Poli Timișoara a avut un an 2022 de coșmar, pe care, cu siguranță, suporterii săi nu și l-ar mai dori niciodată.
Ediția trecută a Ligii 2 a încheiat-o pierzând barajul de menținere în campionat, însă a rămas în eșalonul secund, beneficiind de loc vacant. În actualul sezon regular se află pe locul 19 după 16 etape, penultima poziție, la egalitate cu ”lanterna roșie” Unirea Constanța. În plus, are interdicție la transferuri din cauza unor evenimente de la echipa feminină și, în acest context, în cazul în care nu-și rezolvă această problemă la apel, va avea o misiune foarte grea să reușească cu actualul lot să rămână sportiv în liga secundă. Tot în 2022 a părăsit Cupa României de la primul joc, contra CSM Reșița, formație din Liga 3.
Actualul antrenor al echipei bănățene, Octavian Benga, a vorbit, în calitate de invitat al emisiunii ”Tribuna polisportivă”, despre evenimentele care au transformat clubul reprezentativ al Timișoarei, Timișului și Banatului într-unul care să aibă rezultate rușinoase, chiar dacă vine după un an în care a avut, potrivit spuselor ”principalului”, cel mai mare buget din istoria sa.
Numit înaintea etapei a 8-a, în locul lui Bogdan Andone, Octavian Benga a înregistrat în cele nouă jocuri pe banca Politehnicii Timișoara o victorie, patru egaluri și patru eșecuri. A acumulat, astfel, șapte puncte din totalul de 12.
Una dintre explicațiile lui Benga pentru acest parcurs dezastruos este ceea ce s-a întâmplat în vară la echipă, după retrogradare, când s-a schimbat major lotul de jucători. Antrenorul e de părere că s-a greșit atunci când s-a renunțat la jucători precum Ioan Mera, Cristian Scutaru, Nicolae Sofran, Claudiu Pamfile, Rareș Lazăr, Octavian Ursu sau George Păduraru.
”Meritam să avem mai multe puncte, dar realitatea, și trebuie să fim sinceri, e că echipa nu a arătat bine. Cred că a arătat mai bine decât înainte, e poziția mea, dar adevărul este că echipa nu a arătat bine. Nu a arătat bine pentru că s-a făcut o selecție total greșită în vară. Au fost dați jucători afară fără nicio logică, iar eu când vorbesc îmi asum și vin cu exemple, nu vreau vreau să critic pe cineva sau să fac ca și alții, care greșesc și după aceea nici nu vin cu exemple sau nu-și asumă. Au fost dați jucători afară, de exemplu Sofran, Mera, Scutaru și Pamfile, cei patru fundași titulari, iar în locul lor nu au fost aduși alți jucători mai buni. Sofran avea un salariu de 1.500 de lei. De ce să ne ascundem după cireș? Un jucător timișorean care a fost dat afară și mai apoi a înscris patru goluri la Ripensia, chiar două cu Poli Iași, echipă care vrea să promoveze. Le-a câștigat meciul celor de la Ripensia.
I-am enumerat pe cei patru, apoi Rareș Lazăr, Ursu, Păduraru… Ursu, care a câștigat meciul cu Miercurea Ciuc pentru Șelimbăr și care are niște execuții senzaționale. Și mulți alți jucători care erau interesanți și care, din păcate – este un punct de vedere – nu meritau să fie dați afară. Sau, dacă erau dați afară sau schimbați, trebuia să aduci alții mai buni.
În fața lor jucau Dorin Codrea, un alt jucător timișorean adus de mine de la Dumbrăvița, am avut mare încredere în el și acum este căpitanul de la Chiajna, plus Ionuț Coadă, care este titular la Slobozia. Mera și Scutaru erau jucători născuți în 87, care aveau salarii foarte mici și care trebuiau ținuți. Au fost crescuți și la un moment dat au fost pierduți și aceștia doi, care puteau să ajute foarte mult Politehnica”, a exemplificat Octavian Benga ceea ce s-a făcut greșit la Poli în vară, când s-a alcătuit lotul de stafful condus de Bogdan Andone.
Adrian Țangulea, Marco Andone și suedezului Oliver Bryneus au fost primii plecați după îndepărtarea lui Bogdan Andone. Ulterior, Octavian Benga a renunțat și la bulgarul Aleksandar Tsvetkov, italianul Matteo Kucich și croatul Marin Mudrazija.
Antrenorul Politehnicii Timișoara a spus că ceea ce a găsit la echipă în momentul revenirii pe banca tehnică a fost mult sub ceea ce se aștepta că va găsi. În plus, presiunea pusă de suporteri, pe care o consideră normală în situația dată, a tras în jos formația.
