Ripensa va juca sâmbătă ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon, cu Unirea Dej (ora 11:00), în cadrul etapei a 6-a a play-out-ului Ligii 2, Grupa B.
Pentru că au expirat cele 30 de zile de la despărțirea de antrenorul Florin Fabian, clubul bănățean va trebui să treacă în raportul de arbitraj un antrenor cu licență la FRF, și, aparent, nu va fi Călin Mada, pe care îl ”unsese” după plecarea sătmăreanului în urma anunțului patronului că retrage echipa în Liga 3!
Deși au până acum un singur succes în Grupa B de play-out, ripensiștii sunt încrezători că pot câștiga meciul cu Unirea Dej și pentru a încheia pozitiv partidele de acasă din acest sezon de Liga 2.
”După ce am pierdut la Buftea (n.a. 1-2 cu Unirea Constanța), după părerea mea nejustificat. Este ultima etapă pe care o mai avem acasă. Ne dorim din acestea două meciuri pe care le mai avem de disputat să aducem șase puncte, ca să avem o liniște sufletească, să bucurăm suporterii”, a declarat Călin Mada, cel pe care clubul îl anunțase noul antrenor principal al echipei după despărțirea de Florin Fabian, rămas acum în staff în postura sa de ”secund”.
Mada fusese declarat public de Ripensia antrenor principal, pe pagina sa de Facebook și site-ul oficial, chiar dacă cel care a dat indicații în timpul meciurilor a fost preparatorul sportiv Iulian Muntean, necalificat să poată fi nici măcar antrenor secund.
Conform regulamentului, un club poate sta 30 de zile fără a avea antrenor cu licență. După despărțirea de Florin Fabian, deși timișorenii ar fi putut să-l înregistreze la FRF pe Călin Mada antrenor principal, deoarece are licența necesară să aibă această funcție la campionatul Liga 2, clubul nu a făcut acest lucru.
Acum, aparent, dorința ar fi de a-l trece pe coordonatorului centrului de juniori, Cristian Petcu (foto, în dreapta, alături de patronul-președinte Dumitru Mihu), ca antrenor principal.
”Nu știu încă nimic. (n.r. întrebat dacă va fi trecut Cristian Petcu) Probabil că da. Este în cadrul clubului, este posesor de licența Pro, deci nu se pune problema. Asta este, nu este nicio problemă”, a spus Mada despre acest aspect. Acesta oricum nu era deranjat nici de faptul că preparatorul sportiv Muntean are un cuvânt mai important de spus decât el la echipă.
Va fi interesant de văzut dacă Iulian Muntean va da indicații jucătorilor și în meciul cu Unirea Dej, astfel Ripensia să fenteze și de această dată regulamentul FRF.
Meciul dintre Ripensia Timișoara și Unirea Dej, programat în etapa a 6-a a play-out-ului Ligii 2, Grupa B, penultima a sezonului, se va disputa sâmbătă, de la ora 11:00, pe arena Electrica din Timișoara. Ripensia ocupă locul 4, cu 28 de puncte, în timp ce Unirea Dej e pe poziția a 2-a, cu 37 de puncte.
Foto: Ripensia Timișoara
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-penultimei-etape-a-play-out-ului-ligii-2-un-joc-din-cele-sase-se-disputa-in-alt-interval-orar-19228890
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-constanta-este-a-patra-echipa-care-retrogradeaza-matematic-din-liga-2-politehnica-timisoara-si-fc-brasov-vor-juca-barajul-de-mentinere-insa-l-ar-putea-disputa-degeaba-19228380
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-si-a-numit-un-nou-antrenor-principal-dupa-despartirea-de-florin-fabian-de-aceasta-data-clubul-n-a-mai-mers-pe-mana-preparatorului-fizic-iulian-muntean-19224376