”FC U” Craiova părea să aibă o misiune facilă în fața penultimei clasate a Ligii 2, Aerostar Bacău, și să obțină o victorie care să o distanțeze la patru puncte de următoarele două clasate, Metaloglobus și ASU Poli, ambele venite după ce au pierdut puncte în această etapă a 10-a a Ligii 2.
Pe teren realitatea a fost alta, pentru că echipa olteană condusă de interimarul Dan Vasilică a avut poate cea mai modestă evoluție a sa din acest sezon și în fața unui Aerostar motivat, după ce de curând a renunțat la patru jucători, a obținut doar o remiză. 0-0 s-a terminat meciul desfășurat la Drobeta Turnu Severin.
În prima repriză, pe fondul unui joc dominat de olteni și cu moldovenii așteptând greșeli pentru a contraatac, cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Răducanu, care cu o reluare cu capul din 6 metri a trimis milimetric peste transversală.
Și în partea secundă ocaziile au fost rare, jocul a decurs în același mod, iar Răducanu a rămas principalul pericol la poarta adversă. Nu l-a putut învinge pe Cebotari (54) cu o reluare din marginea careului, însă și când a trimis pe lângă portar Chirilă (69) a scos de pe linie. Același portar basarabean a mai salvat încă o dată din fața lui Răducanu (85), la o reluare a acestuia cu capul tot din marginea careului mic.
S-a terminat 0-0, iar ”FC U” Craiova a pierdut primele puncte pe teren propriu după ce în precedentele patru jocuri a trecut de Ripensia (4-1), Dunărea Călărași (2-1), CSM Slatina (2-1) și Rapid (5-0). De cealaltă parte, Aerostar a câștigat primul ei punct în deplasare în această ediție de campionat, după ce în precedentele patru întâlniri a pierdut la Farul (0-1), Ripensia (0-2), Dunărea Călărași (2-3) și CSM Slatina (1-2).
Cu 21 de puncte, U Craiova 1948 SA se menține pe locul 1 în Liga 2 și se distanțează la doar două puncte de următoarele clasate, Metaloglobus și ASU Poli, deși putea să o facă la patru puncte dacă ar fi câștigat astăzi.
Aerostar acumulează patru puncte în nouă meciuri și rămâne pe locul 20, penultimul, însă e la un punct peste ultima clasată Pandurii.
În etapa următoare, a 11-a, Aerostar stă, iar U Craiova 1948 SA are meci sâmbătă, de la ora 12:00, în deplasare la ASU Poli.
U Craiova 1948 SA și Aerostar Bacău pun punct în această seară, pentru moment, etapei a 10-a a Ligii 2, runda care a început de sâmbătă și care astăzi trebuia să se încheie, dacă trei meciuri nu ar fi fost amânate din cauza cazurilor de COVID-19 de la CSM Reșița, Pandurii și ”U” Cluj.
De la ora 17:00, la Drobeta Turnu Severin, pe stadionul Municipal, se întâlnesc liderul clasamentului Ligii 2 și penultima clasată.
”FC U” Craiova a jucat ultimul meci acum două duminici în urmă, la 25 octombrie, la Ploiești, când a învins Petrolul cu 1-0. Echipa olteană vine după trei victorii consecutive, una dintre ele în Cupa României, la Filiași, în ultimele două jocuri a fost condusă de interimarul Dan Vasilică, iar acum nu concepe un alt rezultat în afara succesului cu penultima clasată din Liga 2.
Cu Dan Vasilică pe bancă în funcția de antrenor interimar, preparatorul fizic din cauza căruia au plecat de la echipă ultimii doi antrenori principali, Eugen Trică și Nicolo Napoli, după cum chiar patronul Adrian Mititelu a recunoscut, Craiova a obținut două victorii: 4-0 în cupă cu ACSO Filiași și 1-0 în campionat cu Petrolul. Motiv pentru care Mititelu îi dă încredere în continuarea lui Vasilică, cel puțin până în pauza de iarnă, când ar putea numi un antrenor străin care a mai lucrat în România.
Craiova va rămâne lider în Liga 2 și după această etapă, indiferent de rezultatul pe care îl înregistrează cu Aerostar, însă are șansa de a se detașa la patru puncte de Metaloglobus și ASU Poli, următoarele două clasate, după ce acestea au făcut pași greșiți în această rundă. Bucureștenii au încasat prima înfrângere în acest sezon la Dunărea Călărași (0-1), iar timișorenii au remizat la Recea (3-3), fix același scor pe care îl obținuseră și oltenii în Maramureș.
Totodată, după eșecul celor de la Metaloglobus, U Craiova 1948 SA a rămas singura echipă din acest sezon de Liga 2 care nu are nicio înfrângere acumulată. Oltenii au șase victorii și două remize în cele opt meciuri disputate până acum, dar și cel mai bun atac, cu 22 de goluri marcate, și o apărare de mijlocul clasamentului, cu 9 goluri primite.
