La primul meci pe teren propriu în Liga 2, pe stadionul din Clinceni, după ce pe ”Arcul de Triumf” nu a fost primită, Dinamo a cedat cu scorul de 1-3 meciul cu nou-promovata SC Oțelul Galați, joc desfășurat în încheierea etapei a 2-a.
Moldovenii au deschis scorul, iar bucureștenii au egalat în prelungirile primei reprize, dar, în partea secundă, jucătorii lui Dorinel Munteanu s-au dovedit mai maturi în joc și au mai înscris de două ori. Dinamo putea reinta în meci pe final, însă Neluț Roșu nu l-a putut învinge pe Dur-Bozoancă la un penalty repetat.
SC Oțelul a început meciul în atac și i-a ținut pe dinamoviști în propria jumătate minute bune după startul jocului. Gorovei (5) putea înscrie, însă a reluat execrabil din 6 metri central, dintr-o poziție bună de gol. Tot atacantul adus de la Dante, echipa de care gălățenii au trecut în barajul de promovare, a tras în blocaj din 6 metri în minutul 9, iar apoi Dinamo a reușit să elilibreze jocul.
După 33 de minute, Răzvan Gorovei a reușit să marcheze cu un șut puternic dintr-o lovitură liberă de la circa 30 de metri, pe lângă zidul ”spart” și surprinzându-l pe Oncescu.
Jardan (40) a executat și el o fază fixă aproape asemănătoare ca cea de la gol, însă el a tras peste.
Gorovei (41) a tras puțin pe lângă bara din dreapta la o nouă încercare de a înscrie, iar apoi a tras dezastruos, mult în lateral, aproape peste stadion (44).
În prelungiri, când gălățenii se gândeau deja la pauză, Lazăr a fabricat o pasă în careu, De Moura a preluat pe piert și a pasat în centru pentru Vasile Buhăescu (45+2), iar fostul atacant al Stelei a trimis din 6 metri în poarta goală.
În partea secundă, într-o atmosferă spectaculoasă asigurată de cele două galerii, oțelarii având și ei un grup de circa 100 de suporteri.
Dorinel Munteanu a mutat primul, încă de la pauză, dar echipa sa oricum s-a dovedit mai matură, chiar dacă golul prin care a preluat din nou conducerea a fost reușit de un puști de 18 ani, Laurențiu Maxim, cel intrat chiar înainte de partea secundă. Acesta a avut o acțiune personală, a primit înapoi de la Gorovei și a înscris din 16 metri lângă bara din stânga (56).
SC Oțelul a mai lovit o dată după o aruncare de la margine. George Cîrjan (66) s-a întors în careul mic cu tot cu Țone în spate și a înscris din 4 metri direct în vinclul colțului lung.
Dinamo a avut replici prin Țîră (71) și Țone (72), la care s-au opus Dur-Bozoancă, însă tot putea reintra în meci la un penalty acordat gratuit de arbitrul Porumbel la un plonjon în careu al lui Valentin Lazăr (74). Neluț Roșu (76) a înscris de la punctul cu var, însă arbitrul a dictat repetarea fiindcă mulți jucători au pătruns în interiorul careului. Același Roșu a executat din nou, iar Dur-Bozoancă a parat de această dată.
”Câinii” s-au prăbușit după această ratare și n-au mai contat în atac în ultimele minute, în timp ce SC Oțelul s-a mulțumit cu victoria la două goluri diferență.
