UPDATE: Corvinul s-a impus, pe teren, cu scorul de 3-0, în meciul de la Drobeta Turnu Severin, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în cadrul Turului 3 al Cupei României. Au înscris Nicolae Pîrvulescu (22′), Lucas Câmpan (30′) și Marius Lupu (47′).
Rămâne, însă, de văzut dacă va contesta cineva participarea Corvinului la acest meci, mai exact dacă echipa și jucătorii săi au avut dreptul de a evolua, ținând cont că autoritățile locale hunedorene au votat cesionarea activității CS Corvinul către ACS FC Corvinul, jucătorii au reziliat contractele cu prima entitate și au semnat cu a doua, iar FRF a respins chiar azi mutarea!
Învingătoarea din acest meci întâlnește în faza următoare, în Play-off-ul Cupei României, Campionii FC Argeș, săptămâna următoare.
În ziua în care Corvinul spera să dispute primul meci în noua formă de organizare, club de drept public, pentru a avea drept de promovare în prima ligă la finalul sezonului 2024-2025, vestea dinspre FRF a fost ca un upercut la ficat!
Nu numai că clubul hunedorean nu a primit răspuns favorabil din partea Comitetului Executiv al FRF, fiindcă avizul juristului federației a fost contestat de cel puțin patru cluburi adversare din Liga 2, expuse public fără menajamente de această dată de forul condus de Răzvan Burleanu, dar Corvinul se află acum într-o situație explozivă.
Echipa care trebuie să joace astăzi cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în cadrul Turului 3 al Cupei României, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, cu gorjenii gazde, ar putea să nu aibă jucătorii în regulă! Contractele lor cu CS Corvinul au fost reziliate, pentru a semna cu ACS FC Corvinul, iar activitate clubului de drept public a fost cesionată deja către clubul de drept privat prin decizia Consiliului Local al Municipiului Hunedoara și a avizului de legalitate privind Hotărârea CL. Iar ACS FC Corvinul nu a fost primită de FRF în competițiile sale.
Patronul FCU Craiova, unul dintre cluburile care au contestat avizul FRF pentru Corvinul, Adrian Mititelu, a explicat această situație explozivă în care se află acum echipa hunedoreană.
”Burleanu și FRF tocmai ce au distrus un club frumos, CORVINUL HUNEDOARA! Deoarece: Entitatea publică Corvinul și cedat deja activitatea către noua entitate de drept privat; Cedarea fost făcută prin Hotărâre a Consiliului Local Hunedoara, în conformitate cu procedura legala; Contractele jucătorilor încheiate pe entitatea de drept public au fost reziliate și încheiate noi contracte pe entitatea de drept privat; Pentru ca cei de la CORVINUL să-și salveze clubul sunt necesare alte artificii,( unele dincolo de lege) și grozavii; Sper totuși ca cei de la Corvinul sa reușească sa și rezolve problemele și sa rămână în competiție”, a scris Mititelu pe pagina sa de Facebook.
Rămâne de văzut în zilele viitoare ce se va întâmpla și dacă FCU se va folosi de această speță a Corvinului în războiul său cu FRF. A făcut-o deja, prin contestarea avizului juridic de primire a ACS FC Corvinul în competițiile federației.
În ceea ce privește echipele, Viitorul Pandurii se află la al doilea său joc în actuala ediție a Cupei României. În cel precedent a întâlnit trupa din Liga 3 Jiul Petroșani, în Turul 2, pe care abia a învins-o la lovituri de departajare. A fost 1-1 după 90 de minute, cu o egalare în prelungiri, 2-2 după reprizele de prelungiri și 4-2 pentru gorjeni la lovituri de departajare.
În campionat, trupa antrenată de Călin Cojocaru a început cu o remiză, 0-0 la Oradea cu nou-promovata FC Bihor, iar apoi a pierdut următoarele două jocuri, 1-4 la Severin cu FK Miercurea Ciuc și 1-3 la CSM Slatina.
