Ripensia Timișoara s-a impus, sâmbătă, cu scorul de 5-0 în amicalul jucat cu CSM Deva, disputat pe terenul sintetic din orașul formației din Liga 3. Din rândul bănățenilor, aflați de miercuri în cantonament la Hațeg, s-a mai accidentat un jucător, care a resimțit probleme musculare.
Nu au fost utilizați cei trei care au lipsit și la partida de ieri cu Corvinul (scor 1-3), Macrițchii, Stoica și Lalic. Din minutul 5 al jocului cu Deva s-a accidentat și Alexandru Piftor, care a resimțit probleme la inghinali.
Zoran Mitrov a deschis scorul în minutul 25, după o lovitură liberă. Peste trei minute, Raul Vidrăsan (28) a împins mingea cu pieptul în poartă, din careul mic. În minutul 31, Cristian Gavra a marcat pentru 3-0, de la 13 metri, și a stabilit scorul pauzei.
În repriza a doua, Mitrov a marcat din nou în minutul 48, de la 14 metri, iar ultimul gol al partidei l-a marcat tot el, după o acțiune personală, în minutul 57.
Antrenorul de facto al Ripensiei, Iulian Muntean, în acte doar preparator sportiv, a declarat că situația medicală din lot e sub control, mai ales că s-a jucat cu Deva pe sintetic, pe ploaie.
”Cel mai mare câștig al acestui meci este faptul că am reușit să marcăm multe goluri și să ne creăm o serie de ocazii. Vermeșan a avut la rândul lui o bară. De asemenea, îmbucurător este că nu am avut parte de accidentări, în condițiile în care am jucat pe teren sintetic, în condiții de ploaie. Singura excepție este cea a lui Piftor, care oricum acuzase în ultimele zile niște probleme în zona inghinală. La capitolul medical stăm bine, de luni urmând să se antreneze la capacitate normală și cei care au fost indisponibili în această perioadă, adică Lalic, A. Macrițchii și Stoica”, a declarat Iulian Muntean.
Anterior, echipa timișoreană a mai disputat în această vară patru amicale, două cu echipa de Liga 4 Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în care a înregistrat o victorie cu scorul de 10-1 și un eșec surprinzător la scorul de 0-2, altul cu prim-divizionara UTA, încheiat cu succesul arădenilor cu 2-1, cât și cu Corvinul Hunedoara, pierdut cu scorul de 1-3.
Ripensia va mai disputa un meci în cantonamentul de la Hațeg, miercuri, 20 iulie, cu CS Comunal Șelimbăr, locul de desfășurare și ora de începe încă nefiind stabilite
Foto: Ripensia Timișoara
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-ripensia-nu-se-simte-bine-in-amicale-a-fost-invinsa-de-corvinul-hunedoara-iulian-muntean-din-pacate-nu-sunt-foarte-multe-lucruri-de-remarcat-19237507
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-merge-cu-23-de-jucatori-in-cantonament-la-hateg-dintre-care-doar-doi-portari-19237350