Ultimele patru meciuri din Play-off-ul Cupei României, ediția 2022-2023, sunt programate să se dispute astăzi, joi, 29 septembrie 2022.
În primele două jocuri ale zilei s-a ajuns la lovituri de departajare. FC Hermannstadt a învins-o în deplasare pe FC Brașov, iar CSM Alexandria a trecut pe teren propriu de FK Miercurea Ciuc, echipa din Liga 3 reușind surpriza și devenind a doua formație și ultima din acest campionat calificată în faza grupelor Cupei României.
La Chiajna, Universitatea Cluj a deschis rapid scorul în meciul cu Concordia și a obținut și ea biletele în faza următoare a competiției KO.
În uItimul joc al zilei, Dinamo a învins-o în deplasare pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu cu 1-0.
Marți, s-au disputat primele cinci jocuri, iar echipele calificate mai departe, în faza grupelor, au fost CSC Dumbrăvița (după lovituri de departajare), ”FC U” Craiova, Gloria Buzău (după prelungiri), Chindia Târgoviște și Minaur Baia Mare (după prelungiri). Au părăsit competiția Poli Iași, Ripensia, Șoimii Lipova, Steaua și Axiopolis Cernavodă.
Joi au fost programate șapte meciuri. UTA Arad, CS Mioveni, CS Ocna Mureș, SC Oțelul Galați, Unirea Slobozia, Petrolul Ploiești și Rapid au obținut și ele calificarea în faza grupelor Cupei României, după ce au trecut de Foresta Suceava, CSM Reșița, CSM Slatina, Jiul Petroșani, Gloria Bistrița Năsăud, CS Comunal Șelimbăr și CS Afumați. Dintre acestea, SC Oțelul și Unirea Slobozia au avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de adversari din Liga 3.
În faza grupelor Cupei României vor intra și ultimele opt echipe din prima ligă: CFR Cluj, FCSB, U Craiova, FC Voluntari, Farul Constanța, Campionii FC Argeș, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și FC Botoșani.
În Play-off-ul Cupei României participă un total de 32 de echipe, 24 calificate din Turul 3 și 8 din SuperLigă. Cele 8 sunt din prima ligă, 15 din Liga 2, 8 din Liga 3, iar una este din Liga 4. Aceasta din Liga 4, Axiopolis Cernavodă, este una dintre cele șapte câștigătoare ale Fazei Regionale a Cupei României.
joi, 29 septembrie 2022, ora 21:30
Stadion: Municipal (Târgu Jiu – Gorj).
Arbitru central: Andrei Moroiță (Ploieşti). Arbitri asistenți: Nicușor Marin (Suseni – Argeş) și Claudiu Șchiopeţ (Braşov). Arbitru de rezervă: Nicolae Breoi (Ploieşti). Observator arbitri: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea). Delegat joc: Dragoş Ionescu (Bucureşti).
Viitorul Pandurii: Krupenschi – I. Sîrbu, Core, Ad. Stoian, Băican – Micle (Vl. Toma 61′), Brînzan, Răsdan (Vespe 82′), P. Mitrică (Al. Dulca 61′) – Vulpe (Dodoi 46′), Cl. Dragu (cpt.)