De partea cealaltă, Corvinul este la primul meci în acest sezon al Cupei României, ea fiind chiar câștigătoarea competiției în sezonul trecut, chiar din postura de divizionară secundă, motiv pentru care a și jucat în cupele europene în această vară.
Ca echipă de Liga 2, clasată pe locul 2 în sezonul trecut, Corvinul a intrat în competiție în acest Tur 3, dar meciul său cu Viitorul Pandurii a fost amânat o săptămână, în condițiile în care miercurea trecută, când au fost programate jocurile din Cupă, trupa lui Florin Maxim evolua în Conference League, tocmai în Kazahstan. A fost eliminată din competițiile europe, astfel nu ar fi putut juca nici astăzi!
În contextul în care a dorit să-și schimbe forma de organizare în această vară, să treacă pe un club de drept public, ca să aibă drept de promovare în noul sezon, dar și a parcursului european, Corvinul a avut primele trei meciuri din Liga 2 amânate. Are, totuși șapte partide oficiale disputate până acum, Supercupa României cu FCSB (0-3 la București), dubla cu Paksi FC, vicecampioana Ungariei și câștigătoarea Cupei (4-0 la Paks și 0-2 la Sibiu). în Turul 1 din Europa League, dubla cu HNK Rijeka, vicecampioana și finalista Cupei din Croația (0-0 la Sibiu și 0-1 la Rijeka), în Turul 2 al Europa League, și dubla cu Astana, vicecampioana din Kazahstan (1-2 la Sibiu și 1-6 la Almatî), din Turul 3 al Conference League.
Înainte de startul jocului de la Severin știm restul echipelor calificate din Turul 3 al Cupei României, dar și jocurile care urmează să se dispute în Play-off, marți, miercuri și joi săptămâna viitoare.
Învingătoarea dintre Viitorul Pandurii și Corvinul va întâlni în Play-off Campionii FC Argeș, echipă care a trecut în Turul 3 cu 2-1 în deplasare de Aro Muscelul Câmpulung Muscel (Liga 3).
Nicolae Pîrvulescu 22′, Lucas Câmpan 30′, Marius Lupu 47′
Viitorul Pandurii: Aur. Păun – Bîrzu, Gavric, Godja (Lupulescu 63′), Moisie (cpt.)(Nic. Geană 87′), Ed. Croitoru, Pefoura Okom (Dasic 87′), Akugbe (Vulpe 87′), Perez-Duah, Gașpar (Sturzu 63′), Gakou
Rezerve neutilizate: Lupescu – R. Cojocaru, Bg. Burcea, Dumbrăvean
Antrenor: Călin Cojocaru
Corvinul: Lefter – Bradu, Lică, Ant. Manolache, Velisar (I. Pop 63′) – Cărăruș – Gîrbiță (Hergheligiu 63′), Al. Neacșa (cpt.)(King Otega 87′), Nic. Pîrvulescu – Lupu (Chukwu 76′), Câmpan (Dar. Grigore 63′)
Rezerve neutilizate: Blaga – Predică
Antrenor: Florin Maxim
Stadion: Municipal (Drobeta-Turnu Severin – Mehedinţi). Arbitru: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Asistenți: Emeric Tocai (Sibiu) și Daniel Nagy (Mediaş). Rezervă: Alexandru Nicolae Şuvar (Sibiu). Observator arbitri: Eugen Roșu (Râmnicu Vâlcea). Delegat joc: Dragoş Ionescu (Bucureşti).
♦Min 90+4 Final de joc la Severin, unde Corvinul se impune fără probleme în fața modestei Viitorul Pandurii, scor 3-0, rezultat la care ar putea pierde la ”masa verde”, dacă se contestă și se demonstrează faptul că echipa hunedoreană nu mai este în regulă după ce, la nivel local, și-a cesionat activitatea către clubul care nu a primit răspuns favorabil de la FRF. Rămâne de urmărit ceea ce se va întâmpla.