În schimb, Aerostar Bacău vine după trei înfrângeri consecutive înregistrate pe teren, plus încă un eșec la ”masa verde”, în Cupa României, cu CSM Ceahlăul. Moldovenii trebuiau să joace la mijlocul săptămânii trecute restanța cu Viitorul Pandurii, partidă pe care inițial nu au putut-o desfășura din cauza cazurilor de COVID-19 pe care le-au avut în lot, însă acum s-au lovit de problemele cu noul coronavirus pe care le-au avut gorjenii. Însă, din cauza regulamentului prost făcut de FRF, meciul va fi pierdut la ”masa verde” de Aerostar, chiar dacă Viitorul Pandurii e la fel de vinovată pentru nedisputarea partidei la data reprogramării.
În ultimul meci jucat, Aerostar a pierdut acasă, cu 2-3, cu Fotbal Comuna Recea, iar cu doar trei puncte acumulate în opt meciuri disputate în acest sezon de Liga 2 ocupă penultima poziție în clasament, la egalitate cu ”lanterna roșie” Pandurii.
Băcăuanii au fost 8 goluri marcate și 15 primite șivor avea mari probleme în fața liderului Craiova.
Meciul de la Drobeta Turnu Severin, care începe de la ora 17:00, pe stadionul Municipal, va fi arbitrat de centralul Cătălin Popa (Piteşti) și asistenții Romică Bîrdeş (Piteşti) și Florian Alexandru Vişan (Galaţi). Rezervă este Tudor Florin Jurca (Arad), iar observatori au fost delegați Dan Monea (Aiud) și Viorel Lolea (Reşiţa).
COMENTARIUL LIVE:
U Craiova 1948 SA: Rob. Popa – R. Negru, Paramatti, Diallo, Huyghebaert – Dr. Albu – Vl. Pop (Andr. Ciolacu 75′), Stoenac (Anghelina 63′), Baeten (Compagno 75′), Rob. Răducanu – Cl. Bălan (cpt.)
Rezerve neutilizate: Taborta – Gugu, Criștiu, Blidar, C. Cristea, Zimța
Antrenor: Dan Vasilică
Aerostar Bacău: Luc. Cebotari – Andr. Alecsandru, C. Ardei, I. Chirilă, D. Mureșan – P. Popescu – Mir. Manole (D. Burlacu 62′), Andr. Gavrilă (Al. Cr. Zaharia 77′), Ct. Vraciu (cpt.), Corban (Vl. Mihalcea 89′) – H. Ilie
Rezerve neutilizate: Petrișor – Bobaru, Oteliță, Belciu, D. Tofan, Bobârnac
Antrenor: Daniel Munteanu
♦Min 90+4 Final de partidă la Drobeta Turnu Severin. ”FC U” Craiova pierde primele puncte în acest sezon pe teren propriu, după 0-0 cu Aerostar Bacău, care obține astfel primul punct în deplasare. Oltenii ratează șansa de a se distanța și mai mult în fruntea Ligii 2
♦Pentru Aerostar, remiza cu ”FC U” Craiova i-ar aduce primul punct în acest sezon de Liga 2, după ce în precedentele patru întâlniri a pierdut la Farul (0-1), Ripensia (0-2), Dunărea Călărași (2-3) și CSM Slatina (1-2).
♦Meciul cu Aerostar ar fi primul pentru ”FC U” Craiova în care nu câștigă pe teren propriu în acest sezon, după ce în precedentele patru jocuri a trecut de Ripensia (4-1), Dunărea Călărași (2-1), CSM Slatina (2-1) și Rapid (5-0).