Rezerve neutilizate: Geantă – Seb. Chelariu, Rogac, Godja, Banu
Antrenor: Florin Stîngă
Dinamo: Oncescu (Dujmovic 44′) – Moura, Giafer, Patriche (cpt.), Buleică (A. Șerban 85′) – Iglesias (Delciu 44′), Gorka Larrucea, N. Roșu – Bani (Borcea 76′), Al. D. Pop, Ghezali
Rezerve neutilizate: – Bena, Dudea, Iul. Roșu, Val. Lazăr, Buhăescu
Antrenor: Ovidiu Burcă
♦Dinamo se impune de această dată cu Viitorul Pandurii, cu 1-0, și este ultima echipă calificată în faza grupelor Cupei României
♦Min 85 Dujmovic e depășit de minge, De Moura respinge cu capul din fața liniei porții și o salvează din nou pe Dinamo de gol primit
♦Min 79 Roșu primește la 14 metri central, e în poziție ideală de a înscrie, o face cu întârziere, pe jos, Core intră prin alunecare, deviază și balonul se duce pe lângă poartă, în corner
♦Min 63 Dodoi șutează de la 22 de metri, Dujmovic prinde fără probleme
♦Min 45 Centrare dintr-un corner din stânga, Core reia cu capul din 6 metri central, Dujmovic e bătut, însă Moura e pe linie lângă bara din stânga și respinge cu capul. Gorjenii cer gol, considerând că mingea a trecut de linie, însă nu sunt nici măcar pe aproape. Moura a întins capul în față și a respins, el fiind chiar pe linia porții
♦Min 44 Denis Oncescu se accidentează și este înlocuit cu Filip Dujmovic. Înainte de această schimbare trebuie făcută alta, care să mențină regula under. Astfel, Daniel Iglesias este înlocuit cu Cristian Delciu
♦Min 34 0-1 Gorka Larrucea e în careu, pasează printre, Alexandru Darius Pop preia, se întoarce și trage din 7 metri ușor lateral dreapta printre picioarele lui Krupenschi, iar Dinamo deschide scorul
♦Min 29 Minge trimisă pe culoar în careul gazdelor, Pop țâșnește, însă Krupenschi iese la 13 metri și reține din fața atacantului
♦Min 28 Gorka Larrucea șutează cu dreptul de la circa 25 de metri central, mingea îl șterge pe unul dintre adversari, pe spate, e deviat ușor, iar Krupenschi reține
♦Viitorul Pandurii e pe locul 9 în Liga 2, cu 12 puncte acumulate în șapte jocuri, iar Dinamo se află pe poziția a 16-a, cu 6 puncte. Cele două echipe s-au întâlnit în etapa a 3-a, în data de 20 august, chiar pe același stadion, iar gorjenii au câștigat cu 2-0 prin golurile marcate de Claudiu Dragu (56) și Alex Micle (85).
♦Min 23 Centrare din dreapta a lui Pop, Krupenschi ratează ieșirea, Ghezali câștigă duelul aerian din fața careului mic, ușor în lateral stânga, însă mingea trimisă cu capul se duce pe lângă poartă, mult în dreapta
joi, 29 septembrie 2022, ora 18:45
Stadion: Concordia 2 (Chiajna – Ilfov).
Arbitru central: Valentin Porumbel (Olteniţa). Arbitri asistenți: Alexandru Filip (Constanţa) și Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa). Arbitru de rezervă: Mihai Laurențiu Ene (Bucureşti). Observator arbitri: Eduard Dumitrescu (Piteşti). Delegat joc: Aurel Ionescu (Bucureşti).
Concordia Chiajna: Chudy – R. Simion, Palmeș (cpt.), Stănică, Bușu (Leo. Alexandrescu 10′) – Ndiaye (Alb. Voinea 72′), Codrea, Pațurcă (Skytte 63′), Ad. Voicu (Vl. Mihalcea 63′) – Llullaku (Mustacă 72′), Rusescu
Rezerve neutilizate: Chesneau – Călințaru, Maric, E. Oancea
Antrenor: Eugen Trică
”U” Cluj: Iliev – Șt. Vlădoiu (I. Filip 61′), Fl. Ilie (D. Ispas 46′), Nowak, Chipciu (cpt.)(Briceag 55′) – Remacle, Gab. Simion, Bic – Hofman (Haită 76′), L. Fulop, Thiam (Ely Fernandes 55′)
Rezerve neutilizate: Gorcea – Al. Fărăgău, Romario Pires, Ad. Bălan
Antrenor: Eugen Neagoe
♦Universitatea Cluj se impune fără mari probleme în meciul cu Concordia Chiajna, cu 2-0, și obține și ea biletul pentru grupele Cupei României.
