Steaua a obținut o victorie la scor, unul dublu de neprezentare, 6-0, în fața echipei din Liga 3 CSM Jiul Petroșani, cea care vinerea trecută remizase la Timișoara, scor 1-1, cu altă divizionară secundă, Poli.
Partida s-a desfășurat astăzi, 27 iulie, pe stadionul Steaua, fără spectatori, la dorința clubului din Ghencea, însă transmis în direct de Steaua TV, a avut patru marcatori.
În acest penultim joc test înainte de startul noului sezon de Liga 2, Daniel Oprița a utilizat doar 13 jucători, cei înlocuiți fiind portarii. Au primit câte 30 de minute de joc Horia Iancu, David Dincă și Cristian Blaga. La pauză a fost doar 1-0 pentru Steaua, în partea secundă înscriindu-se de alte cinci ori.
Golurile au fost marcate de Darius Oroian (14, 48), Rareș Enceanu (52, 73), Iustin Răducan (76) și Emilian Pacionel (81 – penalty).
Steaua a deschis scorul în minutul 14, atunci când Enceanu a lăsat printre picioare mingea trimisă de Emilian Pacionel, Darius Oroian a preluat la circa 18 metri ușor lateral dreapta și a tras pe jos, mingea a fost deviată de un fundaș central, iar portarul Jiului a primit cum balonul a intrat în plasă la colțul lung.
Acesta a și fost scorul pauzei, însă jucătorii lui Daniel Oprița, intrați în repriza secundă în aceeași formulă de joc, aveau să defileze în partea a doua. 2-0 s-a făcut din minutul 48, când Darius Oroian a primit o pasă de la Mihăescu, a avansat pe centru și a șutat puternic de la circa 28 de metri și l-a surprins pe portar, mingea trecând pe sub goalkeeper, aflat pe centru.
La scurt timp, în minutul 52, pe o fază de contraatac purtată de Adi Ilie până în careu, acesta a pasat în stânga, pentru Rareș Enceanu, iar mijlocașul, nemarcat, a pus latul din 9 metri și a înscris în poarta goală.
În minutul 73, Rareș Enceanu a reușit și el dubla în acest joc. Stelistul a profitat de o respingere greșită a unui adversar, în centru, după ce inițial Adrian Ilie avusese o pătrundere în careu pe dreapta și centrase în blocaj, și-a făcut balonul pentru un șut cu stângul și a tras la prima bară, marcând inclusiv cu ajutorul ei.
5-0 s-a făcut în minutul 76, după o combinație rapidă de pase a steliștilor în fața și în interiorul careului, în zonă centrală, între Ilie, Enceanu și Iustin Răducan. Acesta din urmă a preluat la 15 metri și a șutat cu stângul în partea dreaptă a porții, prinzându-l pe goalkeeper pe picior greșit. Răducan a înscris după ce tatăl său, Narcis Răducan, se retrăsese de la microfonul de comentator invitat al partidei amicale, după ce fostul fotbalist al Stelei sau Rapidului prinsese în direct reușitele lui Enceanu.
Ultimul gol al partidei test a venit dintr-o lovitură de pedeapsă obținută în dreapta careului de Darius Oroian în fața lui Istrate. A executat în minutul 81 Emilian Pacionel, în stânga jos, lângă bară, fără șanse pentru portarul Mureșan.
La finalul partidei, antrenorul Daniel Oprița s-a declarat mulțumit că jucătorii pe care i-a utilizat au terminat meciul fără să acuze accidentări.
În următorul test, programat sâmbătă, de la ora 11:00, tot în Ghencea, cu CSM Alexandria, tot fără spectatori, va utiliza ceilalți jucători apți din lot, fiindcă în continuare are unii cu probleme medicale, cum ar fi Dean Beța, Valentin Bărbulescu, Ștefan Pacionel sau Cristian Bustea.
