Dinamo, trei victorii la rând în amicale cu Burcă antrenor! Pentru ”câini” a înscris și un jucător fost la UTA și Rapid

Marius ANGHEL 30 Jul. 2022, 15:01 Liga 2
Dinamo, trei victorii la rând în amicale cu Burcă antrenor! Pentru ”câini” a înscris și un jucător fost la UTA și Rapid

Dinamo merge brici sub conducerea lui Ovidiu Burcă, cel puțin în amicale și în fața unor adversari din Liga 3.

În ultimul joc test înainte de debutul istoric în Liga 2, trupa bucureșteană a trecut cu 2-0 de CS Tunari, adversar care în această vară a ratat în faza finală barajul de promovare în eșalonul secund și care între timp și-a numit un nou antrenor principal și a făcut mai multe achiziții, unele chiar din liga secundă.

Gabriel de Moura și Alexandru Pop au înscris pentru Dinamo în amicalul cu CS Tunari

Al treilea amical desfășurat de Dinamo cu Ovidiu Burcă antrenor s-a încheiat cu victoria cea mai concludentă. După 2-1 cu CSO Plopeni și 1-0 de SC Popești Leordeni, tot împotriva unor adversari din Liga 3, ”câinii” s-au impus acum cu 2-0 în fața celor de la CS Tunari.

Jocul a avut loc sâmbătă dimineață, de la ora 10:00, la baza sportivă de la Săftica, cu porțile închise. La pauză scorul a fost egal, 0-0, iar în partea secundă, potrivit informațiilor furnizate de Dinamo, au înscris Gabriel de Moura (49) și Alexandru Pop (77).

Primul gol a fost marcat de brazilianul Gabriel de Moura, după o pasă primită de la Bani, iar al doilea a fost reușit de Alexandru Pop. Iulian Roșu a bătut rapid o lovitură liberă la Florescu, acesta a central în careu, iar Pop a înscris cu o lovitură de cap.

Pop a mai avut o ocazie mare, însă a trimis doar în bară, iar alte ocazii importante la poarta ilfovenilor au avut și Bodea, I. Roșu și Buleică.

”Dinamo București vs CS Tunari 2-0 (0-0)
Echipa pregătită de Ovidiu Burca a câștigat ultimul meci amical programat înaintea debutului in Liga 2, scor 2-0 (0-0) cu CS Tunari, disputat in aceasta dimineața in cantonamentul de la Saftica.
Golurile ros-albilor au fost marcate de Gabriel Moura (49) și Alexandru Pop (77).
Oncescu (73 Fara) – Moura (62 G. Crețu), Giafer, Dudea, Amzar (62 A. Şerban) – Buleică (46 D. Tone), N. Roșu (73 Cr. Ionescu) – Bordusanu (46 Bobea), Bani (62 I. Roșu), V. Lazar (73 Florescu) – Buhaescu (46 Al. Pop) au jucat pentru echipa noastra.
Dinamo București va juca in prima etapa a noului sezon competițional in Liga 2 împotriva echipei Progresul Spartac, in deplasare (joi, 4 august, ora 18:00)”, a comunicat Dinamo pe pagina sa de Facebook.

Alexandru Pop semnase cu Viitorul Dăești, însă s-a despărțit imediat de vâlceni, motivând probleme personale. Nu a rămas acasă, la Cluj, ci a ajuns la Dinamo

Apropo de Alexandru Pop, acesta este un fost jucător al echipelor Gloria Bistrița, Dunărea Călărași, Dacia Unirea Brăila, UTA Arad, Aerostar Bacău, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Poli Timișoara și Rapid, cel mai sus cu meciuri la nivelul Ligii 2, aproape 90, și cu 20 de goluri marcate.

Pop semnase în această vară cu echipa din Liga 3 Viitorul Dăești, după ce s-a despărțit de AFC Odorheiu Secuiesc (Liga 3), însă la scurt timp după ce a fost prezentat oficial a solicitat să se despartă amiabil de vâlceni, motivând probleme personale, care îl țin aproape de casă, la Cluj. Între timp, iată, atacantul a ajuns la București, la Dinamo.

”Am reziliat contractul de comun acord cu Viitorul Dăești. Motivul principal este necesitatea rezolvării unor probleme personale care mă împedică să fiu plecat departe de casă. Consider că n-am fost lipsit de profesionalism, mai mult conducerea echipei m-a înțeles și pe această cale le mulțumesc încă o dată. Îmi pare rău pentru aceste speculații, cum că soția nu m-a lăsat să plec (nu sunt căsătorit în momentul de față) sau că mi-am găsit un angajament mai bun. În prezent nu am nicio ofertă concretă”, spunea Alexandru Pop pentru Liga2.ro.

