Octavian Benga, singurul de la Poli Timișoara care încearcă să liniștească suporterii și să explice situația degradantă a echipei: ”M-am pus și în locul suporterilor sau oamenilor care o iubesc pe Poli”

Anda DELIU 19 Jan. 2023, 15:25 Liga 2
Octavian Benga, singurul de la Poli Timișoara care încearcă să liniștească suporterii și să explice situația degradantă a echipei: ”M-am pus și în locul suporterilor sau oamenilor care o iubesc pe Poli”

Politehnica Timișoara încearcă să își ascundă situația aproape disperată în care se află, deși nu este foarte clar ce are de câștigat din această postură.

Deși există o conducerea stufoasă și de proporții comuniste, tot antrenorul Octavian Benga a dat o serie de declarații cu iz de posibile explicații, însă, în esență, chiar caraghioare, dată fiind starea reală de fapt.

Cramele Recaș nu mai dau bani, dar Benga continuă să viseze un mic Bilbao la Timișoara

Săptămâna trecută, după reunire, Octavian Benga asigura presa că în câteva zile va veni un nou sponsor la club. Până în acest moment nu a venit absolut nimeni, căci adevărul e că în Timișoara foarte puțini oameni au pasiuni pentru această ”versiune” a Politehnicii.

Ceea ce e cu atât mai ridicol e că, săptămână trecută, sunat de Radio Timișoara de ziua lui, Ovidiu Cuc, teoretic președintele clubului, a dat și el declarații liniștitoare, în contextul foarte grav în care nu a venit la echipă după reunire și nu a răspuns nimănui la telefon în perioada sărbătorilor pentru a vorbi despre situația clubului!

Așadar, de bine, de rău, Benga se vede nevoit să facă și pe conducătorul. El salută la fiecare interviu bănățenii, cu toate că la meciuri nu se strâng mai mult de 300 de oameni și că un mare brand al Banatului, Cramele Recaș, nu mai dă bani clubului, deși apare în continuare pe toate materialele promoționale, iar pe site-ul oficial este trecut ca ”Partener principal”!

”În primul rând vreau să-i salut pe toți suporterii Politehnicii Timișoara și pe toți bănățenii noștri”, și-a început Benga interviul, de parcă Poli nu a fost mereu o echipă studențească, cu fotbaliști din toată țara, și nicidecum vreun Atheltic Bilbao (echipă din Spania care promovează doar jucători din Țara Bascilor).

Falimentul, tot mai aproape?

Totuși, e de apreciat că Benga e singurul care își asumă să spună că situația financiară a echipei e dezastruoasă. Ultimele salarii achitate sunt pe octombrie și vistieria e goală.

Benga spune că a adus mulți jucători, deși până acum a fost anunțat doar Denis Moldovan, iar la un jucător tânăr și fără mari pretenții precum Patick Pașcălău ar fi renunțat chiar el, astfel că fostul jucător al Dumbrăviței a ajuns la Ripensia!

”M-am pus și în locul suporterilor sau oamenilor care o iubesc pe Poli și care își puneau multe semne de întrebare sau doreau mai multe informații și sunt ferm convins că au multe așteptări din partea noastră, a clubului, a staffului tehnic, și am dorit să fac niște precizări, să le transmitem anumite mesaje, pentru că așa este corect.

Unul dintre ele ar fi acela că, din ceea ce s-a văzut, a plecat un număr foarte mare de jucători. Acei jucători au plecat pentru s-a schimbat politica clubului. Bugetul. Mă refer strict la fondul salarial al jucătorilor. Bugetul net pentru jucători în a doua parte a sezonului va fi chiar la jumătate sau sub jumătate din ceea ce a fost în prima parte. Din cauza acestui aspect, am încercat, chiar dacă este dificil și nu este ușor, să găsim jucători care să accepte acest prag salarial al nostru, un prag mic. Drept dovadă, am și legitimat în ultimul timp și vor mai fi legitimați în perioada următoare. Am luat jucători tineri sau cu o vârstă cât de cât mai medie, care să-și dorească foarte mult joace la Poli și să încercăm să facem puncte și, de ce nu, să ne salvăm de la retogradare”, a mai spus Benga, care pare că vede și el imposibilă salvarea de la retrogradare.

Totuși, Benga nu spune cum va reuși aceste legitimări de jucători noi, având în vedere că clubul are interdicție la transferuri.

Benga vrea să stingă lumina?

Altfel, cu un președinte tot mai absent, Benga declară că el nu va renunța, deși se simte și pentru el teamă că echipa de seniori are un viitor negru.

”Era foarte simplu să renunțăm. Normal că-mi doresc mult mai mult, și ca buget, dar nu am renunțat și, prin acest gest, vreau să înțeleagă toată lumea că eu, cel puțin, și oamenii mei din staff, chiar că situația este dificilă, nu vom renunța și vom merge până la capăt”, a conchis Benga.

Poli Timișoara ocupă locul 19 în clasamentul Ligii 2, cu 12 puncte acumulate în 16 etape, fiind la egalitate cu ultima clasată Unirea Constanța. Echipa a retrogradat sportiv și la finalul sezonului trecut, însă a rămas în Liga 2 după ce cele două retrogradate din prima ligă, Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș, s-au desființat.

De curând, Poli s-a despărțit și de Angelos Karatasios și Fatjon Celani, jucători aduși pe final de an trecut chiar în mandatul lui Benga, iar anterior au mai plecat și Adrian Țangulea, Marco Andone, Oliver Bryneus, Matteo Kucich, Aleksandar Tsvetkov, Marin Mudrazija, Gabriele Germinio, Silviu Pană, Răzvan Milea, Daniel Isvoranu, Patrick Popescu, George Tudoran, Adrian Zaluschi, Călin Jurj și Ionuț Bătănași.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/scapa-cine-poate-randul-plecarilor-se-ingroasa-rau-de-tot-la-poli-timisoara-19258017

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-anuntat-un-prim-transfer-in-ciuda-interdictiei-lista-plecarilor-continua-sa-se-ingroase-19257664

https://liga2.prosport.ro/seria-1/reunire-sub-auspicii-triste-la-poli-timisoara-cu-numeroase-absente-octavian-benga-incearca-sa-salveze-situatia-la-nivel-declarativ-19257492

Anda DELIU 19 Jan. 2023, 15:25 Liga 2
Pe aceeași temă