Progresul Spartac o ține din surpriză în surpriză în amicale. Nu a luat gol și a învins-o pe Unirea Slobozia

Marius ANGHEL 05 Feb. 2023, 01:57 Liga 2
Progresul Spartac o ține din surpriză în surpriză în amicale. Nu a luat gol și a învins-o pe Unirea Slobozia

Adversare în Liga 2, Progresul Spartac și Unirea Slobozia s-au întâlnit sâmbătă, 4 februarie, într-un amical programat la Izvorani, acolo unde ialomițenii își susțin antrenamentele în această perioadă în care sunt în cantonament.

Surprinzător, ținând cont de diferența mare de locuri și puncte din clasament între cele două echipe, dar și a experienței jucătorilor din lot, cât și a antrenorilor, toate în favoarea Unirii, trupa bucureșteană s-a impus cu scorul de 2-0.

  • În campionat, după 16 etape, Unirea Slobozia ocupă locul 4, cu 29 de puncte, în timp ce Progresul Spartac se află abia pe poziția a 18-a, cu 15 puncte. În meciul lor oficial, echipele s-au întâlnit la Buftea în etapa a 12-a, iar ialomițenii s-au impus cu 4-1.

Giovanni Petcu și Vlad Marica au înscris pentru Progresul Spartac în amicalul cu Unirea Slobozia

Unirea Slobozia s-a aflat la al treilea amical disputat în această iarnă, iar acesta a fost primul în care a întâlnit un adversar din liga sa, nu dintr-alta inferioară. În schimb, Progresul Spartac a mai jucat un singur meci de pregătire.

La Izvorani, câștig de cauză a avut trupa lui Andrei Erimia, care s-a impus cu scorul de 2-0, după ce a marcat câte o dată pe repriză. În prima a înscris din penalty Giovanni Petcu, în minutul 14, după ce tot el obținuse lovitura de pedeapsă, iar în a doua a punctat cu capul Vlad Marica, în minutul 72.

”Victorie în amicalul cu Unirea Slobozia
Continuă rezultatele pozitive ale progresiștilor din această campanie de pregătire, obținând astăzi o victorie împotriva colegei noastre de campionat, Unirea Slobozia, în cadrul Centrului Olimpic Izvorani.
Într-un meci foarte fragmentat, în mare parte datorită mingilor care intrau în troienele ce înconjurau terenul de la Izvorani, bleu-albaștrii au reușit să deschidă scorul după doar 13 minute din meci, Giovanni Petcu marcând de la punctul cu var, după ce a fost doborât în careu. Spre sfârșitul reprizei, ialomițenii au început să se instaleze în meci, majoritatea atacurilor venind din partea acestora, însă fundașii noștri, alături de Ciontoș, au rămas vigilenți, menținând avantajul nostru până la pauză.
Unirea Slobozia a continuat să controleze jocul și în începutul celei de-a doua reprize, însă în cele din urmă tot progresiștii au reușit să înscrie, printr-o lovitură precisă cu capul din partea „mezinului” din lotul de astăzi, Vlad Marica (2005). Spre finalul partidei, jocul celor două formații s-a echilibrat, ambii antrenori alegând să testeze mai mulți jucători. Chiar și așa, deși am mai asistat la câteva șanse bune de a câștiga la scor de neprerezentare, rezultatul final a rămas 2-0.
Din pacate, finalul jocului a fost umbrit de o accidentare serioasa a unui jucator al Unirii, care a necesitat interventia ambulantei. Ii transmitem si noi cu aceasta ocazie fotbalistului ialomitean sanatate si o recuperare cat mai rapida!”, a scris Progresul Spartac în cronica partidei.

La acest joc, Andrei Erimia l-a testat în continuare pe fundașul central Felix Menn, ultima dată la Dante Botoșani, însă a avut și alte noutăți de privit, precum Cîrjan sau Ziepop.

Progresul Spartac: Ciontoș – Mih. Șandru, Parfeon, Ed. Radu, Leafu – I. Costea, Purice, Tong – Mat. Andrei, I. Tudorache, Petcu
Au mai jucat: Soare, Alexandrescu, Cîrjan, Marica, Stanciu, Vlad, Menn, Dumitru, Ziepop
Antrenor: Andrei Erimia

Unirea Slobozia, prima repriză: Păduraru – Dorobanțu, I. Dinu, Perju, C-tin. Toma – Coadă, Prejmerean – Silaghi, Afalna, Mustacă – Cip. Rus
Unirea Slobozia, a doua repriză: Contra (Ciupercă 75) – Ibrian, Gab. Lazăr, I. Dinu (Ștefan 80), Ben Levi – Boțogan, Ekollo – Bujor, Golda, Silaghi (Milotin 80) – Nsima
Antrenor: Constantin Enache

Unirea Slobozia înscrisese 11 goluri în primele două amicale, Progresul Spartac înregistrase tot un rezultat surpriză

Anterior, Unirea Slobozia reușise să înscrie de 11 ori în primele două amicale: 7-1 cu Abatorul Slobozia (Liga 4) și 4-3 cu CS Blejoi (Liga 3).

Ialomițenii mai au jocuri de pregătire cu Metaloglobus (8 februarie) și Dinamo (10 februarie), tot în acest cantonament, iar în data de 18 februarie va întâlni CS Tunari.

De partea cealaltă, Progresul Spartac disputase doar un amical până acum, în care a înregistrat tot un rezultat surprinzător, 1-0 cu Concordia Chiajna. În data de 28 ianuarie ar fi trebuit să o întâlnească pe Dinamo, însă partida a picat din cauza condițiilor meteo de la acea vreme.

Echipa antrenată de Andrei Erimia mai are amicale stabilite cu Steaua (8 februarie), CSM Slatina (11 februarie) și CS Dinamo (18 februarie).

Foto: Unirea Slobozia și Progresul Spartac

https://liga2.prosport.ro/seria-1/presedintele-petrolului-explicatii-despre-motivul-pentru-care-marius-ciobanu-n-a-mai-semnat-si-a-ajuns-la-fc-u-craiova-vreau-sa-fiu-elegant-in-ceea-ce-va-voi-spune-19259416

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-victorie-in-amicalul-cu-cs-blejoi-19259308

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-invingatoare-in-amicalul-cu-concordia-chiajna-un-super-gol-a-decis-jocul-desfasurat-in-ghencea-19258738

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-a-plecat-in-antalya-cu-robert-boboc-dar-si-cu-un-jucator-de-la-progresul-spartac-lotul-pe-care-il-are-la-dispozitie-dan-alexa-si-motivul-pentru-care-chica-rosa-a-ramas-in-tara-19259120

Marius ANGHEL 05 Feb. 2023, 01:57 Liga 2
Pe aceeași temă