AJF-urile au probleme în ceea ce privește începerea sezonului în Liga a 4-a, din pricina pandemiei cu noul coronavirus. Din acest motiv, multe dintre ele au anunțat că nu vor lua startul foarte curând. Nu mai devreme de începutul anului următor. Recent, Asociația Județeană de Fotbal Covasna a precizat la rândul ei că nu va da drumul stagiunii 2020/2021 în acest an.
Cel mai devreme, în Liga 4 Covasna vor fi programate meciuri în luna martie din 2021, dar pauza se poate prelungi și mai mult, în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19 la nivel național.
”ÎN ATENȚIA MEBRIILOR AFILIAȚI ținând cont de:
– Menținerea stării de alertă pe teritoriul României
– Faptul că nu s-a luat o decizie privind relaxarea sau diminuarea măsurilor de siguranță sanitară (testarea COVID-19 prin RT-PCR), astfel încât să se permită reluarea competițiilor organizate de Asociațiile Județene de Fotbal
– Creșterea constantă și alarmantă a numărului de cazuri de infectări cu COVID-19, AJF COVASNA a hotărât:
Aceeași situație a amânării startului de sezon se regăsește și la AJF Galați, care a anunțat, prin președintele Liviu Ciubotariu, că dacă nu se fac anumite reglementări ale protocolului medical, sezonul poate fi compromis. Potrivit conducătorului, în cazul în care nu se renunță la testele RT-PCR, atunci Liga 4 Galați riscă să nu înceapă nici în 2021.
”Noi am avut discuții la nivelul Ministerul Tineretului și Sportului, la nivelul Federației Române de Fotbal, ni s-au dat speranțe că după 1 octombrie, se va analiza situația fotbalului județean. Dar, deodată a urmat acea explozie de cazuri și a căzut acest posibil protocol fără testele RT-PCR. Acel protocol putea fi îndeplinit de echipele noastre. Singura modalitate să începem campionatul anul viitor este să se renunțe la testele RT-PCR, altfel nu vom putea desfășura un campionat normal.
Să zicem că se vor găsi două-trei echipe care vor avea posibilități să joace, dar va fi ca la finalul sezonului trecut când s-au jucat două-trei meciuri și s-a stabilit o campioană, ceea ce nu este un campionat, este o soluție de avarie, o soluție de a desemna o echipă care să meargă la barajul de promovare în Liga a 3-a”, a declarat președintele AJF Galați, Liviu Ciubotariu, citat de Sport Galați.
Liga 4 nu se reia momentan nici în următoarele județe: Timiș, București, Arad, Cluj, Alba, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Gorj și Neamț. Există un AJF care a dat undă verde meciurilor, Hunedoara, iar Brașovul va face același lucru. A emis un procol al modului după care se va desfășura sezonul.
Foto: CS Avântul Valea Mărului
https://liga2.prosport.ro/liga-4/liga-4-neamt-amana-si-ea-startul-sezonului-cand-intentioneaza-ajf-ul-sa-dea-drumul-meciurilor-19155661
https://liga2.prosport.ro/special/fotbalistii-vindecati-de-covid-19-nu-vor-mai-fi-retestati-timp-de-trei-luni-de-zile-noul-protocolul-medical-pentru-desfasurarea-competitiilor-19154889
https://liga2.prosport.ro/liga-4/ajf-gorj-a-pus-si-ea-lacatul-pe-liga-4-in-2020-sezonul-nu-incepe-mai-devreme-de-luna-februarie-19154749