Poli Timișoara a reușit să-l legitimeze pe Stefan Vukoje. Jucătorul a evoluat până acum doar în Anglia

Anda DELIU 23 Feb. 2022, 16:46 Liga 2
Poli Timișoara a reușit să-l legitimeze pe Stefan Vukoje. Jucătorul a evoluat până acum doar în Anglia

Politehnica Timișoara a reușit să-l legitimeze pe jucătorul Stefan Vukoje, care venise la echipă să dea probe încă din luna noiembrie a anului trecut. Fotbalistul era fără echipă din luna iulie 2021!

Stefan Vukoje a semnat acum cu Poli, echipă unde ajunsese în probe din toamnă

Vukoje are 21 de ani (11 noiembrie 2001), este de origine sârbă, dar e născut în Anglia, la Bedford, și are dublă cetățenie din aceste motive. Poate juca, în general, ca mijlocaș ofensiv. A început fotbalul la Luton Town Academy. Ulterior, din 2020, a fost legitimat la Brighton, unde a evoluat la grupele U18, U21 și U23, iar din vara trecută era liber de contract. În noiembrie, a ajuns la Timișoara să dea probe de joc la Poli și l-a convins pe Nicolae Croitoru să-l păstreze în lot.

Stefan Vukoje a semnat un contract cu Poli Timișoara valabil până în 30 iunie 2025.

”Sunt foarte fericit să fiu aici şi să încep să joc din nou, vreau să ajut echipa să obţină rezultate pozitive în fiecare meci. Sper că obiectivul va fi readucerea echipei în Liga I, acolo unde-i este locul! Personal sper să marchez goluri, să ofer assist-uri şi să ajut echipa în orice mod pot să o fac”, a spus Vukoje, citat de site-ul oficial al echipei din Timișoara.

Probleme cu actele

Poli l-a legitimat abia azi, deoarece se așteptau documentele de la fostul club al fotbalistului, conform cerințelor în vigoare.

Vukoje se antrena cu echipa din noiembrie, mai precis, din timpul ferestrei pentru programul echipelor naționale, când a venit să dea probe de joc.

Poli Timișoara i-a mai achiziționat în această iarnă pe Andrei Sîntean (venit liber de contract după despărțirea de FC Hermannstadt), Alexandru Iamandache (împrumutat de la FC Pucioasa), Gabriel Plumbuitu (împrumutat de la Gaz Metan, ultima dată la Metaloglobus) și Balsa Rosogic (muntenegrean care ultima dată a jucat pentru FK Zeta Golubovac).

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mobilizare-maxima-la-poli-timisoara-pentru-meciul-de-debut-in-2022-cu-liderul-campionatului-nicolae-croitoru-eu-as-incadra-echipa-petrolului-in-randul-celor-de-prima-liga-19220292

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-debuteaza-in-2022-pe-un-teren-unde-n-a-luat-un-punct-in-precedentele-sezoane-nae-constantin-abia-asteapta-meciul-cu-poli-timisoara-putem-face-un-prim-11-bun-sunt-si-un-pic-ingrijo-19220296

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-petrolul-deschide-prima-etapa-a-ligii-2-din-2022-u-cluj-concordia-o-inchide-programul-rundei-a-17-a-si-meciurile-televizate-19219611

Anda DELIU 23 Feb. 2022, 16:46 Liga 2
Pe aceeași temă