”În schimb, au fost aduși niște jucători care pur și simplu nu au jucat niciunde, jucători care, vă spun, și nu este de râs, este de plâns, în minutul 60 îi apucau cârceii și cereau schimbarea. Chiar pe un portar l-au apucat în minutul 60 cârceii, la ambele picioare. Au fost multe probleme de natură atât fizică, cât și de selecție, jucători aduși și care nu au jucat niciunde de un an și jumătate. Chiar mi-a spus un jucător străin, croat, că dacă nu venea la Poli se făcea șofer de tir în Croația și de aceea a venit, pentru că era ultima șansă pentru a juca (n.r. – atacantul Marin Mudrazija / 27 ani / și mijlocașul Karlo Plantak / 25 ani / au fost croații aduși la echipă). Și multe multe alte lucruri. De aceea era așa de greu să creez așa de repede o stare de performanță. Plus presiunea rezultatelor, pentru că fiind și pe un loc destul de jenant. Plus lumea, presiunea pe care o puneau suporterii sau iubitorii de Poli, pentru că este rușinos ca Poli să se afle într-o astfel de situație și e normal ca unii dintre suporteri sau oameni să se manifeste și negativ. Mai apoi situația financiară. Am trecut prin foarte multe negative, dar nu am cedat, nici eu și nici ceilalți oameni din jur, și am încercat să îndreptăm lucrurile cât am putut de bine. Se pare că le-am îndreptat, se putea mai mult, am fost și influențați, dar echipa nu a arătat bine pentru că așa a fost normal. Și, drept dovadă, cel mai bun exemplu este când în pregătire te bate o echipă de Liga a 5-a, în vară (n.r. –1-2 cu Steaua Roșie Variaș). N-a fost nimic întâmplător! Poți să pierzi un meci de pregătire cu o echipă dintr-un eșalon inferior, dar nu cu Liga a 5-a”, a spus Benga în emisiunea ”Tribuna polisportivă”.
Rezultatele slabe au venit la Poli Timișoara într-un moment în care clubul stătea bine din punct de vedere financiar, avea un ”buget istoric”, spune Benga, care nu înțelege nici de ce s-a renunțat atât de ușor la jucători care puteau aduce profit, precum Doru Andrei sau Nicolae Sofran, sau la alții care au crescut cu spiritul polist.
”Jucătorii nu trebuiau toți dați afară. Nu au avut un sezon trecut bun. Ce este interesant este că acest club, care a fost înființat acum 101 ani, și din ultimii 8-9-10 ani în sezonul trecut, când a retrogradat, și începutul acesta de sezon a avut cel mai mare buget din istoria clubului, un buget istoric de transferuri și a avut cele mai proaste rezultate. Ăsta este adevărul. Nu este nimic întâmplător și în fotbal, și în viață. Ai un buget foarte mare și retrogradezi, ai jucători pe care îi crești, nu contează că i-a format sau adus Benga, x, y, z, pentru că un nume nu e important într-un club, contează clubul sau grupul. Dar, cum să pierzi jucători, și tineri, sau jucători pe care îi formezi sau jucători care sunt asociați cu imaginea clubului, jucători de calitate și să aduci șoferi de tir și eu știu ce genuri de pizzari, pe foarte, foarte mulți bani, care au dus și la aceste probleme financiare și, drept dovadă, rezultatele nu au fost deloc întâmplătoare”, e de părere Octavian Benga.
În sezonul 2020-2021, în care echipa a început cu Octavian Benga pe bancă, iar apoi locul său a fost luat de Dan Alexa, Poli a obținut cea mai bună clasare de când joacă în Liga 2. A prins play-off-ul, unde a terminat pe locul 6, ultimul, în ediția în care au promovat ”FC U” Craiova, Rapid și CS Mioveni.
”Să nu se creadă că judec pe cineva sau că sunt vreun figurant sau atotștiutor. Nu, doar am vrut să sesizez anumite lucruri și să înțeleagă lumea că sunt un polist 100 la sută. Îmi iubesc familia și pe Poli și, de aceea, de multe ori sunt mai acid și spun lucrurile pe nume, fără a judeca, dar nu merge așa. Dacă vrei să faci performanță, să crești nivelul, să urci în alt nivel superior sau măcar să te menți.
Nu merge cu tot greșeli, greșeli, greșeli. Nu sunt important eu, pentru că eu poate o să fiu sau nu o să mai fiu, dar o să fie alții, dar trebuie să creeze un mediu sănătos, pentru că lumea are foame de Poli, lumea nu mai suportă să nu avem un stadion, să nu avem o echipă, să n-avem o sală de sport. Un oraș atât de mare și cu o tradiție atât de mare în sporturile de echipă, nu numai în fotbal. Lumea are o foame foarte mare de Poli, de rezultate și de aceea trebuie să facem toți ceva în privința asta, chiar dacă în unele momente sutem mai direcți. Să punem toți umărul, nu numai din gură sau din bârfe, sau să ne bucurăm că ăla greșește și în loc să întindem o mână, să ajutăm, să ne bucurăm de răul aproapelui”
Octavian Benga, antrenor Politehnica Timișoara
https://www.youtube.com/watch?v=ZSgPAPjnz8s
Foto: Leczki Jozsi și Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-stan-predictie-sumbra-pentru-primavara-lui-2023-e-foarte-greu-de-crezut-ca-toate-cele-trei-echipe-din-timis-se-vor-salva-de-la-retrogradare-19256556
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-se-desparte-de-trei-jucatori-inclusiv-de-probabil-cel-mai-bine-platit-din-lot-19256096
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-incheiat-anul-penultima-in-liga-2-si-are-interdictie-la-transferuri-octavian-benga-se-fac-greseli-luna-de-luna-an-de-an-la-acest-club-unii-oameni-trebuie-sa-si-asume-nu-19255899
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-politehnica-timisoara-a-primit-interdictie-la-transferuri-pentru-o-gafa-facuta-la-echipa-de-fete-de-fostul-selectioner-mirel-albon-benga-nu-stia-nimic-19255308