Trei înfrângeri cu echipe din Liga 2, trei victorii cu echipe din Liga 3 pentru Dinamo

În acest test cu CS Tunari, Ovidiu Burcă a utilizat următorii jucători, conform informațiilor oferite de Dinamo: Oncescu (Fara 73) – de Moura (G. Crețu 62), Giafer, Dudea, Amzar (A. Şerban 62) – Buleică (D. Țone 46), N. Roșu (Cr. Ionescu 73) – Bordușanu (Bobea 46), Bani (I. Roșu 62), Val. Lazăr (Florescu 73) – Buhăescu (Al. Pop 46).

În această perioadă de pregătire de vară, Dinamo a mai disputat amicale cu: Concordia Chiajna (scor 0-1), Unirea Slobozia (scor 0-5), Unirea Constanța (scor 1-3), CSO Plopeni (scor 2-1) și SC Popești Leordeni (scor 1-0). După cum se poate observa, echipa a câștigat doar în fața unor adversari din Liga 3, inclusiv cel întâlnit astăzi, în timp ce în fața celor din Liga 2 a pierdut.

Dinamo va juca în meciul de deschidere al noului sezon de Liga 2, în deplasare cu Progresul Spartac, gazdele încercând în aceste zile să mute partida la Clinceni, fiindcă dacă va rămâne programată la Buftea se va desfășura fără spectatori, deoarece Jandarmeria nu a permis accesul publicul în interiorul arenei. Jocul e stabilit să se desfășoare joi, de la ora 18:00.

CS Tunari are un nou antrenor și o mulțime de noi achiziții, inclusiv din Liga 2

De partea cealaltă, CS Tunari a început în formula: Devenish-Meares – Plumbuitu, Catrici, L. Ion, Goicea – Zătreanu, Badea, Bg. Barbu, Mih. Marian – Dumitrescu, C. Stoian. În repriza a doua, potrivit informațiilor puse la dispoziție către Liga2.ro de club, au fost utilizați jucătorii aflați în probe.

Clubul din Tunari, care în această vară a pierdut promovarea în Liga 2 în urma unui baraj decisiv cu Progresul Spartac (0-4 acasă și 1-3 în deplasare), s-a despărțit de antrenorul Marcel Abăluță și a semnat cu Valentin Negru. De la echipă au plecat mai mulți jucători, trei dintre ei ajungând la Poli Timișoara, în Liga 2 (Dan Isvoranu, Răzvan Milea și Marco Andone), însă au fost aduși o mulțime în schimb.

CS Tunari a oficializat până acum numirea lui Valentin Negru ca antrenor principal și a lui Alexandru Frângu ca preparator fizic, iar la capitolul achiziții se numără: Harrison Devenish-Meares (portar, Poli Timișoara), Gabriel Plumbuitu (fundaș dreapta, Poli Timișoara) Alexandru Catrici (funfaș central), Robert Stănici (fundaș central), Mario Tunsu (fundaș central), Gabriel Goicea (fundaș central), Antonio Dumitrescu (mijlocaș central), Ștefan Ghinea (mijlocaș lateral)(toți șase de la Rapid 2), Lucian Ion (mijlocaș central), Bogdan Barbu (mijlocaș central)(ambii de la Concordia Chiajna), Daniel Cîrjan (mijlocaș central, CA Oradea), Alexandru Atomei (mijlocaș lateral, Metalul Buzău) și Andrei Zătreanu (atacant, Steaua).

În această perioadă de pregătire de vară, echipa din Turnari a mai disputat amicale cu CS Blejoi (1-3) și CS Dinamo (2-2). Urmează jocuri test cu Farul Constanța 2 (6 august), FCSB 2 (13 august), CSM Alexandria (17 august), iar în data de 20 august va fi ultima partidă, cu un adversar încă nestabilit.

Foto principal: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-spaniol-fost-la-deportivo-de-la-coruna-si-alaves-noua-achizitie-facuta-de-dinamo-mijlocasul-vine-dupa-cel-mai-bun-sezon-din-cariera-sa-in-prima-liga-din-slovacia-19238856

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-dinamo-se-joaca-fara-spectatori-daca-ramane-programat-la-buftea-o-veste-pe-care-nu-ne-o-doream-in-niciun-caz-se-incearca-mutarea-jocului-pe-ultima-suta-de-metri-19238841

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-tunari-a-renuntat-la-antrenorul-marcel-abaluta-dupa-ratarea-promovarii-echipa-din-liga-3-si-a-numit-un-nou-principal-si-a-adus-doi-jucatori-din-liga-2-19236180

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-a-pierdut-procesul-cu-dario-bonetti-si-e-buna-de-plata-suma-pe-care-trebuie-sa-i-o-achite-clubul-antrenorului-italian-19238788

https://liga2.prosport.ro/liga-3/alexandru-pop-si-viitorul-daesti-au-reziliat-contractul-dintr-un-motiv-incredibil-jucatorul-a-invocat-ca-nu-il-mai-lasa-sotia-sa-joace-pentru-echipa-valceana-19237309

Marius ANGHEL 30 Jul. 2022, 15:01 Liga 2
Pe aceeași temă