Cu 4 puncte după primele două etape, SC Oțelul urcă pe locul 5 și golaveraj 3-1, în timp ce Dinamo rămâne cu 3 puncte și pică pe poziția a 11-a, cu golaveraj 2-3. În etapa a 3-a, Dinamo joacă sâmbătă, de la ora 18:45, în deplasare la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în timp ce SC Oțelul joacă acasă, duminică, de la ora 12:30, cu Unirea Constanța.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Vasile Buhăescu 45+2′ / Răzvan Gorovei 33′, Laurențiu Maxim 56′, George Cîrjan 66′
Dinamo: Oncescu – Moura, Țone, Giafer, Buleică – Dudea (cpt.), N. Roșu – Bordușanu (Bobea 87′), Bani (Iglesias 58′), Val. Lazăr – Buhăescu (Țîră 68′)
Rezerve neutilizate: Fara – Iul. Roșu, G. Crețu, Cr. Ionescu, Alin Șerban, Andr. Florescu
Antrenor: Ovidiu Burcă
SC Oțelul Galați: Dur-Bozoancă – Sil. Rus, Yabre, Ghiocel, Nedelea – Jardan (Cireș 89′), Mih. Adăscăliței (Markovic 79′), Gorovei – Mitoi (Laur. Maxim 46′), Cîrjan (cpt.)(Berisha 89′), A. Nica (Cisotti 55′)
Rezerve neutilizate: R. Pop – Farcaș, Sîrghi, Dav. Ilie
Antrenor: Dorinel Munteanu
Stadion: Clinceni – Arena 1 (Clinceni – Ilfov). Arbitru: Valentin Porumbel (Olteniţa – Călărași). Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa) și Răzvan Mihai Dobre (Şotânga – Dâmboviţa). Rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova). Observator arbitri: Petre Radu (Bucureşti). Delegat joc: Dorinel Dincă (Călăraşi).
♦Min 90+7 Final de joc la Clinceni. Dinamo pierde primul meci disputat pe teren propriu în Liga 2, la Clinceni, 1-3 cu nou-promovata SC Oțelul. Dinamo rămâne cu trei puncte, gălățenii acumulează patru
♦Min 90+4 Mulți dintre suporterii dinamoviști au plecat deja de la stadion
♦Min 90+4 ||| Cătălin Țîră intră prin alunecare din spate și faultează și primește cartonașul galben
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu șase minute
♦Min 89 ⇐⇒ Dublă schimbare la SC Oțelul, ultimele. Ies Vasile Jardan și George Cîrjan și Denis Cireș și Valmir Berisha
♦Min 87 ⇐⇒ Ionuț Bobea intră pe teren în locul lui Antonio Bordușanu
♦Min 85 Meciul e oprit de un minut fiindcă arbitrul Valentin Porumbel e deranjat, din câte se pare, de scandările galeriei echipei Dinamo. Jucătorii și nici antrenorii nu știu exact de ce e oprită partida!
♦Min 82 ||| Daniel Iglesias primește și el cartonașul galben pentru un fault comis mai devreme
♦Min 79 ⇐⇒ La SC Oțelul, iese Mihai Adăscăliței și intră Vanja Markovic
♦Min 77 Neluț Roșu bate a doua oară mult mai slab, pe jos, puțin în stânga, iar Dur-Bozoancă respinge în lateral, în corner
♦Min 76 Neluț Roșu bate penalty-ul în dreapta, sus, și înscrie, însă arbitrul dictează repetare, fiindcă mai mulți jucători au pătruns în careu înainte ca Roșu să bată. Arbitrul arată cu mâna spre Buleică
♦Min 75 ||| Se protestează, iar antrenorul Dorinel Munteanu primește și el cartonașul galben
♦Min 74 ||| Valentin Lazăr preia în stânga careului, trece printre Rus și Maxim, se împiedică singur de Andrei Rus, care era jos, și arbitrul acordă penalty și cartonaș galben pentru fundașul gălățenilor
♦Min 72 Țone preia pe piept la 20 de metri și trage cu lob, Dur-Bozoancă se repliază și respinge din dreptul transversalei în corner
♦Min 71 Țîră primește în careu, protejează, avansează pe dreapta, e scăpat din marcaj și din 7 metri lateral, doar cu portarul în față, trage sus, iar Dur-Bozoancă deviază peste, în corner
♦Min 68 ⇐⇒ Cătălin Țîră intră în locul lui Vasile Buhăescu, la Dinamo
♦Min 67 ||| Răzvan Gorovei primește și el cartonașul galben după momentele de bucurie
♦Min 66 1-3 Rus aruncă lung de la margine din dreapta, George Cîrjan preia în colțul de 6 metri, cu spatele la poartă, Țone îl marchează, însă căpitanul Oțelului e puternic și se întoarce cu fundașul dinamovist și trage din 5 metri lateral, din unghi, direct în vinclul colțului lung
♦Min 63 ||| George Cîrjan primește cartonașul galben pentru lovirea lui Țone într-un duel aerian
♦Min 58 ⇐⇒ Iese Ahmed Bani și intră spaniolul Daniel Iglesias, care debutează la Dinamo
♦Min 58 ||| Alin Dudea primește cartonașul galben pentru un fault făcut asupra lui Adăscăliței