♦Min 59 0-2 Vlădoiu îl fentează ușor în dreapta careului pe Ndiaye, centrează în fața porții, Lorand Fulop se înalță singur la prima bară și reia cu capul la colțul lung. Mingea lovește bara și intră în poartă
♦Min 51 Ndiaye deviază cu călcâiul pentru Rusescu, experimentatul atacantul preia și își face mingea pentru un șut cu stângul, din fața careului, din poziție ideală, însă e blocat în ultimul moment și balonul se duce în corner, în stânga
♦Min 18 0-1 Centrare din stânga a lui Remacle, pe bara a doua, Hofman intră prin alunecare și pune latul din 4 metri, dar trimite direct în bara din fața sa. Mingea revine în joc, în centru, iar Mamadou Thiam șutează violent din 12 metri și înscrie sub transversală
♦După Sammy Solitaire Siddharta Skytte, un danez adus de curând, Concordia Chiajna are la acest joc încă o noutate în lot. Este vorba despre basarabeanul Evgheni Oancea, de 26 de ani, fost ultima dată la Noah, în Armenia, dar și fost jucător în Republica Moldova, la Sheriff Tiraspol și FC Sfîntu Gheorghe, cât și în Rusia, la SKA Khabarovsk
♦Min 11 Trică e forțat să facă o primă schimbare. Leonard Alexandrescu intră pe teren în locul lui Sorin Bușu, accidentat de câteva minute și ieșit afară de pe teren
joi, 29 septembrie 2022, ora 16:30
Stadion: CSS Peco (Alexandria – Teleorman).
Arbitru central: Robert Avram (Piteşti). Arbitri asistenți: Răzvan Claudiu Tudor (Craiova) și Vasilică Viorel Dobre (Bucureşti). Arbitru de rezervă: Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeş). Observator arbitri: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe). Delegat joc: Cătălin Eugen Popescu (Ploieşti).
CSM Alexandria: Cristică – Iakabfi, Lupoaică, Vl. Georgescu, Ed. Sîrbu, Al. Nicola, Ciocoteală, Dobrică, Mih. Stancu, C. Neagu (cpt.), I. Voicu
Rezerve: Dohotariu – Chiriceanu, Preoteasa, Sultana, M. Vlad, Jerdea, Laur. Ana, Defta, I. Teodorescu
Antrenor: Ștefan Odoroabă
FK Miercurea Ciuc: Karacsony – R. Takacs, Kelemen (cpt.), Apro, Vita, Vereș, Panos, Csiszer, Bărăbaș, Schieb, Jelena
Rezerve: Moga – Nemanic, T. Hadnagy, L. Kovacs, Bara, Tajti, Stancic, T. Suciu
Antrenor: Francisc Dican
Au înscris la loviturile de departajare: Eduard Sîrbu, Cosmin Ciocoteală, Vladimir Georgescu, Gabriel Preoteasa / Lorant Kovacs, Claudiu Apro
Au ratat la loviturile de departajare: … / Klemen Nemanic, Richard Jelena
♦CSM Alexandria câștigă cu 4-2 la loviturile de departajare, după ce un sloven și un maghiar de la FK Miercurea Ciuc nu l-au putut învinge pe portarul advers. Echipa din Teleorman este a doua din Liga 3 calificată în grupele Cupei României, după CS Ocna Mureș
♦CSM Alexandria și FK Miercurea Ciuc n-au mai înscris în reprizele de prelungiri, astfel că vor executa lovituri de departajare pentru desemnarea calificatei în faza grupelor Cupei României
♦Nu s-a mai înscris în timpul regulamentar de joc, astfel că meciul de la Alexandria intră în cele două reprize de prelungiri
♦Min 71 1-1 Robert Jerdea egalează pentru echipa din Alexandria
♦Min 42 0-1 Bărăbaș interceptează, rezistă atacului lui Neagu la 30 de metri central, avansează și pasează în dreapta pentru pătrunderea în careu a lui Balazs Csiszer, care preia și șutează din colțul careului mic la bara a doua
♦Min 22 Neagu pătrunde în careu, e talonat de un fundaș, pasează în stânga pentru Dobrică, iar acesta, doar cu Karacsony în față, șutează din circa 8 metri direct în portar, care a sărit ca la handbal și a parat cu corpul
joi, 29 septembrie 2022, ora 16:00
Stadion: Tineretului (Brașov – Brașov).
