UPDATE: Clubul argeșean a revenit cu informații după ce a avut loc ședința Consiliului Local al municipiului Pitești. Politicienii locali au aprobat ca locul lăsat vacant, prin demisie, de Mihai Foamete, să fie ocupat de Dănuț Coman.
Astfel, consilierii locali au decis, așa cum primarul anticipa înaintea votului, extrem de sigur pe el că acest lucru se va întâmpla, ca fostul portar Dănuț Coman să fie reprezentantul Primăriei Pitești în cadrul Consiliului Director al ACS Campionii FC Argeș, urmând ca membri acestuia să-l aleagă drept președinte al clubului.
”În ședința de astăzi a Consiliului Local Pitești s-a ratificat demisia depusă de Mihai Foamete din funcția de reprezentant al Primăriei și Consiliului Local Pitești în cadrul clubului FC Argeș. Totodată, a fost aprobată propunerea făcută de primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, referitoare la cooptarea lui Dani Coman în Consiliul Director al clubului și ocuparea de către acesta a poziției ce a fost lăsată liberă de demisia lui Mihai Foamete”, a transmis CFC Argeș joi, la ora 16:38.
După cum spunea Cristian Gentea, noul președinte al CFC Argeș va fi prezentat oficial într-o conferință de presă care va avea loc marți, 28 mai, la Pitești Arena!
Textul inițial:
Schimbări la vârful conducerii clubului Campionii FC Argeș. Președintele Mihai Foamete și-a înaintat demisia, iar în locul său a fost propus de către primarul Piteștiului să fie numit Dănuț Coman (foto principal), fost președinte la Astra și FC Hermannstadt. La aceasta din urmă a fost președinte inclusiv în Liga 2, reușind promovarea înapoi în prima ligă din prima încercare.
Consilierii Locali ai Municipiului Pitești vor vota astăzi, 25 mai 2024, cooptarea sau nu a fostului portar în funcția de conducere a clubului pe care îl finanțează autoritățile.
Mihai Foamete și-a prezentat demisia din funcție de președinte al Consiliului Director al Asociației Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeş, potrivit spuselor de astăzi ale primarului Cristian Gentea, informație furnizată de clubul cu echipa de seniori în Liga 2.
În locul lui Foamete, edilul Piteștiului l-a propus pe Dănuț Coman ca ”reprezentant al Primăriei și Consiliului Local Pitești în asocierea echipei de fotbal fanion a județului Argeș”, iar consilierii locali vor vota astăzi, în ședința care începe la ora 15:00. Cel mai probabil, instalarea lui Coman va fi aprobată în unanimitate.
”Domnul Mihai Foamete, președintele Consiliului Director al clubului FC Argeș, și-a prezentat demisia din această funcție, a anunțat astăzi într-o conferință de presă primarul municipiului Pitești, domnul Cristian Gentea.
Luând act de această decizie, edilul a propus modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Pitești, respectiv cooptarea domnului Dănuț Dumitru Coman în Consiliul Director al clubului ca reprezentant al Primăriei și Consiliului Local Pitești în asocierea echipei de fotbal fanion a județului Argeș.
Ședința consiliului local va avea loc în această după amiază, de la ora 15:00. Vom reveni cu alte detalii în funcție de evoluția situației. Vă mulțumim!”, sună anunțul clubului din Pitești.
Plecarea lui Mihai Foamete (foto) din conducerea CFC Argeș nu este prima astfel de decizie în chiar acest an.
În primele zile din 2024, după presiuni inclusiv publice puse de sponsorul principal al echipei, Viorel Tudose, clubul anunța despărțirea de doi conducători, de directorul sportiv Răzvan Tunaru și de organizatorul de competiții Gabriel Alexe.
”De câteva luni tot aștept și eu niște rapoarte de la domnul Tunaru. Însă, nimic! După ce că încasează un salariu extraordinar de mare, câteva mii de euro, văd că nu vrea să facă nimic și nu își asumă public nimic. Eu nu l-am dorit la FC Argeș. M-am trezit aterizat cu el la echipă. Dar, gata! Mi-a ajuns! Pe această cale cer demisia public tuturor celor din conducerea administrativă, iar cu domnul Tunaru nu mai vreau să lucrez nici măcar o secundă. Dacă nu, uitați de mine”, spunea Tudose, pentru ProSport, în decembrie 2023.
Ulterior, la finalul lunii ianuarie, clubul piteștean anunța plecarea a doi membri fondatori și cooptarea în locul lor a altora doi. Constantin Angelescu și Ioan Alin Vișan, reprezentanții societăților SC Apă Canal 2000 SA și SC Salubritate 2000 SA în Consiliul Director al ACS Campionii FC Argeș, au demisionat și în locul lor au fost numiți Daniel Constantin Jantă și Octavian Lupu. Acesta din urmă revenea în conducerea clubului, unde s-a aflat la momentul înființării asociației private care a preluat clubul de drept public Fotbal Club Argeș!
Tot atunci, se anunța că se dorește, până la următoarea întâlnire, ”să se găsească varianta juridică pentru a putea coopta și alți membri în A.G.A.”, lucru despre care nu s-a mai comunicat nimic oficial până acum.
La momentul înființării Campionii FC Argeș, în vara anului 2019, clubul transmitea că în Comitetul Director sunt Mihai Foamete, reprezentantul Primăriei Pitești (președinte), Constantin Angelescu, reprezentantul SC Apă Canal SA (vicepreședinte) și Octavian Lupu, reprezentatul SC Salubritate 2000 SA (secretar). Mandatul Comitetului Director era de patru ani, iar reprezentanții celor trei părți în Adunarea Generală a Acționarilor erau Mihai Marinescu, directorul SC Apă Canal 2000 SA, Romi Becheanu, directorul SC Salubritate 2000 SA, și Cornel Ionică, primarul Municipiului Pitești, ca reprezentant al autorităților locale.