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute
♦Min 89 ⇐⇒Încă o schimbare la Aerostar. Iese Alexandru Corban și intră Vlad Mihalcea
♦Min 85 Cea mai mare ocazie a meciului. Paramatti centrează, Răducanu reia cu capul din 6 metri pe poartă, iar Cebotari deviază cu stânga și apoi prinde cu dreapta aproape pe linie și salvează Aerostar de la gol
♦Min 80 ||| Alexandru Cristian Zaharia vede cartonașul galben după un fault asupra lui Anghelina
♦Min 77 ⇐⇒ La Aerostar, iese Andrei Gavrilă și intră Alexandru Cristian Zaharia
♦Min 75 ⇐⇒ Dublă schimbare la ”FC U” Craiova. Ies Vlad Pop și William Baeten și intră Andrei Ciolacu și Andrea Compagno
♦Min 71 ||| William Baetan ia cartonașul galben pentru proteste, la fel și Lorenzo Paramatti, după o intrare dură, prin alunecare
♦Min 69 La o centrare din stânga a lui Anghelina, pe bara a doua, Răducanu reia cu capul spre poartă, iar Chirilă respinge de pe linie, faza continuă, iar arbitrul indică apoi offside
♦Min 63 ⇐⇒ Craiova mută și ea imediat. Iese Marian Stoenac și intră Marian Anghelina
♦Min 62 ⇐⇒ Prima schimbare o face Aerostar. Iese Mircea Manole și intră Dorin Burlacu
♦Min 54 Răducanu trage din marginea careului, ușor lateral stânga, la prima bară, Cebotari scoate cu greutate în corner. Faza fixă e respinsă fără probleme de băcăuani
♦Min 53 Bălan insistă la o minge în stânga careului, protejează în fața lui Alecsandu, la 5 metri, în unghi închis, cade în genunchi, iar Cebotari prinde. Arbitru nu dă galben pentru simulare, iar Răducanu îi reproșează coechipierului faptul că nu i-a pasat
♦Min 52 ||| Ionuț Chirilă primește cartonașul galben pentur un fault la 22 de metri ușor lateral stânga. Albu bate în zid lovitura liberă, mingea îi revine și apoi trage din nou în blocaj
♦Min 47 Craiova începe mai bine și presează. Stoenac trage din fața careului, lateral dreapta, pe jos, mult pe lângă poartă, la colțul lung
♦Min 46 S-a reluat meciul, fără înlocuiri de jucători
♦Min 45+2 Pauză la Severin. ”FC U” Craiova și Aerostar Bacău sunt la egalitate, scor 0-0, după primele 45 de minute de joc
♦Min 45 + Prima repriză e prelungită cu un minut
♦Min 38 Claudiu Bălan acuză o lovitură din partea lui Cebotari și are nevoie de îngrijiri medicale
♦Min 34 La un corner bătut din dreapta, doi jucători ai Aerostarului se încurcă la bara a doua, iar din Chirilă, aflat la 5 metri, balonul se duce pe lângă poartă
♦Min 31 ||| Dragoș Albu îl ține din spate pe Corban și primește și el cartonașul galben
♦Min 24 Cea mai mare ocazie a meciului. La un corner bătut din stânga, Răducanu vine din spate și reia cu capul din 6 metri milimetric peste transversală
♦Min 22 La cornerul executat din stânga, oltenii au respins de două ori, neconvingător, mingea a ajuns apoi la 20 de metri ușor lateral stânga, de unde s-a tras din prima și Popa a reținut fără probleme
♦Min 21 Popescu execută o lovitură liberă de la 30 de metri, zidul deviază balonul și mingea iese pe lângă poartă, în dreapta, în corner
♦Min 16 ||| Alexandru Corban, cu spatele la poartă, preia larg la 14 metri central, apoi pică dintr-un presupus contact cu Albu. Arbitrul consideră simulare în careul Craiovei, cu toate că mijlocașul Aerostarului n-a cerut nimic, doar a rămas pe gazon, și acordă cartonașul galben
♦Min 16 Stoenac centrează de această dată în careu dintr-o altă lovitură liberă, Cebotari iese și reține din 6 metri
♦Min 14 Stoenac bate mult peste poartă o lovitură liberă de la 22 de metri ușor lateral stânga
♦Min 11 Gavrilă trage din prima, cu exteriorul piciorului drept, de la 19 de metri central, pe jos, Popa reține pe centrul porții fără probleme. E primul șut pe spațiul porții în acest meci
♦Min 9 Craiova are posesia în acest început de meci, domină, în special în flancul drept, însă nu a reușit până acum să-și creeze vreo situație la poartă
♦Min 1 A început partida de la de Drobeta Turnu Severin, de pe stadionul Municipal. Craiova joacă în albastru-alb, iar Aerostar în portocaliu-alb
♦Aerostar Bacău nu mai contează din acest meci pe patru jucători utilizați frecvent în precedentele partide ale acestui sezon. Clubul a renunțat la portarul Iulian Anca-Trip, fundașii centrali Francois Yabre și Andu Moisi și mijlocașul Marius Chelaru. Motivele și explicațiile antrenorului le găsești aici.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-10-trei-echipe-situate-in-top-6-joaca-sambata-de-la-ora-1100-cand-sunt-programate-cinci-meciuri-petrolul-sta-doua-partide-au-fost-amanate-19155268
https://liga2.prosport.ro/seria-1/nicolo-napoli-a-dezvaluit-motivul-rupturii-de-adrian-mititelu-si-fc-u-craiova-asa-se-intampla-cand-patronul-nu-stie-fotbal-si-vrea-sa-se-bage-peste-tot-nu-mai-vreau-sa-sti-19154973
https://liga2.prosport.ro/seria-1/aerostar-bacau-in-pragul-crizei-sportive-doru-damaschin-daca-vom-pierde-cu-viitorul-pandurii-situatia-devine-dramatica-contractele-catorva-jucatori-ar-putea-fi-reziliate-19154557
https://liga2.prosport.ro/seria-1/derby-ul-petrolul-rapid-programat-in-deschiderea-etapei-a-11-a-a-ligii-2-runda-are-inca-doua-meciuri-tari-asu-poli-fc-u-craiova-si-u-cluj-farul-19155376