♦Min 56 1-2 SC Oțelul pleacă pe contraatac, Maxim trece ușor de Țone, pasează în stânga pentru Gorovei, care trimite înapoi pentru Laurențiu Maxim, iar acesta preia pe linia de 16 metri și șutează lângă bara din stânga, făcându-i inutil plonjonul lui Oncescu
♦Min 55 ⇐⇒ Dorinel Munteanu schimbă din nou. Iese Alin Nica și intră Juri Cisotti
♦Min 53 Dinamo are posesia și pune presiune, joacă cu totul altfel față de cum a început meciul. Totuși, nu poate desface apărarea gălățenilor
♦Min 46 ||| Vasile Jardan primește cartonașul galben pentru un fault comis în aer asupra lui Neluț Roșu
♦Min 46 S-a reluat meciul. În pauză, jandarmii au dat cu gaze lacrimogene către suporterii gălățeni
♦Min 46 ⇐⇒ Dorinel Munteanu face o schimbare la pauză. Iese Mario Mitoi și intră Laurențiu Maxim
♦Min 45+2 Pauză la Clinceni. Dinamo egalează la ultima fază în meciul cu SC Oțelul, după o primă repriză în care gălățenii au jucat mai bine. Răzvan Gorovei a înscris pentru SC Oțelul, fostul stelist Vasile Buhăescu a egalat pentru Dinamo
♦Min 45+2 1-1 Lazăr pasează din fața careului, din stânga, în dreapta, De Moura e singur singurel în 8 metri, preia pe piept și pasează în partea opusă, în stânga, iar Vasile Buhăescu, care a evitat excelent offside-ul, pune latul din 6 metri și înscrie în poarta goală. Dur-Bozoancă ieșise să-l blocheze pe De Moura
♦Min 44 Gorovei are o execuție defectuasă de la distanță, mult peste și în lateral, în dreapta, aproape peste stadion!
♦Min 41 Gorovei avansează pe centru, este întâmpinat de Neluț Roșu, însă îl fentează în dreapta și trage din fața careului, plasat, puțin pe lângă bara din dreapta
♦Min 40 Lovitură liberă aproape asemănătoare ca cea de la gol, însă acum ceva mai aproape de careu. De această dată bate Jardan, cu boltă și plasat, tot în stânga, însă Oncescu plonjează bine de această dată și reține
♦Min 34 ||| Minge trimisă pe culoar în careul Oțelului, Bani nu are șanse să ajungă, însă intră prin alunecare și se izbește de Dur-Bozoancă, fără să-l evite. Ahmed Bani primește cartonașul galben
♦Min 33 0-1 Răzvan Gorovei trage puternic și plasat din lovitură liberă de la circa 30 de metri ușor lateral stânga, pe lângă zidul ”spart” de dinamoviștii care-l formau, Oncescu sare doar de formă, fiindcă nu ajunge la mingea care se duce în poartă lângă bara din stânga
♦Suporterii gălățeni au scurte momente în care se aud peste galeria dinamovistă, însă scandările acestora sunt ironizate imediat de rivali cu replici date aproape în același timp
♦Min 28 ||| Mihai Adăscăliței primește cartonașul galben pentru un fault comis mai mai devreme, fază la care arbitrul a lăsat jocul să continue
♦Min 28 Bordușanu centrează înalt din flancul drept, spre colțul lung, prea sus pentru Bani, care nu ajunge la minge în 7 metri central și balonul se duce pe lângă poartă
♦Min 27 Lazăr centrează dintr-un corner din stânga, pe bara a doua, adversarul lui Țone alunecă, iar fundașul dinamovist reia cu capul din 8 metri, însă o face pe lângă poartă, la prima bară
♦Min 25 Buleică trece de Rus în flancul stâng și trage de la distanță la colțul scurt, Dur-Bozoancă prinde în doi timpi
♦Min 22 Pauză de hidratare
♦Min 20 Suporterii Oțelului, acum mai mulți, circa 50, își fac simțită prezența pe stadion și se aud pentru prima dată în acest meci. Înjură clubul Dinamo, iar fanii echipei bucureștene, și ei mai mulți decât în startul partidei, au replică imediat. Mai apoi, fanii gălățeni scandează numele clubului favorit
♦Min 16 Dinamo a mai echilibrat meciul în ultimele minute, a ieșit din propria jumătate, Lazăr a avansat în stânga, a centrat în fața porții, însă Dur-Bozoancă a prins la prima bară
♦Min 9 Minge deviată în fața porții, în dreapta, Gorovei pivotează și trage din 6 metri doar în blocaj. Dorinel Munteanu nu mai are răbdare, vrea ca echipa sa să înscrie
♦SC Oțelul are și ea câțiva suporteri la acest meci, 10. Spre deosebire de meciul trecut disputat aici, în găzduirea celor de la Progresul Spartac, tribuna aflată vizavi de băncile de rezerve este aproape plină. Atunci a fost complet goală
♦Min 5 Minge centrată din dreapta, prelungire cu capul pe spate a lui Ghiocel, iar Gorovei, din 6 metri central, reia execrabil, mult peste poartă, dintr-o poziție bună de gol.
