Ripensia Timișoara va continua pentru restul sezonului de Liga 2, deloc surprinzător, cu oamenii rămași în stafful tehnic, fără a aduce alt antrenor principal, după demisia lui Florin Fabian.
De altfel, nici nu ar avea sens, din moment ce clubul nu mai are nicio miză în ultimele șase etape din play-out-ul Ligii 2, deoarece conducerea dorește să înscrie echipa în Liga 3 în noul sezon, cu toate că nu sunt probleme financiare, după cum susține patronul-președinte Dumitru Mihu.
Totuși, dacă la precedentele plecări de antrenori, Ripensia îl anunța pe Iulian Muntean ca înlocuitor intermediar, acum este anunțat interimar ”secundul” Călin Mada.
Față de Muntean, care are doar carnet de antrenor și licența de preparator sportiv, Mada are Licența A, care îi permite să fie și ”principal” în Liga 2. Acest lucru se întâmplă pentru că până la final de sezon sunt mai mult de 30 de zile, numărul maxim permis de regulament pentru ca o echipă să stea fără un antrenor cu licență.
”Tehnicianul Călin Mada, împreună cu preparatorul fizic Iulian Muntean și antrenorul cu portarii Călin Frunză vor conduce echipa de seniori în perioada următoare”, a anunțat Ripensia pe pagina sa de Facebook, acolo unde fanii au asaltat clubul cu mesaje după ce Mihu și ceilalți conducători și-au comunicat intenția de a retrage echipa în Liga 3.
N-ar fi exclus ca cel care va da indicații în timpul meciurilor să fie însă Iulian Muntean, deși acest lucru trebuie să-l facă cel care este trecut ca ”principal” în raportul de joc.
În cele cinci sezoane de când joacă în Liga 2, Ripensia a avut nu mai puțin de șase antrenori principali ”full-time”.
Este vorba de Remus Steop, Paul Codrea (plecat după o dispută cu actualul vicepreședinte Radu Ienovan), Ciprian Urican, Alexandru Pelici (care nu a mers, anterior plecării, la o deplasare la Buzău), Cosmin Petruescu (”fugit” și el înainte plecării definitive, anul trecut, la meciul de acasă cu ”U” Cluj), plus nenumărate episoade cu interimarii Radu Suciu (plecat și el din club), Iulian Muntean și, acum, Călin Mada, care, spre deosebire de ceilalți doi, are licențele necesare.
Anterior promovării în Liga 2, Ripensia a avut în cinci ani trei antrenori: Radu Suciu, Cosmin Stan și Remus Steop, plecat după promovare. De altfel, în club mai există un singur om de la începutul proiectului demarat în 2012, delegatul echipei, Adrian Onica, în ciuda aparențelor pe care conducerea încearcă cu insucces să le salveze, despre un mediu stabil.
Ripensia Timișoara ocupă locul 3 în Grupa B a play-out-ului Ligii 2, cu 23 de puncte acumultate în 19 etape din sezonul regular, respectiv un joc în play-out.
Din acest play-out mai are de jucat cinci meciuri în șase etape și momentan se află la opt puncte în fața poziției a 5-a, ocupată de FC Brașov (17 puncte), cea care duce la barajul de menținere în Liga 2, deci nu prea are emoții cu rămânerea în acest campionat din punct de vedere sportiv.
Totuși, patronul-președinte al Ripensiei a anunțat că intenționează să retragă echipa din Liga 2 și să o înscrie în noul sezon în Liga 3.
În acest campionat, Ripensia mai are meciuri cu Astra (deplasare), FC Buzău (acasă), Unirea Constanţa (deplasare), Unirea Dej (acasă) și Viitorul Pandurii Târgu Jiu (deplasare). În etapa a 3-a va sta.
Foto: Ripensia Timișoara
https://liga2.prosport.ro/seria-1/conducerea-ripensiei-a-anuntat-ca-in-acest-moment-planul-este-de-a-inscrie-echipa-in-liga-3-in-noul-sezon-dumitru-mihu-din-nou-agresiv-cu-presa-19224364
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-ripensia-a-anuntat-despartirea-de-antrenorul-florin-fabian-19224278
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-florin-fabian-si-a-dat-demisia-de-la-ripensia-dupa-anuntul-patronului-ca-retrage-echipa-in-liga-3-19224181
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-ripensia-aproape-de-finalul-de-drum-in-liga-2-patronul-dumitru-mihu-a-anuntat-echipa-ca-intentioneaza-sa-nu-o-mai-inscrie-in-campionatul-urmator-19223790