Președintele Corvinului a anunțat obiectivul clubului pentru acest sezon. ”Nu ne-a făcut decât să ne motiveze şi mai mult. Drumul nostru nu poate avea decât o singură destinaţie finală”

Marius ANGHEL 03 Sep. 2024, 16:11 Liga 2
Președintele Corvinului a anunțat obiectivul clubului pentru acest sezon. ”Nu ne-a făcut decât să ne motiveze şi mai mult. Drumul nostru nu poate avea decât o singură destinaţie finală”

Sorin Cimpoca, președintele clubului Corvinul Hunedoara, revenit la începutul lunii iunie a acestui an în funcție, după un an, a avut un mesaj către suporterii corviniști.

Conducătorul a mulțumit fanilor pentru susținere în acest început de sezon cu o vară ”cu adevărat istorică pentru clubul nostru”, în urma jucării Supercupei României și a șase meciuri în cupele europene. Mai departe, a transmis că echipa hunedoreană are ca obiectiv ”clar o clasare în topul ierarhiei ligii secunde, precum şi consolidarea lotului existent, pentru sezonul în care ne va fi permis dreptul de promovare în Superligă.”

Președintele Corvinului, mesaj pentru corviniști după eliminarea din competițiile europene și Cupa României și debutul modest în noua ediție a Ligii 2

Cel care a fost înlocuit după promovarea în Liga 2 a echipei cu Dan Colesniuc, din motive medicale, iar în această vară, chiar în ziua disputării Supercupei cu FCSB, a revenit în funcție, mai întâi ca interimar, a mai spus că decizia FRF de a nu-i permite Corvinului să promoveze de la finalul acestui sezon a motivat echipa să-și dorească și mai mult promovarea în prima ligă.

Altfel, după ce a anunțat prezența în lot a unor tineri de perspectivă și a comunicat că va fi efectuat în curând și un al patrulea transfer din afara țării, probabil fundașul sârb despre care antrenorul Florin Maxim a vorbit zilele trecute, Sorin Cimpoca și-a încheiat mesajul prin a transmite că este de părere că echipa hunedoreană ”va rămâne una dintre formaţiile de top din liga secundă”.

Mesajul președintelui Corvinului vine într-un moment în care echipa are un parcurs modest în competițiile interne, fiind eliminată deja din Cupa României din faza Play-off-ului, după ce, anterior, a fost eliminată din cupele europene și s-a despărțit de câțiva jucători de bază, în afara celor trei aduși pentru a întări lotul în vederea participării în competițiile organizate de UEFA.

Mesajul lui Sorin Cimpoca:

”Corvinişti,
În primul rând, vreau să vă mulţumesc în numele jucătorilor, staff-ului tehnic şi administrativ şi a tuturor oamenilor care lucrează pentru Corvinul, pentru susţinerea necondiţionată arătată într-o vară cu adevărat istorică pentru clubul nostru! Ne-am bucurat, împreună, de cea mai mare performanţă din istoria grupării şi apoi de un parcurs european în urma căruia am readus Hunedoara pe buzele tuturor.
A urmat apoi, decizia de respingere a cererii clubului de a-şi modifica forma juridică, pentru a ne permite obţinerea dreptului de promovare, hotărâre care, deşi ne-a mâhnit, n-a făcut decât să ne motiveze şi mai mult, în dorinţa noastră de a vedea Corvinul, în viitorul cât mai apropiat, în prima ligă.
În aceste condiţii, având în vedere şi eliminarea din play-off-ul Cupei României, obiectivul echipei noastre rămâne unul clar: o clasare în topul ierarhiei ligii secunde, precum şi consolidarea lotului existent, pentru sezonul în care ne va fi permis dreptul de promovare în Superligă.
Nu trebuie să uităm faptul că, în acest moment, în lotul echipei noastre se regăsesc – şi joacă – doi jucători extrem de talentaţi născuţi în 2007, precum şi alţi doi născuţi în 2004, convocaţi recent la reprezentativa Under 20 a ţării noastre, dar şi alţi tineri fotbalişti care pot reprezenta o bază solidă pentru tot ceea ce va însemna Corvinul în anii următori.
Mai mult decât atât, clubul nostru a transferat, în această vară, alţi trei jucători din străinătate şi mai pregăteşte aducerea a încă unuia, pentru ca lotul nostru să se ridice la înălţimea aşteptărilor noastre, a tuturor celor care iubim Corvinul. Proiectul început acum mai bine de trei ani, aici, la Hunedoara, continuă şi se consolidează, în ciuda tuturor obstacolelor şi a zvonurilor apărute în ultima perioadă.
În aceste condiţii, cred cu tărie că echipa noastră va rămâne una dintre formaţiile de top din liga secundă şi că drumul nostru nu poate avea decât o singură destinaţie finală: revenirea în elita fotbalului românesc.
Sorin Robert Cimpoca – preşedinte CS Corvinul 1921 Hunedoara”

Rezultatele Corvinului în sezonul 2024-2025, după ce în ediția trecută a terminat pe locul 2 în Liga 2 și a câștigat Cupa României:

*meciurile cu CSC Șelimbăr, Unirea Ungheni și CS Afumați, din primele trei etape ale Ligii 2 i-au fost reprogramate.

230 de lei costă abonamentul la meciurile de acasă ale Corvinului

Altfel, Corvinul a început din această săptămână să comercializeze abonamente pentru meciurile de acasă din acest sezon 2024-2025, unul în care echipa a jucat un prim meci acasă, cel cu Ceahlăul, iar în cele 19 partide pe care le mai are de disputat în sezonul regular va avea 10 pe teren propriu. În plus, abonamentele vor fi valabile și pentru faza play-off sau play-out, unde va activa echipa după încheierea sezonului regular.

Un abonament pentru a vedea jocurile Corvinului la Hunedoara, în acest sezon, costă doar 230 de lei.

”Locul tău e în tribună! Fii aproape de echipa ta favorită, abonează-te!
Abonamentele, care costă tot 𝟮𝟯𝟬 de lei, sunt valabile pentru toate meciurile pe care echipa noastră le va disputa pe teren propriu în sezonul 2024/2025 al Ligii a doua (inclusiv faza play-off-ului sau play-out-ului).
Ele pot fi achitate și ridicate direct de la sediul clubului (biroul de la Tribuna mare), de luni până vineri, între orele 09:00 – 12:00, dar și online, de pe site-ul clubului —> https://fccorvinul1921.ro/abonamente/ .
Plata on-line se va face în contul clubului folosind detaliile de mai jos.
După transfer, atasați dovada plății prin formularul ce se găsește pe site-ul nostru oficial, alături de numele dorit a fi inscripționat pe cardul de abonat.
Cont Bancar: RO08TREZ36721G365000XXXX
Beneficiar: CLUB SPORTIV CORVINUL 1921 HUNEDOARA
CUI: 36495075”, sună anunțul Corvinului.

  • Mai puțin de 20 de lei va costa intrarea la un meci al Corvinului în sezonul 2024-2025 de Liga 2, pentru cei care vor cumpăra abonament.

Foto: Emil Sebastian Popescu / Corvinul Hunedoara

Marius ANGHEL 03 Sep. 2024, 16:11 Liga 2
Pe aceeași temă