♦Min 3 Dinamo este ținută în ultimii 25 de metri în acest start de meci. Gălățenii au avut două cornere, fără să pună pericol
♦Dinamo are galeria la peluza din spatele porții apărate de Oncescu în prima repriză. E plină doar pe jumătate această peluză. Sunt aproximativ la fel de mulți suporteri câți au fost și la meciul trecut, cu Progresul Spartac, desfășurat tot pe această arenă. Prin comparație, Steaua, de exemplu, a avut de două ori mai mulți suporteri în meciul desfășurat ieri la Slatina, deci mult mai departe de București!
♦Min 1 A început meciul de la Clinceni, cu lovitura de start a lui Cîrjan
♦Dorinel Munteanu are două schimbări în primul ”11” față de meciul trecut, cu Poli Iași: Azinovic și Markovic au ieșit, Ghiocel și Adăscăliței au intrat. Azinovic nu e nici măcar rezervă. De pe bancă a dispărut și Kip, iar noutățile sunt Cisotti și Markovic.
♦Ovidiu Burcă începe acest al doilea meci al lui Dinamo în Liga 2 cu o singură schimbare în primul 11, și asta forțată. A ieșit Costin Amzăr, eliminat cu Progresul Spartac, iar în locul său e utilizat Alin Buleică. Pe banca de rezerve noutățile sunt Țîră, Iglesias și Șerban, nemaiprinzând lotul Dragomir și Cune.
Dinamo va fi pentru prima dată în istoria sa gazdă într-un meci disputat în campionatul Liga 2 pe stadionul din Clinceni, astăzi, de la ora 18:00, iar adversarul pe care îl va întâlni este SC Oțelul Galați, o nou-promovată în acest eșalon fotbalist.
Jocul contează pentru etapa a 2-a a sezonului regular 2022-2023 al eșalonului secund și îi pune punct.
După prima etapă și restul jocurilor din runda a doua desfășurate, Dinamo ocupă locul 9 în clasamentul Ligii 2, cu 3 puncte și golaveraj 1-0, iar SC Oțelul se află pe poziția a 13-a, cu 1 puncte și golaveraj 0-0.
Dinamo a început sezonul tot pe stadionul din Clinceni, unde a întâlnit Progresul Spartac în postura de echipă oaspete. Echipa antrenată de Ovidiu Burcă s-a impus la limită, cu scorul de 1-0, prin reușita lui Antonio Borbușanu. Meciul a deschis noua ediție de campionat.
În etapa a doua, Dinamo întâlnește tot o nou-promovată, însă una care se vrea continuatoarea campioanei din 2011, echipă înființată în 2016 de suporteri și care până acum s-a zbătut să acceadă în Liga 2, reușind în sfârșit acest lucru sub comanda lui Dorinel Munteanu, cel care conducea formația gălățeană și în sezonul în care a reușit să ia titlul.
Jocul cu SC Oțelul se anunță mai complicat pentru trupa lui Burcă decât cel cu Progresul Spartac.
”Dinamo – Oțelul este un clasic, se întâmplă în liga secundă, știți cu toții duelurile și orgoliile din decursul istoriei. Oțelul este antrenată de un tehnician foarte bun, unul dintre cei mai titrați antrenori din liga a doua. Imprimă agresivitate foarte mare echipei, o echipă cu mare robustețe fizică, trebuie să ne ridicăm la nivelul celor de la Oțelul din punct de vedere al intensității fizice.