În prezent, potrivit site-ului oficial al Campionii FC Argeș, conducerea clubului era formată din Mihai Foamete (președinte Consiliul Director), Daniel Constantin Jantă (vicepreședinte Consiliul Director), Octavian Lupu (secretar general Consiliul Director), Cristian Gentea, Mihai Marinescu și Romi Becheanu (toți membri fondatori).
Cu câteva luni întârziere, la CFC Argeș se întâmplă ceea ce Liga2.ro scria la finalul anului 2023.
Dănuț Coman ajunge în funcția de președinte, antrenorul Eugen Neagoe a fost îndepărtat deja de zilele trecute, iar acum rămâne de văzut dacă cel care va fi numit antrenor va fi Nicolae Dică, cel care se bucură de sprijinul autorităților locale și persoane cu influență în Pitești au făcut lobby pe lângă fostul portar să apeleze la fostul antrenor al FCU Craiova și FC Voluntari în sezonul recent încheiat de primă ligă, adică al echipelor care au retrogradat direct.
”Din informațiile noastre, există două probleme majore. Prima ține de titulatura pe care Coman ar urma să o dețină la CFC Argeș. Rolul de președinte, în structura organizatorică actuală, nu există. Există un președinte al Comitetului Director, acolo unde se află numiți trei oameni de către acționarii clubului, societățile de salubrizare, apă și canalizare ale primăriei. Singura variantă ar fi ca fostul portar să vină ca om numit de primărie, dar pentru asta el trebuie să treacă de votul Consiliului Local și întreaga procedură este mai complicată, existând, la limită, și unele semne de întrebare legate de legalitatea trecerii sale prin această formulă. În acest moment, președintele Consiliului Director este Mihai Foamete.
Cealaltă opțiune în privința funcției ar fi cea de director executiv, doar că Dănuț Coman consideră că este un pic sub nivelul la care a ajuns”, scria Liga2.ro în ultimele zile din 2023, adică exact ceea ce se întâmplă acum la CFC Argeș: Coman preia funcția lui Foamete, omul primăriei în conducerea clubului.
”Despre FC Argeș pot spune doar ca sunt atent la rezultatele pe care le au. E echipa la care m-am format ca om și ca fotbalist, știu tot ce se întâmplă acolo, mă interesează, îmi doresc să își rezolve problemele și să îi vedem în primul eșalon.
Îmi doresc să promoveze, știu că au stabilitate din punct de vedere financiar. Îl au pe Tudose care e alături de echipă, tot ce face e din pasiune. E printre puținii oameni care sponsorizează echipele, nu le creditează.
Îl au și pe domnul primar Gentea, care iubește FC Argeș, e foarte important că e alături de sportul piteștean. Au un antrenor bun, pe Neagoe, eu le doresc succes și, dacă va fi vreodată ocazia să revin, o voi face cu tot dragul”, spunea Dănuț Coman, la DigiSport, la acel moment.
Nu trebuie uitat comunicatul clubului din 30 august 2023, când transmitea că este de partea lui Viorel Tudose și anunța că ”nu vom mai colabora cu Nicolae Dică din poziția de antrenor”.
După despărțirea de FC Hermannstadt, Dănuț Coman nu a dus lipsă de oferte. Printre cluburile care l-au dorit și despre care chiar el a recunoscut s-au aflat CFR Cluj și Universitatea Cluj.
A ales, însă Campionii FC Argeș, echipa care este considerată continuatoarea importantului club din fotbalul românesc FC Argeș Pitești, unde Coman s-a și lansat în fotbalul de performanță.
Zilele trecute, Viorel Tudose vorbea de aducerea lui Dănuț Coman și amenința din nou public cu plecarea sa dacă nu i se dă o importanță mai mare la club!
”În acest moment, orice discuție legată despre înlocuitorul lui Eugen Neagoe este sistată până la venirea lui Dani Coman. La fel și despre plecări sau sosiri de jucători. Nu vom decide nimic fără Dani Coman.
Până nu vine el nu vom mai face nimic. Consider că în proporție de 99 la sută Dani Coman va prelua din funcția de președinte al clubului nostru, iar el va avea mână liberă. Însă, la rândul meu, și eu doresc preluarea pachetului majoritar al acestui club. Vreau să lucrez cu oameni profesioniști și vreau ca eu să fiu cel care îmi asum și răspund de unele lucruri. Dacă nu voi prelua pachetul majoritar, atunci vă mai spun încă o dată că eu voi pleca de la FC Argeș.
Nu în ultimul rând, voi avea ca obiectiv menținerea la echipă a căpitanului nostru indiferent de ofertele pe care el le are din prima ligă. Tofan trebuie menținut neapărat la FC Argeș”, declara Tudose pentru ProSport.
Dănuț Coman (45 de ani) și-a început cariera de fotbalist la Pitești, la CSȘ Aripi și FC Argeș. La seniori a debutat la FC Argeș Pitești, pentru care a evoluat între 1997 și 2004, cu o pauză în anul 1999, când a fost la Rocar București. Ulterior a jucat pentru Rapid, FC Brașov, din nou Rapid, FC Vaslui și Astra. Are 14 meciuri la naționala României, iar după retragerea sa a fost președinte la Astra, cu care a câștigat un titlu de campionat, și la FC Hermannstadt, cu care a bifat o retrogradare din prima ligă și o promovare din Liga 2.