Gloria Buzău a plecat în cantonamentul de vară, la Poiana Brașov, iar Andrei Prepeliță a urcat în autocar 22 de jucători. Au fost și câteva surprize pe lângă cei anunțați ca achiziții până acum, dar și câțiva tineri, care se încadrează în regula ”under”.
Stagiul de pregătire a început sâmbătă, 1 iulie, iar revenirea în Buzău va avea loc la 9 iulie. În acest timp, Gloria va disputa două partide de verificare.
Andrei Prepeliță mizează pe o perioadă de acumulare în acest timp, a primelor zile de cantonament, după cum a anunțat Gloria Buzău. Testele vor avea loc miercuri, 5 iulie, cu Abatorul Slobozia, și duminică, 9 iulie, cu Kids Tâmpa Brașov.
În privința venirilor, Gloria Buzău a prezentat până acum următorii jucători: Andreas Mihaiu (ex Chindia Târgoviște), Alexandru Greab (ex CS Mioveni), Ionuț Șerban (ex Campionii FC Argeș), brazilianul Marcus Diniz (ex Hapoel Umm al-Fahm FC – liga secundă din Israel), croatul Marko Pervan (ex Sloboda Tuzla – prima ligă din Bosnia și Herțegovina), Cristian Dumitru (ex FC Voluntari), croatul Dominik Radic (ex NK Siroki Brijeg – prima ligă din Bosnia și Herțegovina) și braziliano-bulgarul Diego Ferraresso (ex Botev Vratsa – prima ligă din Bulgaria).
Pe lângă aceștia, în lotul care a făcut deplasarea la Poiana Brașov s-au mai numărat și jucători ca Sergiu Pîrvulescu (fundaș, 19 ani, sezonul trecut la FC Brașov), Ionuț Nadolu (fundaș, 20 ani, ex Cetatea Turnu Măgurele), Norbert Haymamba (portar, 24 ani, ex la Cetatea Turnu Măgurele) sau Mario Boldea (mijlocaș, 26 de ani, ex Metalurgistul Cugir).
Pîrvulescu a revenit pentru a treia oară la echipa din Buzău, ultima dată jucând în prima parte a sezonului recent încheiat, când a prins 8 partide. Despre Nadolu și Haymamba, Liga2.ro a scris în exclusivitate.
”Ne încărcăm bateriile la Poiana Braşov.
22 de jucători, sub comanda lui Prepeliţă, dar lista sosirilor rămâne deschisă
Gloria Buzău se află până duminică, 9 iulie, într-un prim stagiu de pregătire centralizat, la Poiana Braşov. Cei 22 de jucători aflaţi sub comanda lui Andrei Prepeliţă, urmează un program specific acestei perioade de pregătire, una de acumulare fizică. Tot în cantonamentul de la Braşov, Gloria va disputa şi două jocuri şcoală. În primul, elevii lui Andrei Prepeliţă îi vor întâlni pe ialomiţenii de la Abatorul Slobozia, miercuri, 5 iunie. În ultima zi a stagiului de pregătire montană, echipa noastră va avea ca adversară echipa braşoveană Kids Tâmpa. Ambele partide sunt programate de la ora 17.00, pe stadionul ICIM, din Braşov.
Iată lotul deplasat în cantonamentul de la Poiana Braşov:
Portari: Alexandru Greab, Hymamba Norbert, Dragoş Horeboiu
Fundaşi: Radu Zamfir, Kamil Wiktorski, Robert Sălceanu, Diego Ferraresso, Sergiu Pârvulescu, Ionuţ Nadolu, Marcus Diniz;
Mijlocaşi: Dinko Trebotic, Dragoş Lazăr, Marian Ivan, Andreas Mihaiu, Timotei Bacrău, Mario Boldea, Ionuţ Adrian Şerban, Marko Pervan, Nicuşor Brâncoveanu;
Atacanţi: Victor Angelov, Cristian Dumitru, Dominik Radic”, a anunțat Gloria Buzău pe pagina de Facebook.
Marți, formația preluată de Andrei Prepeliță a încetat colaborările și cu Răzvan Greu, Istvan Fulop, dar și cu Andrei Banyoi, despre acesta din urmă extrem de puțini știau că era sub contractul cu clubul.
Conform informațiilor oferite de club, părțile au semnat rezilierile pe cale amiabilă, iar jucătorii sunt nevoiți să își caute noi cluburi. Astfel, Gloria Buzău s-a despărțit de încă trei jucători, dintre care doar doi au fost în lotul utilizat în sezonul recent încheiat al Ligii 2, printre puținii care puteau rămâne în lot și pentru 2023/2024.
Foto: FC Buzău
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eduard-lambrinoc-a-fost-prezentat-oficial-de-fc-voluntari-prima-reactie-a-jucatorului-plecat-de-la-fc-brasov-19276754
https://liga2.prosport.ro/seria-1/perioada-agitata-la-steaua-avocatii-celui-care-doreste-asocierea-cu-echipa-de-fotbal-a-csa-au-purtat-discutii-cu-reprezentanti-ai-frf-si-lpf-mapn-vine-cu-propria-solutie-pentru-alianta-19276751
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-tunari-a-anuntat-programul-meciurilor-amicale-19276746
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-s-a-despartit-de-trei-jucatori-19276737