VIDEO | Steaua înșiră victoriile în amicale. Ultima victimă din Ghencea: Progresul Spartac

Marius ANGHEL 08 Feb. 2023, 15:51 Liga 2

Steaua și Progresul Spartac, adversare în campionatul Ligii 2, clasate pe locul 1, respectiv 18 după 16 etape, s-au întâlnit miercuri, 8 februarie, într-un meci amical disputat pe teren 5 din cadrul Complexului Sportiv Steaua.

Rezultatul a fost unul favorabil liderului ligii secunde, după ce a înscris de câte două ori pe repriză. Cu 4-0 s-a impus Steaua, prin golurile marcate de ugandezul Kayondo Mahadi (23), Ștefan Pacionel (45), Bogdan Chipirliu (48) și Iustin Răducan (72).

Cu două goluri pe repriză, Steaua a învins la scor Progresul Spartac

Partida a început pe un teren alb, acoperit complet cu zăpada căzută peste noapte, pe parcursul jocului a început să ningă, însă a ieșit și soarele și în final suprafața de joc a fost complet verde.

Steaua a reușit să deschisă scorul în al 23-lea minut al partidei. În urma unei acțiuni de atac în flancul drept purtată de Chunchukov, acesta a întors la Oroian, care a centrat din marginea careului, iar Kayondo Mahadi, nemarcat la 6 metri central, a reluat cu capul în dreapta și l-a învins pe Ciontoș.

Oroian a centrat decisiv și la al doilea gol. Mingea a trimis-o din flancul drept, iar Ștefan Pacionel (45) a finalizat din careu.

Scorul a luat proporții de neprezentare pentru oaspeți în debutul părții secunde. Pe o fază de atac în flancul stânga, Ilie a primit de la Popa, a centrat pe jos în careu, Bogdan Chipirliu (48) a intrat prin alunecare și a deviat mingea care părea simplă pentru portarul Ciontoș, însă s-a lovit de piciorul acestuia, a ricoșat în Dănilă Parfeon (foto, ultima din text) și din acesta a intrat în plasă. A fost mai degrabă un autogol, însă și Chipirliu are meritul că a trimis pe poartă.

Abia intrat pe teren, Iustin Răducan a stabilit scorul final în minutul 72. Tânărul atacant a primit o pasă pe culoar, a scăpat singur cu goalkeeperul Alex Soare, l-a fentat în marginea careului, a avansat, a șutat direct într-un fundaș repliat, mingea i-a revenit și apoi a trimit-o în poarta goală.

  • În campionat, Steaua și Progresul Spartac s-au întâlnit în etapa a 10-a, pe stadionul din Clinceni, unde echipa lui Oprița s-a impus cu 3-0, prin golurile lui Chipirliu (9, 90+2 – penalty) și Chunchukov (33).

Steaua: Dincă – D. Oroian (Corbu 70′), Beța, Al. Sabău, Ad. Ilie – Ad. Popa (Mihăescu 60′), Bărbulescu (cpt.)(Bodișteanu 60′), Șt. Pacionel (Balgiu 70′), Chipirliu (Trică 80′) – Chunchukov (Răducan 70′), Kayondo (Drăghici 46′)
Rezerve neutilizate: H. Iancu – Calestru, Ciocoteală, Al. Sima, Bustea, Enceanu, Em. Pacionel
Antrenor: Daniel Oprița

Progresul Spartac: Ciontoș – Leafu, Menn, Parfeon, Sil. Matei, Purice, Andr. Grigore, I. Costea, Petcu, I. Tudorache, Cip. Stanciu (cpt.)
Rezerve: Soare – M. Dumitru, Vl. Alexandrescu, Ohaci, Mih. Șandru, Mat. Andrei, Lixandru, Tong, Ziepop, Ed. Radu, Vl. Marica
Antrenor: Andrei Erimia

Steaua are victorii pe linie în amicale, Progresul Spartac a pierdut acum primul test

În această perioadă de pregătire de iarnă, Steaua a disputat patru meciuri amicale, în timp ce Progresul Spartac s-a aflat la al treilea joc.

Steaua a început cu doi adversari din Liga 3, CS Păulești (scor 7-2) și Viitorul Dăești (scor 5-0), iar apoi, tot în Ghencea, a învins-o pe Metaloglobus cu 1-0.

Progresul Spartac a mai jucat două amicale cu adversari tot din Liga 2, în ambele câștigând: 1-0 cu Concordia Chiajna și 2-0 cu Unirea Slobozia.

Trupa lui Daniel Oprița mai are amicale cu Viitorul Șimian (11 februarie, ora 12:00, în Ghencea), CSM Slatina (15 februarie) și Concordia Chiajna (18 februarie), în timp ce cea condusă de Andrei Erimia mai are teste cu CSM Slatina (11 februarie) și CS Dinamo (18 februarie).

Campionatul Ligii 2 se va relua în ultimul weekend al lunii februarie.

Înregistrarea amicalului Steaua – Progresul Spartac 4-0:

https://www.youtube.com/watch?v=9al70yqcCpo

Foto și video: Steaua București 

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-blaga-a-fost-cedat-de-steaua-19259770

https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-ureche-si-luca-florica-prezentati-oficial-de-fc-brasov-forma-de-transfer-a-celor-doi-jucatori-19259783

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-a-intrat-intr-un-nou-cantonament-la-propria-baza-sportiva-decizia-luata-de-daniel-oprita-in-privinta-lui-fortune-katalay-19259678

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-s-a-despartit-de-inca-trei-jucatori-achizitiile-se-lasa-asteptate-19259746

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-o-tine-din-surpriza-in-surpriza-in-amicale-nu-a-luat-gol-si-a-invins-o-pe-unirea-slobozia-19259588

Marius ANGHEL 08 Feb. 2023, 15:51 Liga 2
Pe aceeași temă