Arbitru central: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Arbitri asistenți: Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea). Arbitru de rezervă: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti). Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat joc: Vlad Căluşer (Voiniceni).
FC Brașov: Micu – Jovanovic, Marc, Tud. Oltean (Diogo Izata 46′), M. Burlacu – R. Lazăr, Dumbravă (cpt.), Vas. Constantin (Joao Amorim 108′) – Angelov, Chică Roșă (Fustar 46′), Tudor Saim
Rezerve neutilizate: Mikulic – Negrean, Lambrinoc, Spătaru, Kirilenko, Mbombo
Antrenor: Dan Alexa
Eliminat: Alexandru Tudor Saim 45′ (roșu direct)
FC Hermannstadt: Muțiu – Medina, Bejan, Antoche, Issah (Opruț 46′) – Al. Răuță (Biceanu 76′), Dr. Iancu (Babic 46′) – P. Petrescu (cpt.)(Balaure 100′), I. Năstăsie (Mino Sota 76′), C. Popescu (Al. Oroian 88′) – Buhăcianu
Rezerve neutilizate: Al. Uțiu – I. Stoica, Bucuroiu
Antrenor: Marius Măldărășanu
Au înscris la loviturile de departajare: Rareș Lazăr, Milcho Angelov, Kirill Kirilenko / Valentin Buhăcianu, Alexandru Oroian, Ionuț Biceanu, Matko Babic, Raul Opruț
A ratat la loviturile de departajare: Diogo Izata / …
♦FC Hermannstadt câștigă cu 5-3 loviturile de departajare și se califică în faza grupelor Cupei României. FC Brașov e eliminată după ce a condus și a jucat începând din a doua repriză în inferioritate numerică, evoluând inclusiv împotriva arbitrului central care a luat mai multe decizii pro echipa din Sibiu.
♦Nu s-a înscris nici măcar o dată în cele două reprize de prelungiri, astfel că echipa calificată în faza grupelor se decide în urma loviturilor de departajare.
♦Min 108 Pasă lungă de la mijlocul terenului, pentru pătrunderea în careu, pe stânga, a lui Opruț, acesta îl are în fața sa doar pe Micu, încearcă să-l lobeze din 7 metri, dar trimite de puțin peste transversală
♦Nu se înscrie nici în minutele de prelungiri și jocul de la Brașov intră în reprizele de prelungiri. FC Brașov a rezistat fără mari probleme în fața prim-divizionarei chiar dacă joacă de o repriză în inferioritate numerică. FC Hermannstadt nu a avut nicio ocazie clară de gol, iar golul egalizator l-a dat după o simulare a lui Buhăcianu la care arbitrul a dictat penalty
♦Min 90 Arbitra de rezervă Trandafir arată doar 4 minute de prelungiri, cu toate că meciul a fost întrerupt mult mai multe minute din cauza accidentărilor și a multiplelor schimbări. ”Secundul” Grigore gesticulează către Cristina Trandafir și spune ceva de genul că s-a convins asupra obiectivității lor, a arbitrilor di nacest meci
♦Min 89 Matko Babic e depășit de minge în marginea careului Brașovului și întinde piciorul în spate pentru a încerca să-l agațe cu talpa, cu călcâiul. Babic îl lovește cu talpa direct în față pe Marc, care a pus capul să respingă. Abia la insistența lui Dumbravă arbitrul scoate cartonașul din buzunar și îl arată doar pe cel galben. Andrei Marc e la pământ și are sânge pe față, fiind tăiat pe față de crampoanele lui Babic. Arbitrul vede sângele și nu scoate nici de aceast ădată cartonașul roșu. Halucinant arbitrajul lui Ovidiu Robu!?
