Deși a menajat majoritatea titularilor, Viitorul Pandurii a câștigat categoric, scor 4-0, penultimul amical al iernii, disputat în această după-amiază, pe terenul 3 din cadrul Complexului Sportiv Municipal Târgu Jiu.
Adversara echipei lui Călin Cojocaru a fost ocupanta locului 3 din Seria 6 a Ligii 3, Flacăra Horezu, iar Ovidiu Rasoveanu (4), Andrei Istrate (58), Nicholas Geană (70) și Vlad Buțurcă (85) au fost autorii golurilor.
Sâmbătă, gorjenii vor juca, în Valea Domanului, cu liderul din Seria a 8-a, CSM Reșița, iar antrenorul Cojocaru va utiliza o formulă de joc cât mai apropiată de cea pe care va miza la Metaloglobus București, în primul meci oficial din acest an.
”A fost un antrenament util pentru jucătorii care au evoluat mai puțin în precedentele amicale. Sunt jucători tineri, trebuie să muncească mult și să nu le lipsească atitudinea. La acest joc, pot spune că sunt mulțumit de atitudine, de faptul că nu am luat gol, dar și că am marcat de patru ori. Mai avem 10 zile până la prima etapă și trebuie să ne pregătim corespunzător. Sâmbătă, avem un ultim test, la Reșița, după care intrăm în linie dreaptă pentru meciul cu Metaloglobus”, a declarat Călin Cojocaru pentru Liga2.ro.
Acesta a mizat în testul cu Flacăra Horezu pe: Alexandru Krupenschi – Robert Dănescu, Raul Cojocaru (Adrian Godja 46), Paulian Banu, Radu Cireșoiu – Nicholas Geană, Sebastian Chelariu (Vlad Buțurcă 70), Vlad Toma (Alex Micle 60), Alexandru Raicea – Ovidiu Rasoveanu (Răzvan Vespe 60), Andrei Istrate (Laurențiu Caba 70).
Restul lotului a efectuat în dimineața amicalului un antrenament și au asistat de pe margine la cea mai concludentă victorie din această iarnă.
Între timp, Viitorul Pandurii Târgu Jiu s-a mai despărțit de trei dintre componenții lotului din prima parte a campionatului.
După mijlocașul Paul Mitrică (23 ani), plecat deja la CS Tunari, și portarul Nicușor Grecu, portarul Raul Opric (20 ani) și fundașii Adrian Stoian (25 de ani) și Ionuț Sîrbu (21 de ani) au reziliat și ei contractele cu echipa de la malul Jiului, aflată în insolvență.
Toți trei fuseseră aduși în vară, în mandatul lui Florin Stîngă, antrenor de care echipa gorjeană s-a despărțit la începutul acestui an, cu multe semne de întrebare.
Dacă Opric sosise de la Metalurgistul Cugir și jucase la Viitorul Pandurii 996 minute în 11 etape, Stoican venise de la Astra și evoluase în 14 meciuri în prima parte a campionatului, interval în care bifase 882 minute și marcase un gol, în victoria cu Steaua (scor 4-3). Gorjean la origine, Sîrbu venise de la Metaloglobus și jucase doar 100 minute, în 3 jocuri, pentru echipa din orașul natal. Acesta mai evoluase și în două jocuri din Cupa României și marcase în meciul din turul 3, câștigat cu 3-2 la Flacăra Horezu.
După 16 etape, Viitorul Pandurii Târgu Jiu se află pe locul 13 în Liga 2, cu 21 de puncte. Clasamentul ar putea suferi modificări, în cazul în care Unirea Constanța se va retrage, oficial, din campionat, și astfel toate rezultatele îi vor fi anulate.
Echipa gorjeană ar fi una dintre cele patru formații avantajate, fiindcă pierduse meciul-direct, din etapa a 4-a, scor 1-2 la Clinceni, cu Florin Stîngă pe banca tehnică.
CSM Slatina (locul 9), Minaur Baia Mare (locul 17) și Gloria Buzău (locul 6) sunt celelalte trei echipe care au pierdut cu Unirea Constanța, ocupanta ultimului loc, cu 12 puncte.
Foto: Viitorul Dăești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-a-mai-castigat-un-amical-dar-calin-cojocaru-are-si-motive-de-ingrijorare-mai-avem-doua-saptamani-in-care-trebuie-sa-eliminam-erorile-19260288
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-amical-cu-acso-filiasi-19259802
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-la-prima-victorie-in-amicale-cu-cojocaru-antrenor-gorjenii-nu-s-au-inteles-cu-zimta-si-au-adus-un-african-trecut-pe-la-alte-sase-echipe-din-romania-19259569
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-constanta-sia-oprit-activitatea-19260392