Din păcate, două echipe de tradiție, care au însemnat foarte mult pentru fotbalul românesc. Oțelul juca în Champions League, viața ne aduce și astfel de momente. Trebuie să îl acceptăm, nu este nicio tragedie, sunt exemple de cluburi mari care au trecut prin astfel de momente. Ambele vor reveni în elită, mai puternice”, a spus Ovidiu Burcă înainte de acest joc.
De partea cealaltă, SC Oțelul a început campionatul cu o remiză pe teren propriu, 0-0 cu Poli Iași, altă contracandidată la promovarea în prima ligă. Trupa gălățeană nu a oferit un joc convingător în prima rundă, însă antrenorul ei, Dorinel Munteanu, speră la mai mult acum, cu Dinamo.
”Va fi un meci greu și sunt convins că ambițiile vor fi foarte mari. Dinamo trece pentru printr-o perioadă dificilă, dar asta nu trebuie să ne facă să gândim că va fi un joc ușor, dimpotrivă, va fi un joc foarte dificil. Am analizat în această săptămână ceea ce am făcut bine, ceea ce am făcut mai puțin bine în prima etapă și sper ca echipa noastră să arate altfel în jocul cu Dinamo. Trebuie să facem un joc exact, să avem o prestație solidă, iar jucătorii noștri să crească de la meci la meci. Vreau să avem un joc consistent, este o partidă importantă, așa cum tratăm toate meciurile”, a declarat Dorinel Munteanu, care în continuare așteaptă noi jucători în echipa sa.
Fostul internațional, deținătorul recordului de selecții la națională, își va întâlni în Liga 2 echipa pentru care a evoluat între anii 1991 și 1993 și alături de care a câtigat un titlu de campion, în 1992.
Partida dintre Dinamo și SC Oțelul Galați va fi arbitrată de centralul Valentin Porumbel (Olteniţa – Călărași) și de asistenții Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa) și Răzvan Mihai Dobre (Şotânga – Dâmboviţa). Arbitru de rezervă va fi Ionela Alina Peşu (Craiova), iar observator de arbitri a fost delegat Petre Radu (Bucureşti). Delegat de joc este Dorinel Dincă (Călăraşi).
Dinamo și noua echipă din Galați, înființată în 2016, se va afla la prima lor partidă oficială.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-pusa-sa-joace-din-nou-marti-in-etapa-a-3-a-a-ligii-2-majoritatea-meciurilor-au-loc-sambata-doua-dintre-ele-la-buftea-cele-cinci-partide-televizate-19240988
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-pe-punctul-de-a-rezilia-contractul-cu-un-fotbalist-venit-luna-trecuta-mijlocasul-era-vazut-varianta-de-baza-dar-acum-trebuie-sa-aleaga-ovidiu-burca-daca-e-vreun-jucator-care-nu-po-19240963
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorinel-munteanu-vesti-incurajatoare-inaintea-deplasarii-la-clinceni-sc-otelul-ar-putea-miza-pe-trei-jucatori-importanti-cu-dinamo-dar-pregateste-si-noi-achizitii-19240420
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-trateaza-cat-se-poate-de-serios-partida-cu-sc-otelul-iar-confruntarea-precedenta-i-a-declansat-semnalul-de-alarma-lui-ovidiu-burca-ii-simt-motivati-pe-jucatori-sper-sa-fie-la-nivelu-19240941
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-cristi-borcea-da-vina-inclusiv-pe-suporterii-din-pch-pentru-situatia-actuala-de-la-dinamo-eu-as-cere-ca-galeria-sa-nu-aiba-niciun-cuvant-de-spus-cum-sa-vina-sa-conduca-ei-19240391
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-razvan-zavaleanu-spune-de-cati-bani-pe-luna-are-nevoie-dinamo-pentru-a-promova-nu-ar-fi-scuze-pe-plan-sportiv-suma-care-ar-scoate-clubul-din-insolventa-19240375
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-steaua-incepe-de-la-ora-1230-echipa-lui-oprita-intalneste-echipa-care-a-realizat-surpriza-in-prima-etapa-19240906
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-2-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-la-iasi-timisoara-ramnicu-valcea-dumbravita-si-clinceni-19240519