Dacă majoritatea județelor din țară au decis să oprească definitiv fotbalul în acest an, marcat de pandemia de coronavirus, cazurile fiind mult în creștere în ultima perioadă, inclusiv în rândul fotbaliștilor care au reluat întrecerile în competițiile organizate de Federația Română de Fotbal, în schimb Hunedoara face excepție.
Încă din data de 10 septembrie, Comitetul Executiv al AJF Hunedoara a decis modificarea structurii programului competiţional în Liga a 4-a şi a stabilit datele de disputare a turului campionatului. Ediţia 2020 – 2021 are, în prima fază, un sezon regulat cu 9 etape în tur şi 9 în retur, iar faza a doua va cuprinde un play-off şi un play-out. În play-off ar urma să joace primele patru clasate, 6 etape (tur-retur) cu înjumătăţirea punctelor acumulate în sezonul regulat, iar în play-out formaţiile de pe locurile 5 – 10, 5 etape (doar tur), tot cu înjumătăţirea punctelor.
Noutatea absolută este condensarea etapelor, cel puţin pentru tur: primele cinci runde sunt programate în 7, 10, 13, 16 şi 18 octombrie, ultimele patru în 12, 15, 19 şi 22 noiembrie. S-a ajuns la această soluţie de criză din cauza obligativităţii testărilor COVID prevăzută în protocolul medical pentru reluarea competiţilor, testări care afectează serios bugetul şi aşa drămuit al cluburilor.
Președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean, se bucură că în această ediție de campionat a Ligii a 4-a are doar zece echipe participante.
„Este singura oară când ne-am bucurat că avem doar zece echipe înscrise şi nu mai multe! Ar fi fost o problemă cu una sau două în plus, deoarece ar fi crescut numărul de etape, al meciurilor şi al datelor necesare pentru disputare. Sigur că ne dorim să creştem numărul de echipe din fotbalul judeţean, dar în situaţia pe care o cunoaştem cu toţii a trebuit să ne mulţumim cu zece formaţii. Ne-am consultat cu cluburile şi toate s-au arătat de acord cu această soluţie, actualul format este convenabil pentru toată lumea. În 5 octombrie am programat la Spitalul Hunedoara testele obligatorii covid (n.r. singurul spital din judeţ acreditat să le efectueze) pentru toate părţile implicate în competiţie, echipe, arbitri, observatori – toţi aceştia vor suporta costul testărilor din fondurile proprii. La începutul lui noiembrie vom efectua şi cea de a doua testare, pentru a putea juca ultima parte a turului. Comprimarea etapelor a fost singurul mod în care puteam să reluăm competiţia, în condiţiile actuale. De ce am ales să jucăm cu o pauză de trei săptămâni între 18 octombrie şi 12 noiembrie? Simplu, deoarece la liga a patra toţi jucătorii au servicii, fotbalul nu este activitatea lor principală, iar cu aceste etape intermediare de marţi, miercuri şi vineri le va fi greu să lipsească de la lucru o perioadă prea îndelungată”, a declarat Cristian Petrean, pentru sportulhunedorean.ro.
Ulterioarele recorduri zilnice de infectare cu COVID-19 la nivel național nu i-au speriat pe hunedoreni, care s-au ținut de plan și miercuri au programat prima rundă: Inter Petrila – Retezatul Haţeg 1-1, Minerul Uricani – Aurul Brad 1– 4, Şoimul Băiţa – Victoria Călan 2–0, Municipal Deva II – Dacia Orăştie 1–2 (foto), în timp ce meciul Meciul Mihai Viteazu Vulcan – Gloria Geoagiu a fost amânat, fiindcă oaspeții au avut dificultăți cu deplasarea într-o zi lucrătoare.
Sâmbătă, însă, s-au jucat toate partidele: Gloria Geoagiu – Minerul Uricani 3–0, Dacia Orăştie – Inter Petrila 0–3 (foto principal), Victoria Călan – Municipal Deva II 0–0, Aurul Brad – Şoimul Băiţa 5–1 și Retezatul Haţeg – Mihai Viteazu Vulcan 3–0.
Cristian Petrean e mândru de ceea ce a reușit în Hunedoara, un exemplu pentru toată țara, atunci când există voință și consens. „După o pauză foarte lungă, am reușit să ne bucurăm iarăși de meciurile din Liga a 4-a. Sunt de apreciat eforturile pe care le-au făcut echipele, jucătorii, președinții, arbitrii, observatorii, toată lumea. În același timp, trebuie să mulțumim pentru tot sprijinul acordat instituției prefectului, DSP Huneoara, pentru că au reușit într-un timp foarte scurt să realizeze ancheta epidemiologică și – bineînțeles – spitalului Hunedoara care ne-a facilitat testarea sportivilor în două centre, astfel încât să se poată realiza în timp util. E un lucru foarte important, avem și o veste bună pentru echipe. Pe 1 octombrie, la Comitetul Executiv al FRF s-a decis alocarea sumei de 5 mii e euro pentru fiecare membru afiliat, iar noi din această sumă vom folosi 50% pentru Asociație, pentru activitatea noastră curentă afectată și ea în această perioadă de pandemie, iar 50% se va distrui către participantele la campionatul Ligii a 4-a, dar și a arbitrilor și observatorilor, care acum și-au făcut testele din surse proprii”, a mai declarat șeful AJF Hunedoara pentru ”Unu TV”.
La Hunedoara, se joacă și săptămână aceasta încă trei etape (marți, vineri și duminică) apoi în perioada 12-22 noiembrie alte patru etape.
Din Liga a 4-a Hunedoara a promovat în această vară în Liga 3 echipa CSM Jiul Petroșani, însă nu pe merit sportiv, fiindcă singurul meci pe care l-a avut de jucat, cu Avântul Periam, l-a pierdut la ”masa verde”, fiindcă înainte de partidă a avut un caz de COVID-19 și s-a intrat în izolare. CSM Jiul a fost acceptată în Liga 3 de FRF, fiindcă avea locuri vacanțe în sezonul cu 100 de participante în această competiție.
Foto: Sportul Hunedorean
https://liga2.prosport.ro/liga-4/liga-a-4-a-arad-nu-se-mai-reia-in-acest-an-doar-trei-echipe-si-au-asumat-protocolul-frf-dar-si-riscurile-revenirii-pe-gazon-19152083
https://liga2.prosport.ro/liga-4/azi-in-timisoara-maine-in-toata-tara-ajf-timis-nu-va-relua-fotbalul-mic-in-2020-cum-motiveaza-decizia-19151609
https://liga2.prosport.ro/liga-4/colaps-la-amfb-institutia-condusa-de-marian-luminare-se-inchide-care-e-motivul-exclusiv-19151742
https://liga2.prosport.ro/liga-4/unde-joaca-din-aceasta-vara-silviu-ilie-fost-campion-al-romaniei-cu-otelul-ajuns-la-32-de-ani-e-antrenat-de-viorel-tanase-19151692