Steaua a făcut spectacol și în al treilea amical și nu a primit nici de această dată gol. Succes zdrobitor contra FC Bolintin Malu Spart

Andrei PASCU 02 Feb. 2024, 15:29 Liga 2

Steaua a încheiat primul cantonament al iernii, organizat la baza proprie din Ghencea, acolo unde va avea loc și al doilea stagiu centralizat, cu un meci amical. A fost a treia partidă de verificare pentru trupa lui Daniel Oprița, contra unei formații din Liga 4 Giurgiu, FC Bolintin Malu Spart.

Așa cum era de așteptat, Steaua, locul 7 în Liga 2 după 15 etape, nu a avut emoții și s-a impus cu scorul de 9-0, duelul având loc pe terenul formației din divizia a patra, la Bolintin Vale.

Steaua, victorie la scor contra FC Bolintin Malu Spart, 9-0

Steaua a înscris de patru ori în prima repriză contra clasatei pe locul 2 în Seria Nord din Liga 4 Giurgiu după 11 etape, iar omul primelor 45 de minute a fost tânărul de 17 ani Răzvan Florea, care a marcat de două ori, în minutele 33 și 45. Mijlocașul nu a jucat nici măcar un minut în Liga 2 în acest sezon, dar Daniel Oprița pune accentul și pe promovarea tinerilor de la academie, motiv pentru care Florea ar putea să bifeze primele minute în partea a doua a stagiunii.

Pe lista marcatorilor și-au mai trecut numele, în prima repriză, și David Matei, autor al unui gol marcat în minutul 38, dar și spaniolul Paulino Miguelez, unul dintre cei doi jucători prezentați oficial în această iarnă la Steaua, care a punctat în minutul 43.

Puștii Stelei au ieșit în evidență în amicalul cu formația din Liga 4 Giurgiu

Daniel Oprița testează toți jucătorii în primele meciuri de pregătire, iar Steaua a arătat diferit în partea secundă, fiind pe teren alți fotbaliști, restul care a început testul din postura de rezerve. Însă, ”militarii” au marcat de cinci ori, deschiderea tabelei după pauză fiind semnată de un alt tânăr, de Alin Raicu, la numai trei minute de la reluare, care a bifat, în acest sezon, 11 meciuri și trei goluri în campionat.

Apoi, Steaua a înscris ultimele patru goluri în ultimele 10 minute ale confruntării. S-a făcut 6-0 în minutul 80, în urma unei reușite a unui tânăr de la academie, Ioniță, iar apoi a venit, două minute mai târziu, reușita fundașului Costel Avram.

Un alt puști, Gabriel Dumitru (18 ani), a marcat în minutul 85 pentru 8-0, iar ultimul gol a fost reușit tot de Ioniță, care a făcut dubla în minutul 87.

  • Steaua, în prima repriză: H. Iancu (Pletea 30’) – Dav. Maftei, M. Marin, Vîrtej, Ceceri, Dobrescu – Drăghici, Mancuso, Dav. Matei – Rz. Florea, Pau Miguelez.
  • Steaua, în repriza secundă: Pletea (Frănculescu 60’) – G. Dumitru, Beța, Shehait, A. Ilie, Brumă – Drăghici, Avram, Raicu – Florea, Ioniță.

FC Bolintin Malu Spart, onorată să întâlnească Steaua

În tribunele stadionului echipei din Liga 4 Giurgiu au fost și câțiva spectatori, dar și în jurul gardului terenului s-au înghesuit zeci de oameni, pentru a vedea ”pe viu” echipa din Liga 2. FC Bolintin Malu Spart a postat pe pagina de Facebook un mesaj de mulțumire Stelei pentru că a acceptat un astfel de amical:

Indiferent de rezultat, pentru noi a fost o onoare să putem juca împotriva echipei Steaua București, la Bolintin Vale. Mulțumim tuturor celor care au fost prezenți astăzi în tribune.
Povestea merge mai departe. Forzza Bolintin!”.

Cel mai cunoscut jucător al echipei giurgiuvene este Adrian Pătulea (39 ani, primul din stânga sus), atacant care a jucat la Rapid, Petrolul, Astra, Farul, Poli Iași, FC Vaslui sau Academica Argeș. Un altul cunoscut este Andrei Neagoe (36 ani, în centru, pe rândul de jos), doar mijlocaș la Dacia Mioveni, FC Argeș, Progresul București, Unirea Urziceni, Poli Iași, UTA, CSM Râmnicu Vâlcea, Farul, Metalul Reșița, Chindia sau CS Afumați.

Steaua, trei amicale și un cantonament până la reluarea Ligii 2

Din acest moment, Steaua va mai disputa trei meciuri amicale până la reluarea Ligii 2. Va mai întâlni CSM Slatina (7 februarie), CSM Alexandria (10 februarie) și CFC Argeș (17 februarie). Conform informațiilor oferite de Steaua, următorul test va avea loc tot în deplasare, pe terenul formației din Slatina.

În primul test al iernii, ”militarii” au trecut cu 5-0 de Agricola Borcea. Apoi, au trecut și de Progresul Spartac, scor 4-0. Zilele următoare, Steaua va intra în al doilea cantonament al iernii, programat de Daniel Oprița tot în baza din Ghencea.

Meciul integral dintre FC Bolintin Malu Spart și Steaua:

https://www.youtube.com/watch?v=UB-vOGJldjc

 

Foto: Steaua și FC Bolintin Malu Spart
Video: Steaua

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/sperante-pentru-timisoara-a-demarat-renovarea-arenei-stiinta-iar-in-curand-incepe-santierul-la-viitorul-stadion-lego-situatia-noului-dan-paltinisanu-19298667

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-a-invins-flacara-moreni-intr-un-amical-19298664

https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-a-castigat-la-scor-amicalul-cu-progresul-spartac-19298660

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-a-invins-echipa-din-bielsko-biala-19298653

https://liga2.prosport.ro/seria-1/kevin-ceceri-a-venit-cu-ganduri-mari-la-steaua-19298622

Andrei PASCU 02 Feb. 2024, 15:29 Liga 2
Pe aceeași temă