Corvinul, fosta CS Hunedoara, s-a ridicat în ultimii doi-trei ani și în vară a reușit să iasă din mrejele Ligii 3, readucând municipiul după nu mai puțin de 15 ani înapoi în Liga 2.
Deva, prin CSM, fost CNS Cetate, a ridicat și ea capul tot cam de atâția ani, în ultimele două sezoane a jucat în barajele de promovare în Liga 2, însă nu a avut succes în fața celor de la CSC Dumbrăviţa, respectiv CSM Reșița și de fiecare dată a susținut că obiectivul ei nu a fost neapărat o accedere în eșalonul secund.
O altă echipă din județul Hunedoara care țintește mai sus de Liga 3 și nu se ferește să susțină că apreciază modelul Corvinul este Jiul Petroșani.
Actualul Jiul, CSM Jiul, alt club față de cel care juca ultima dată în prima sau a doua ligă, este de nivel mediul în Liga 3, însă își dorește să țintească mai sus. Își propusese accederea în play-off în acest sezon, însă iernează în partea a doua a clasamentului Seriei a 7-a, pe locul 6 din 10, și are șanse minuscule să își mai îndeplinească obiectivul în ultimele trei etape rămase din sezonul regular. E la opt puncte sub Viitorul Șimian, clasata pe locul 4, ultimul care duce în play-off.
Directoarea clubului, Erika Preda, a mărturisit că ascensiunea conjudețenei Corvinul este o inspirație pentru CSM Jiul Petroșani, care își va propune să atace din nou play-off-ul Ligii 3 în viitorul sezon. De obicei, rivalitatea între cluburile conjudețene este mare, însă de această dată șefa clubului din Petroșani nu își ascunde admirația față de trupa din Hunedoara.
”Sincer, da! Chiar ne dorim foarte mult și îi și felicit pentru performanța lor. Chiar ne-am dori foarte mult, din suflet. De asta am și avut un obiectiv, pentru anul acesta, de a fi pe poziție de play-off, dar, din păcate, nu s-a putut. Am avut și mai multe probleme, inclusiv cu antrenorii. Domnul Boroncoi a trebuit să ne părăsească din motive personale, dar ne dorim. Vom face tot, vom lupta, vom fi mai puternici, mai ambițioși și vom lucra mai mult”, a spus Erika Preda într-o intervenție la Radio Timișoara.
Jiul surprindea în partea a doua a lunii septembrie, când, după patru etape din noul sezon în care câștigase tot și era lider în Seria 7 a Ligii 3, anunța despărțirea de antrenorul Flavius Boroncoi, precizând că acesta a reclamat probleme de sănătate în familie.
În locul său era instalat ca ”principal” Gabriel Radu, un bucureștean care antrenase la nivel de juniori. Alegerea s-a dovedit deloc inspirată pentru petroșăneni, fiindcă au urmat eșecuri cu el ”principal”, trei la număr, până la despărțirea dintre cele două părți. După două etape în care interimatul a fost asigurat de Damian Militaru, banca tehnică a fost preluată de Adrian Enășescu.
În cele 15 etape din acest sezon, Jiul a acumulat 19 puncte și iernează pe locul 6 în Seria 7, la egalitate cu Voința Lupac și Gilortul Târgu Cărbunești, pe care le devansează la golaveraj. Play-off-ul este aproape imposibil de prins în ultimele trei etape ale sezonului regular, fiindcă ultima formație situată pe locurile care duc în grupa de calificare în barajele de promovare este Viitorul Șimian, cu 27 de puncte strânse.
Cum menținerea în Liga 3 nu va fi o problemă grea de îndeplinit, Jiul se reorganizează în această iarnă. Potrivit Radio Timișoara, gruparea din Valea Jiului s-a despărțit deja de cinci jucători, de Daniel Marincat, Andrei Istrate, George Dănăilă, Vlăduț Stancu și Ferhaoui Stephane.
Erika Preda spune că la începutul noului an vor fi mai multe discuții privind pregătirea părții secunde a campionatului.
”Sunt foarte surprinsă de multe ori că primesc telefoane de la jucători care își doresc să vină la noi și asta mă bucură foarte mult. Asta ne dă putere și ne bucură. Deocamdată suntem în discuții, mai sunt câteva zile din anul acesta, iar în 2024 vom porni cu forțe proaspete, vom face o analiză a tot ceea ce înseamnă lotul nostru și o să vedem atunci exact de ce avem nevoie, după o discuție cu antrenorul, cu întreg stafful clubului Jiul Petroșani”, a mai declarat directoarea clubului din Petroșani, de trei ani angajată la CSM Jiul, dar în perioada noiembrie 2020 – iunie 2022 a ocupat funcția de contabil.
Petroșaniul este al treilea municipiu ca număr de locuitori din județul Hunedoara, după Deva și Hunedoara.
Din județ, cele mai multe prezențe în prima ligă fotbalistică le are, de departe, Jiul Petroșani, 41 la număr, ultima având-o în sezonul 2006-2007. Corvinul are 17, ultima fiind în 1991-1992. Alte echipe din județul Hunedoara cu prezențe în prima ligă sunt Minerul Lupeni (4, ultima în 1962-1963) și Mica Brad (1, în 1940–1941).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/acelormittal-hunedoara-sprijina-corvinul-cu-60-000-de-euro-19296614
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unde-va-juca-acasa-corvinul-cand-se-va-construi-noul-michael-klein-19296543
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-cu-dinu-maghici-despre-ascensiunea-corvinulu-19296495
https://liga2.prosport.ro/liga-3/analiza-11-echipe-din-liga-3-sunt-matematic-calificate-in-play-off-iar-jumatate-din-locurile-pentru-play-out-sunt-ocupate-cu-trei-etape-inainte-de-finalul-sezonului-regular-19296050