Petrolul, în negocieri avansate cu un jucător plecat de la Academica Clinceni

Marius ANGHEL 21 Jan. 2022, 10:24 Liga 2

Petrolul a făcut două achiziții până în acest moment, în această campanie de transferuri de iarnă, și este pe punctul de a o perfecta și pe a treia. Fundașul bulgar Georgi Pashov (31 de ani) este în negocieri avansate cu echipa ploieșteană, anunță Ziarul Prahova.

Georgi Pashov, în negocieri avansate cu Petrolul

Noua țintă a Petrolului a evoluat în ultimul sezon și jumătate la Academica Clinceni, acolo unde a fost coechipier în campionatul trecut cu actualul ”creier” al echipei prahovene, basarabeanul Eugeniu Cebotaru.

În campionatul precedent, în care ilfovenii au jucat în play-off-ul Ligii 1, bulgarul Pashov a evoluat în 32 de meciuri, 27 ca titular, și a înscris un gol, iar în cel actual a prins 12 jocuri dintr-un total de 21, 9 ca titular, totalizând 987 de minute pe teren.

În cariera sa, Georgi Pashov a mai jucat pentru Chavdar Etropole, Slavia Sofia, Montana, Lokomotiv Plovdiv, Etar (toate din Bulgaria), Ararat-Armenia (Armenia) și Zhetysu (Kazakhstan). La Slavia Sofia a jucat în două meciuri în Cupa UEFA, iar cu Ararat-Armenia a prins două jocuri în preliminariile Ligii Campionilor și șase în Cupa UEFA. Are și trei meciuri la echipa națională de seniori a Bulgariei, toate disputate în octombrie 2019, cu Irlanda (1-3), Muntenegru (0-0) și Anglia (0-6).

Pashov, concurent pentru Sergiu Pîrvulescu, dar și pentru fundașii centrali

Pashov are părinți africani și deține și cetățenie ucraineană, nu numai bulgară. De la Academica Clinceni a plecat din cauza restanțelor financiare imense pe care le are ”lanterna” Ligii 1 către jucători, ilfovenii despărțindu-se în această iarnă de mare parte din componenții lotului din prima parte a sezonului.

Postul în care se simte cel mai bine este cel de fundaș dreapta, ceea ce înseamnă că va fi un concurent în special pentru Sergiu Pîrvulescu (18 ani), despre care Ziarul Prahova scrie că, din vară, ”sunt șanse mici să se activeze clauza de cumpărare a acestuia de la Kids Tâmpa Brașov, club de care aparține și de unde este împrumutat”. Pashov joacă, însă, și fundaș central, unde cel mai probabil va fi folosit de Nae Constantin.

Petrolul așteaptă ca Georgi Pashov să-și rezolve situația cu Academica Clinceni și apoi să-l prezinte ca noul ei jucător.

  • Altfel, Petrolul a plătit ieri salariile pe luna noiembrie a anului trecut, iar sâmbătă, de la ora 12:00, pe terenul sintetic de la Câmpina, acolo unde a efectuat câteva antrenamente în acest an, va susține primul amical, cu Astra. Jocul, care va avea reprize de câte 50 de minute, fusese anunțat inițial că va avea loc la Buftea.
  • ”Lupii” au reziliat contractele cu Andrei Rus și Constantin Stoica, în timp ce Armando Vajushi și Darius Buia au fost anunțați că nu mai sunt doriți la echipă. Antoniu Manolache a fost împrumutat la CSM Reșița, iar Mihai Nițescu și Aris Oprea au fost cedați, tot sub formă de împrumut, la CS Blejoi, tot o echipă din Liga 3.

Foto: Răzvan Păsărică și Flaviu Buboi / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/paradoxul-petrolist-rezultate-da-bani-clubul-ploiestean-tocmai-a-achitat-salariul-pe-luna-noiembrie-altfel-risca-sa-ajunga-in-situatia-de-a-pierde-jucatori-claudiu-tudor-ajut-19216921

https://liga2.prosport.ro/seria-1/trei-jucatori-din-lotul-petrolului-imprumutati-in-liga-3-csm-resita-si-cs-blejoi-si-au-luat-lupi-galbeni-19216713

Marius ANGHEL 21 Jan. 2022, 10:24 Liga 2
Pe aceeași temă