♦Min 90+2 Șutul lui Geană, pe jos, de la 25 de metri, trece pe lângă stâlpul din dreapta portarului
♦Min 87 ⇐⇒ La Corvinul, iese Alexandru Neașca și intră King Otega, aflat la debut. La Viitorul Pandurii, ies Zacharie Perfura Okom, Claudiu Moisie și Amsihohu Akugbe și intră Danilo Dasic, Nicolas Geană și Răzvan Vulpe
♦Min 85 Viitorul Pandurii are cea mai mare ocazie a sa prin Akugbe, al cărui șut, cu efect, din colțul suprafeței de pedeapsă, este respins cu dificultate de Lefter
♦Min 80 Chukwu pătrunde în careu și trage ușor din unghi în bară. Balonul ajunge la Neacșa, dar căpitanul Corvinului șutează la mică distanță de stâlpul din stânga lui Păun, de la 16 metri
♦Min 76 ⇐⇒ La Corvinul, iese Marius Lupu și intră Ibuchi Chukwu
♦Min 74 Lică reia cu capul din 12 metri și Păun respinge cu pumnii
♦Min 68 Șutul lui Lupu de la 22 de metri, cu pământul, este respins în corner de Păun
♦Min 63 ⇐⇒ La Viitorul Pandurii, ies Ramon Gașpar și Adrian Godja și intră Mădălin Sturzu și Mario Lupulescu
♦Min 63 ⇐⇒ Trei schimbări la Corvinul. Ies Mihai Velisar, Alexandru Gîrbiță și Lucas Câmpan și intră Ioan Pop, Andrei Hergheligiu și Darius Grigore
♦Min 56 Perez-Duah pătrunde în careu, dar trage defectuos, fiind tatonat de un fundaș advers
♦Min 53 Șutul lui Neacșa de la 30 de metri este respins cu dificultate de Păun
♦Min 47 0-3 Marius Lupu înscrie cu latul din 5 metri, din pasa lui Gîrbiță, chiar fost jucător până în primăvară la Viitorul Pandurii
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 45+2 Pauză la Severin. Corvinul are avantaj de două goluri în meciul cu Viitorul Pandurii
♦Min 36 Lovitură de cap a lui Gakou de la 13 mertri este reținută de portarul Lefter fără probleme
♦Min 35 Antrenorul Călin Cojocaru primește cartonaș galben pentru proteste. Cu în 10 minute în urmă, și ”secundul” Bogdan Chiriac fusese, de asemenea, avertizat de arbitru
♦Min 30 0-2 Neacșu execută o lovitură de colț de pe partea stângă și Lucas Câmpan reia în plasă cu capul, din careul mic
♦Min 22 0-1 Nicolae Pîrvulescu deschide scorul cu un șut plasat de la 14 metri, pe centrul porții. Balonul a trecut pe sub portarul Aurelian Păun înainte să intre în plasă
♦Min 16 Prima pauză de hidratare a jocului. Sunt 34 de grade la Drobeta Turnu Severin, unde își dispută meciurile de acasă Viitorul Pandurii, în acest început de sezon
♦Min 15 Câmpan trage de la 17 metri, dar balonul trece la distanță considerabilă de transversală
♦Min 11 Gakou profită de indecizia fundașilor Corvinului și încearcă un lob peste Lefter, dar balonul nu prinde cadrul porții
♦Min 10 Lupu reia din 6 metri, ușor din unghi, peste poartă
♦Min 9 Lovitura liberă executată de Neacșa de la 18 metri este respinsă în lateral de portar
♦Corvinul este încurajată la malul Dunării de aproximativ 100 suporteri. La tribuna oficială se află circa 250 de spectatori olteni, majoritatea localnici
♦Min 1 A început partida de la Drobeta Turnu Severin. Reamintim, dreptul de joc al echipei hunedorene în acest meci este contestabil, ținând cont de decizia Consiliului Local al Municipiului Hunedoara și a avizului de legalitate privind Hotărârea CL în privința cesionării activității CS Corvinul către ACS FC Corvinul, care astăzi nu a primit răspuns favorabil de la FRF să participe în competițiile sale. Rămâne de văzut dacă jucătorii mai au contracte cu CS Corvinul, din moment ce ei au semnat cu ACS FC Corvinul!