Ripensia a încheiat seria amicalelor cu o victorie cu ”bulgarii” de la Pobeda. Iulian Munteanu nu e prea încântat: ”Am fi așteptat un altfel de joc”

Anda DELIU 30 Jul. 2022, 19:08 Liga 2
Ripensia a încheiat seria amicalelor cu o victorie cu ”bulgarii” de la Pobeda. Iulian Munteanu nu e prea încântat: ”Am fi așteptat un altfel de joc”

Ripensia Timișoara a câștigat cu scorul de 3-1 ultimul meci amical înainte de startul noului sezon al Ligii 2, jucat în deplasare la Dudeștii Vechi, cu echipa din Liga 3 Pobeda Star Bîșnov.

Iulian Muntean este optimist la finalul pregătirii și spune că roș-galbenii pot scoate un rezultat bun în prima rundă, la Buzău, în fața Gloriei, poate principala favorită la promovare în noua ediție de campionat.

Diferența dintre Ripensia și Pobeda s-a făcut abia în repriza a doua

Ripensiștii au avut, de data aceasta, înapoi în lot și jucătorii care au devenit campioni universitari europeni cu Universitatea de Vest Timișoara. Cosmin Gladun a fost însă menajat, deoarece a fost integralist la Lodz, dar au evoluat Răzvan Morariu și Alexandru Piftor.

Cristian Gavra a deschis scorul în minutul 31, cu un șut puternic din afara careului, care s-a dus sub transversală. Gazdele au egalat în minutul 41, cu un șut la colțul scurt. În minutul 76, Ripensia a preluat avantajul, prin Gabriel Stoi, după o acțiune individuală a mijlocașului, în combinație cu Mihart. Pe final, juniorul Agapie a stabilit scorul final pentru roș-galbeni.

Ripensia Timișoara: Toroc (Șt. Dobre 46 / Toroc 83) – Morariu (Zamfirescu 68), Lalic (A. Macrițchii 46) / Rob. Stoica 82), Țieranu (Rogac 68), Fridrich (Tud. Călin 46) – Mih. Ene (Mihart 46), Stoi (Gladun 77), Vidrăsan – Piftor (Mitrov 46), Gavra (Agapie 56), Mogoș (Chera 68)
Preparator sportiv: Iulian Muntean

Pobeda Star Bîșnov: Jianu – Lungu, Solomon, Miculescu, Anghel – Briciu, Budur, Paunchici-Gheju, Vasilcin, Vincu
Au mai intrat: D. Bălace, Rus, Giuruțan, Vegh
Antrenor: Daniel Vasilcin

Pobeda promite un sezon spectaculos în Liga 3

Pentru al doilea sezon de Liga 3 al echipei din Dudeștii Vechi, obiectivul dorit e ca spectatorii din comuna cu o puternică minoritate bulgară să fie mulțumiți de cum joacă echipa.

”Am întâlnit o echipă de Liga 2, am încercat să ne ridicăm la nivelul lor. Cât ne-au ținut bateriile am jucat foarte bine, am jucat de la egal la egal. Am încercat să facem un joc bun. Ne-am apărat foarte bine și am încercat să jucăm pe contraatac, că noi suntem la începutul pregătirii. Avem două săptămâni de pregătire. De săptămâna viitoare o să intrăm într-o pregătire centralizată. Suntem bine. Ne-au lipsit trei jucători care sunt accidentați. Per ansamblu, a fost un meci frumos, cu o echipă foarte bună. Chiar am vrut să ne măsurăm forțele, să vedem pe unde suntem și ce mai avem nevoie să aducem. Noi în primul rând, jucăm pentru spectatori, care vin în număr foarte mare. Atunci am rămas un pic în retur datori față de ei, pentru că am avut o echipă mai slăbuț. Încercăm să facem o echipă mai bună, care să faăc oamenii să plece fericiți de la stadion”, a declarat antrenorul-jucător Daniel Vasilcin.

În ediția trecută a Ligii 3, la prima participare la acest nivel fotbalistic, Pobeda a terminat pe locul 3 din 5 în play-out-ul Seriei a 8-a.

Iulian Muntean spune că ar fi vrut un altfel de joc de la elevii săi

”Antrenorul” fără licență al Ripensiei, Iulian Muntean, spune că ar fi dorit ca jocul etalat să arate altfel la ultimul meci amical, dar e optimist că în jocurile oficiale motivația va face ca fotbaliștii să se prezinte mai bine.

”Un antrenament bun. Per total, ne-am acoperit pe partea fizică. Ultimele reglaje le vom face săptămâna viitoare și sperăm la un joc mai bun la Buzău, în care vom avea o concentrarea sporită. Fiind prima etapă, altfel se mobilizează băieții și așteptăm un rezultat bun. Am fi așteptat un astfel de joc, dar jocul ne-a ajutat pe partea de construcție”, a spus Muntean.

În această vară, Ripensia a mai disputat amicale cu echipa de Liga 4 Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în fața căreia a înregistrat o victorie cu scorul de 10-1 și un eșec surprinzător la scorul de 0-2, cu prim-divizionara UTA (scor 1-2), cu Corvinul Hunedoara (scor 1-3), CSM Deva (scor 5-0), CS Comunal Șelimbăr (scor 2-1) și CSC Dumbrăvița (scor 4-2).

În prima etapă din noul sezon de Liga 2, Ripensia e programată să joace sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare la Gloria Buzău.

Foto: Ripensia Timișoara și Jozsi Leczki / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/echipa-universitatii-de-vest-din-timisoara-cu-patru-jucatori-de-la-ripensia-in-lot-e-campioana-europeana-universitara-19238755

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-a-dispus-de-csc-dumbravita-intr-un-amical-jucat-pe-stadionul-dan-paltinisanu-ambele-staffuri-optimiste-per-ansamblu-desi-nu-au-de-ce-19238667

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-da-startul-noului-sezon-de-liga-2-la-chiar-prima-participare-a-sa-in-acest-esalon-steaua-joaca-in-incheierea-primei-etape-programul-rundei-si-meciurile-televizate-19238660

https://liga2.prosport.ro/special/special-un-fotbalist-din-liga-2-povesteste-cum-a-fost-sa-joace-intr-un-oras-legendar-de-pe-drumul-matasii-in-uzbekistan-au-un-obicei-sa-taie-o-oaie-inainte-de-meciuri-si-sa-ingroape-sange-19238452

Anda DELIU 30 Jul. 2022, 19:08 Liga 2
Pe aceeași temă