”O victorie clară. Mă bucur că băieții au răspuns așa cum trebuie. Am încercat să fac două echipe, pentru că mai avem și sâmbătă un joc cu Alexandria. Am vrut să le dau tuturor câte 90 de minute. Mă bucur că am scăpat fără accidentări, pentru că avem ceva probleme de genul ăsta și sper ca până la începerea campionatului să-și mai revină din cei care au probleme”, a spus Oprița, care a fost întrebat și cum s-au adaptat jucătorii nou-veniți: ”S-au adaptat bine. Sunt jucători cu calitate, unii cu experiență. Cei tineri s-au integrat destul de bine, dar astea sunt jocuri amicale. Vedem la jocurile oficiale, atunci când este presiune, cum vom răspunde cu toții, pentru că e presiune și trebuie să avem rezultate bune.”
După jocul cu Alexandria, de sâmbătă, jucătorii Stelei vor primi două zile libere, iar apoi vor reveni la antrenamente în Ghencea. Prima partidă oficial din noul sezon de Liga 2, cu Metaloglobus, este programată pe stadionul Steaua, marți, 9 august, de la ora 20:30, în încheierea etapei.
Steaua: H. Iancu (Blaga 30, Dincă 60) – D. Oroian, T. Marin, Calestru, Al. Sima – Ad. Ilie, Erhan, Măd. Mihăescu, Enceanu – Em. Pacionel, Ius. Răducan
De partea cealaltă, George Zima a început amicalul în formula: Mureșan – L. Pop, Keszeg, Torkos, Caralicea, Bădărău, Matei, R. Sandu, Jurcuț, Goilean, Dănăilă. Clubul din Petroșani scrie pe pagina sa de Facebook următoarele: ”Astăzi am întâlnit un adversar puternic, mult peste nivelul ligii a 3-a, experienţa spunându-şi cuvântul. De precizat este că roş-albaştrii au avut în teren echipa standard, iar de partea cealaltă, George Zima a testat aproximativ toți jucătorii din lotul Jiului.” Ori cei de la CSM Jiul nu știu, ori își manipulează suporterii, însă dintre jucătorii Stelei care au evoluat astăzi, puțini vor fi în ”echipa standard” a începutului noului sezon.
Steaua a mai disputat în această perioadă de pregătire de vară două partide test în țară, cu Campionii FC Argeș (scor 1-0) și Farul Constanța (scor 1-1), iar în stagiul din Bulgaria le-a întâlnit pe FK Makedonija GjP (scor 3-2, prima ligă a Macedoniei de Nord), CSKA 1948 Sofia II (scor 3-0, liga secundă Bulgaria), FK Bregalnica Stip (scor 0-0, primă ligă a Macedoniei de Nord) și Akritas Chlorakas (scor 2-1, nou-promovată în prima ligă din Cipriu).
Ultimul amical înainte de startul noului sezon de Liga 2 îl are programat sâmbătă, de la ora 11:00, în Ghencea, cu CSM Alexandria, formație care s-a clasat pe locul 3 în play-off-ul Seriei a 6-a a Ligii 3 în ediția trecută. Trupa din Teleorman s-a despărțit în această vară de antrenorul Cristian Dănălache și l-a instalat pe bancă pe Ștefan Odoroabă.
https://www.youtube.com/watch?v=NgP3Dt-tOIc
Foto și video: Steaua București
https://liga2.prosport.ro/seria-1/statistica-278-de-jucatori-au-debutat-in-liga-2-in-sezonul-2021-2022-unirea-constanta-a-avut-cei-mai-multi-u-cluj-cei-mai-putini-printre-care-si-golgheterul-slobozia-l-a-dat-p-19238322
https://liga2.prosport.ro/seria-1/s-a-despartit-de-steaua-si-continua-la-dinamo-vasile-buhaescu-s-a-transformat-in-caine-sunt-fericit-abia-astept-sa-joc-in-fata-extraordinarilor-suporteri-din-stefan-cel-m-19238298
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-opinie-despre-programul-pe-care-steaua-il-va-avea-in-liga-2-cum-a-catalogat-tintarul-si-care-sunt-pricipalele-adversare-la-play-off-cu-ele-ne-vom-lupta-19238264