♦Min 84 Biceanu nu-l poate deposeda pe Lazăr, la mijlocul terenului, chiar la marginea terenului, în fața băncii de rezerve a Brașovului, iar mijlocul trupei sibiene șutează violent în mingea aflată sub jucătorul Brașovului, jocul fiind oprit pentru fault. Atac violent cu intenția de a lovi adversarul, după fluierul arbitrului, însă Robu dictează doar cartonașul galben pentru Biceanu și Dan Alexa izbucnește din nou pe marginea terenului. Ovidiu Robu e total depășit de meci
♦Min 75 Dumbravă avansează singur pe stânga și șutează puternic de la distanță, puțin pe lângă bara a doua. Publicul scandează: ”Steagu’, Steagu’!”
♦Min 61 Dan Alexa primește și el cartonașul galben pentru proteste, după ce în urmă cu două minute l-a văzut și secundul Ștefan Grigore. De pe banca Brașovului continuă protestele față de decizia arbitrului de a dicta penalty
♦Min 58 1-1 Petrișor Petrescu bate penalty-ul cu stânge rece, în stânga, sus, fără speranțe pentru portarul Micu, sărit în partea opusă
♦Min 57 Centrare din dreapta în careul Brașovului, Igor Jovanovic și Buhăcianu sunt în duel în 6 metri, atacantul Hermannstadtului se aruncă, mingea trece peste cei doi jucători și arbitrul Ovidiu Robu dictează penalty și cartonaș galben pentru fundașul Brașovului. Arbitrul, impresionat de căderea lejeră a lui Buhăcianu, abia atins cu pieptul de Jovanovic, arată punctul cu var
♦Min 53 Angelov reia din foarfecă din mijlocul careului și mingea trece pe lângă poartă, în stânga. Brașovul are prima ocazie a reprizei secunde, cu toate că până acum FC Hermannstadt a controlat jocul în această parte, profitând și de omul în plus pe care îl are pe teren
♦Prima repriză se încheie cu avantaj minim pentru FC Brașov, însă echipa lui Dan Alexa va evolua repriza secundă în inferioritate numerică după eliminarea lui Saim Tudor pentru o intrare violentă. Sibienii au jucat și ei ultimele minute din prima repriză în inferioritate, fiindcă n-au introdus un nou jucător în locul lui Issah, care încă se află în ambulanță, în spatele uneia dintre porți
♦Min 45+3 Saeed Issah se ridică singur în picioare după ce i-a fost pus guler cervical, e aplaudat de spectatori, jucătorul se pune pe targă și este urcat în ambulanță
♦Min 45 Alexandru Tudor Saim primește direct cartonașul roșu după ce intervine târziu chiar la mijlocul terenului și îl lovește violent cu piciorul în gură și apoi în piept pe Issah. Fundașul sibienilor are nevoie de îngrijiri medicale
♦Min 42 1-0 Milcho Angelov interceptează la 25 de metri central o minge preluată de Chică-Roșă, dă balonul pe lângă un adversar, marcajul lui Issah e larg, pătrunde în careu ușor prin stânga și finalizează plasat, pe jos, pe lângă portar. Balonul lovește bara din dreapta și intră în plasă în partea opusă, în plasa laterală din stânga
♦Min 18 Prima mare ocazie aparține Brașovului. Jovanovic centrează din dreapta în centrul careului, Angelov câștigă duelul aerian cu Antoche și reia din 9 metri cu capul, deviind pe spate, iar mingea trece razant pe lângă vinclul din stânga
