile lor să fi fost încununate de succes: în minutul 89, la o lovitură de colț bine executat de Ivanovici, Kovács Márk s-a înălțat și a trimis cu capul balonul în bara din stânga.

Imediat după partidă Francisc Dican s-a declarat mulțumit de prestația băieților noștri, aceștia prezentându-se foarte bine în fața unui adversar cu un ritm mai ridicat de joc, adversar care peste o săptămână va disputa meciul tur în compania celor de la MOL Fehérvár FC”, informează FK Miercurea Ciuc în cronica jocului cu trupa din Azerbaidjan.

Marvin Schieb a fost menajat

Și în acest amical, Francisc Dican a rulat toți jucătorii pe care îi are în lot, printre aceștia regăsindu-se și cinci dintre titularii echipei care a câștigat finala Ligii Elitelor U19, Cupa României U19 și Supercupa României U19 în acest an.

Singurul care a fost menajat a fost Marvin Schieb, atacantul suferind o accidentare minoră în partida amicală precedentă, urmând ca de astăzi să reintre la antrenamente.

FK Miercurea Ciuc: Karacsony (Moga 46) – R. Takacs (Csiszer 60), Kelemen (Vita 46), Nemanic (M. Kovacs 60), Apro (Vereguț 60) – Csuros (Bara 45), L. Kovacs (Szondi 60) – R. Sandor (Gal-Andrezly 30), Jebari (Csala 60), El-Sawy (P. Ivanovici 60) – T. Suciu (Jelena 60).

În Turcia, unde se va sta până în data de 22 iulie, harghitenii vor mai disputa alte patru amicale, cu Eyupspor (15 iulie, liga secundă Turcia), Pendikspor (18 iulie, nou-promovată în liga secundă Turcia), Al-Wakrah (20 iulie, prima ligă Qatar) și Bandirmaspor (20 iulie, liga secundă Turcia).

  • În țară, în prima perioadă a pregătirii de vară, echipa din Miercurea Ciuc a disputat două amicale cu adversari din prima ligă, Chindia Târgoviște (scor 0-1) și Farul Constanța (scor 2-2).
  • În primul test pe pământ turcesc, FK Miercurea Ciuc a câștigat cu 1-0 partida cu Fatih Karagumruk, din prima ligă a Turciei.

Foto: FK Qabala și FK Miercurea Ciuc

Marius ANGHEL 13 Jul. 2022, 12:48 Liga 2
Pe aceeași temă