Steaua și Metaloglobus, clasatele pe locurile 1, respectiv 16 în Liga 2 după primele 16 etape ale sezonului regular, s-au întâlnit astăzi, 4 februarie, într-un amical programat pe terenul 5 al Complexului Sportiv Steaua.
Partida dintre cele două echipe bucureștene s-a încheiat cu victoria la limită a trupei gazdă, scor 1-0, după reușita golgheterului ei și al campionatului, Bogdan Chipirliu.
Unicul gol al partidei dintre Steaua și Metaloglobus a venit în minutul 45, chiar înainte de pauză. A fost o fază superbă, cu o mingea trimisă lung în față, Chipirliu a întors din marginea careului, cu spatele la poartă, la Chunchukov, bulgarul a ridicat mingea din prima (foto jos) peste apărare pentru coechipierul său, iar atacantul golgheter al Stelei și al campionatului Ligii 2 a scăpat singur cu portarul și l-a învins din 7 metri cu un șut printre picioare.
În prima repriză, Metaloglobus a avut o bară și a dat o replică bună liderului eșalonului secund.
Steaua a îmbrăcat la acest amical, în premieră, al treilea său echipament, de culoare gri.
Steaua, prima repriză: Dincă – St. Draghici, Ciocoteală, Beța, Ad. Ilie – Bărbulescu, Enceanu – Ad. Popa, Chipirliu, Bodișteanu – Chunchukov.
Steaua, a doua repriză: H. Iancu – Corbu, Mihăescu, Al. Sabău, Al. Sima – Bustea, Balgiu, Șt. Pacionel, Florea – Trică, Kayondo
Antrenor: Daniel Oprița
Metaloglobus: Gavrilaș – Rob. Neacșu, Caramalău, D. Lung, Goge – Liș, Honciu, Al. Gheorghe, Sin – Huiban, Zukanovic
Au mai jucat: Nedelcovici – Al. Enache, Ad. Sîrbu, Chiorean, Cazan, Chatziterzoglu, Ciuciulete, Rz. Milea, Sava, Andr. Răuță, Pătlăgică, Liță
Antrenor: Eusebiu Tudor
Până acum, Steaua a întâlnit doar adversari din Liga 3, pe CS Păulești (scor 7-2) și Viitorul Dăești (scor 5-0), cu ambele evoluând tot în Ghencea.
Trupa lui Daniel Oprița mai are amicale cu Progresul Spartac (8 februarie), Viitorul Șimian (11 februarie), CSM Slatina (15 februarie) și Concordia Chiajna (18 februarie).
De partea cealaltă, Metaloglobus a mai disputat trei amicale, cu Agricola Borcea (scor 2-2), Petrolul Ploiești (scor 2-2) și CSM Alexandria (scor 5-0).
În perioada următoare mai are stabilite încă două meciuri, cu Unirea Slobozia (8 februarie, Buftea sau Izvorani) și Gloria Buzău (18 februarie, Buzău), însă își caută un adversar și pentru data de 11 februarie.
https://www.youtube.com/watch?v=kkC9nyp9ew8
Foto și video: Steaua București
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-victorie-in-amicalul-cu-viitorul-daesti-19259296
https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-a-defilat-in-amicalul-cu-csm-alexandria-revenitul-alexandru-enache-a-marcat-primele-doua-goluri-19259428