marți, 27 septembrie 2022, ora 14:30
CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași 0-0, 0-0, 7-6 după lovituri de departajare
Au marcat de la loviturile de departajare: Răzvan Ghinescu, Cristian Grancea, Toma Bodri, Petre Simon, Ionuț Tănase, Sebastian Bura-Koț, Alexandru Martinov / Alex Hrib, Paul Fosu-Mensah, Ștefan Ștefanovici, Anton Karachanakov, Pawel Tomczyk, Tudor Telcean
Au ratat de la loviturile de departajare: Andrei Olaru / Francisc Cristea, Christ Kouadio
Cosmin Stan / Mugurel Cornățeanu / Opinie despre Poli Iași
marți, 27 septembrie 2022, ora 16:00
Ripensia Timișoara – ”FC U” Craiova 0-4
Marcatori: Vlad Achim 9′, Sekou Sidibe 73′, Ionuț Zanfir 76′, Radu Negru 89′
Iulian Muntean / Lorenzo Paramatti
marți, 27 septembrie 2022, ora 16:30
Șoimii Lipova – Gloria Buzău 2-2, 2-4 după prelungiri
Marcatori: Ovidiu Bulza 40′, Sebastian Susan 72′ / Alexandru Boiciuc 15′, Mihai Neicuțescu 76′, Ariel Lopez 104′, Rareș Uțiu 119′
Cronica / Adrian Abrudean și Cristian Pustai
marți, 27 septembrie 2022, ora 18:45
Steaua – Chindia Târgoviște 1-2
Marcatori: Adrian Popa 5′ / Daniel Popa 49′, Cristian Cherchez 84′
Daniel Oprița / Adrian Popa și Valentin Bărbulescu / Anton Petrea
marți, 27 septembrie 2022, ora 19:00
Axiopolis Cernavodă – Minaur Baia Mare 4-4, 4-5 după prelungiri
Marcatori: Alexandru Grigoraș 9′, Iulian Carabela 52′, Iulian Carabela 90+2′ – penalty, Cosmin Dane 90+3′ / Vasile Chitaș 32′, Mircea Donca 34′, John Mondragon 39′, George Rusu 76′ – autogol, Sergiu Ciocan 96′
miercuri, 28 septembrie 2022, ora 16:00
Foresta Suceava – UTA Arad 0-1
Marcator: Raul Șteau 10′
Dorin Goian / Cronică și Marin Dună
Jiul Petroșani – SC Oțelul Galați 1-1, 2-2, 0-3 după lovituri de departajare
Marcatori: Gabby Batchabi 75′, Mihai Istratie 100′ / Yevhen Bokhashvili 90+1′, 92′
Au marcat de la loviturile de departajare: … / Vanja Markovic, Mihai Adăscăliței, Valmir Berisha
Au ratat de la loviturile de departajare: Sean Aerts, Bogdan Keszeg, Stephane Ferhaoui / …
miercuri, 28 septembrie 2022, ora 16:30
CSM Reșița – CS Mioveni 0-4
Marcatori: Valentin Coșereanu 3′, Cornel Ene 44′ – penalty, Blerim Krasniqi 52′, Andrei Burlacu 75′
Călin Cheregi / Flavius Stoican
CS Ocna Mureș – CSM Slatina 3-0
Marcatori: Andrei Coman 16′, Andrei Ceaca 31′, 62′
Dan Roman / Bătaie de joc CSM Slatina
Gloria Bistrița Năsăud – Unirea Slobozia 0-0, 0-0, 2-3 după lovituri de departajare
Au marcat de la loviturile de departajare: Antoniu Manolache, Paul Copaci / Ionuț Dinu, Florinel Ibrian, Serges Ekollo
Au ratat de la loviturile de departajare: Carl Davordzie, Ovidiu Covaciu, Adam Adbul Wahab / Robert Silaghi
miercuri, 28 septembrie 2022, ora 18:45
CS Comunal Șelimbăr – Petrolul Ploiești 0-4
Marcatori: Marian Huja 55′, Mihai Velisar 79′, Simon Măzărache 89′, 90+3′
Eugen Beza / Alexandru Curtean
miercuri, 28 septembrie 2022, ora 21:30
CS Afumați – Rapid 0-3
Marcatori: Alexandru Ciucur 8′ – autogol, Jayson Papeau 14′, Xian Emmers 38′
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/dorinel-munteanu-mai-obosit-dupa-partida-cu-jiul-petrosani-decat-dupa-jocurile-din-liga-2-sc-otelul-calificare-pe-muchie-de-cutit-in-grupele-cupei-romaniei-foarte-mari-emotii-am-avut-la-p-19247189
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/flavius-stoican-a-eliminat-csm-resita-din-cupa-romaniei-si-si-a-amintit-de-perioada-in-care-a-antrenat-in-valea-domanului-19247211
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cs-ocna-mures-surpriza-actualei-editii-a-cupei-romaniei-dan-roman-conduce-echipa-din-liga-3-calificata-in-faza-grupelor-traim-ceva-unic-facem-istorie-19247121
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cs-afumati-nu-se-astepta-la-prea-multe-din-partida-cu-rapid-echipa-din-liga-3-nu-si-dadea-mari-sanse-in-giulesti-vasile-neagu-daca-intalneam-un-adversar-mai-usor-poate-ajungeam-in-grupe-19247116
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/csm-resita-fara-sanse-in-fata-prim-divizionarei-cs-mioveni-in-cupa-romaniei-calin-cheregi-ma-bucura-nespus-de-mult-reactia-de-dupa-meci-a-spectatorilor-a-galeriei-19247094
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/alexandru-curtean-vrea-ca-selimbar-sa-ia-doar-partile-bune-din-acest-sezon-de-cupa-romaniei-mijlocasul-categoric-dupa-infrangerea-cu-petrolul-trebuie-sa-prindem-experienta-sa-crestem-de-l-19247070
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cs-comunal-selimbar-esec-la-scor-cu-petrolul-si-eliminare-din-cupa-romaniei-eugen-beza-considera-ca-diferenta-de-pe-tabela-a-fost-prea-mare-imi-pare-rau-de-finalul-meciului-sper-sa-nu-afe-19247027
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/dorin-goian-a-analizat-esecul-forestei-din-cupa-romaniei-cu-uta-in-fata-unei-echipe-de-liga-1-ai-nevoie-de-putin-noroc-si-luciditate-dar-sunt-mandru-de-jucatorii-mei-mesajul-pent-19247026
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/petre-grigoras-o-voce-care-mai-conteaza-in-fotbal-la-un-pas-sa-duca-axiopolis-cernavoda-din-liga-4-in-grupele-cupei-romaniei-meci-fabulos-cu-minaur-baia-mare-cu-noua-goluri-mahnit-de-r-19246917
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/uta-a-tremurat-in-fata-echipei-din-liga-3-foresta-suceava-pentru-calificarea-in-grupele-cupei-romaniei-marin-duna-ne-am-chinuit-pana-aproape-de-final-19247003
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/adi-popa-a-dat-vina-si-pe-factori-externi-dupa-ce-steaua-a-fost-eliminata-din-cupa-romaniei-e-unic-in-istoria-fotbalului-vali-barbulescu-scuze-in-fata-suporterilor-dupa-esecul-cu-19246902
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/play-off-cupa-romaniei-primele-doua-jocuri-ale-zilei-incep-de-la-ora-1600-la-suceava-si-petrosani-cele-cinci-echipe-calificate-pana-acum-in-faza-grupelor-19246863
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/play-off-cupa-romaniei-19246621-19246621