Metaloglobus și-a mărit numărul achizițiilor cu doi jucători străini, dar nu străini de fotbalul românesc. Testul cu CSM Alexandria, câștigat de trupa lui Eusebiu Tudor

Marius ANGHEL 28 Jul. 2023, 08:02 Liga 2
Metaloglobus și-a mărit numărul achizițiilor cu doi jucători străini, dar nu străini de fotbalul românesc. Testul cu CSM Alexandria, câștigat de trupa lui Eusebiu Tudor

În penultimul amical disputat înainte de startul noului sezon de Liga 2, Metaloglobus a utilizat un nou jucător, dar a avut și altul printre cei rămași să se antreneze separat. Un francez și un ghanez cunoscuți în fotbalul românesc au semnat cu echipa bucureșteană pentru următoarea ediție de campionat.

Miercuri, Metaloglobus a trecut cu scorul de 2-1 de nou-promovata CSM Alexandria, la Clinceni, echipă pe care a mai întâlnit-o o dată în perioada de pregătire din această vară. În campionat, cele două cluburi se vor întâlni tocmai în ultima etapă a sezonului regular, a 19-a, deci în primăvara anului viitor.

Bradley Diallo a ajuns la Metaloglobus

Numărul achizițiilor perfectate de Metaloglobus în această vară a crescut la nouă. Asta după ce cu echipa bucureșteană care își va disputa jocurile de acasă în noul sezon la Clinceni au semnat și Bradley Diallo și Saeed Issah. Capitolul transferuri nu este, însă, închis, în continuare fiind doriți atât seniori, cât și ”underi”.

Bradley Diallo (33 de ani) este un fundaș central care în România a mai jucat pentru cinci cluburi: Gaz Metan Mediaș, Poli Iași, Chindia Târgoviște, ”FC U” Craiova și FC Brașov. În vara lui 2018 a ajuns pentru prima dată în țara noastră, unde a evoluat până în prezent, cu o întrerupere de aproape jumătate de an, partea a doua a lui 2022, când a activat în Finlanda, la SJK, mai întâi la echipa secundă și apoi la cea principală.

Prima dată a jucat în Liga 2 pentru ”FC U” Craiova, în sezonul 2020-2021, când a reușit promovarea și revenirea în prima ligă, unde a continuat cu oltenii, bifând pentru prima dată doi ani la o echipă din România. După scurta experiență avută în Finlanda s-a întors în țară la FC Brașov, pentru care a evoluat în 6 din cele 9 partide disputate de echipă în 2023. A înscris și 1 gol pentru trupa lui Dan Alexa.

Acum, fotbalistul care a mai jucat, printre altele, la Oldham (Anglia), White Star Bruxelles (Belgia) și LA Galaxy (SUA) a semnat pe un sezon cu Metaloglobus.

Saeed Issah a trecut de la FC Hermannstadt la Metaloglobus

În schimb, fundașul ghanez Seydou Saeed Issah (23 de ani) a ajuns ceva mai târziu în România decât Diallo, la începutul anului 2021, iar până acum a evoluat doar pentru FC Hermannstadt.

La sibieni a fost în ultimele două sezoane și jumătate, însă problemele medicale pe care le-a avut l-au împiedicat să joace prea mult. În partea a doua a ediției 2020-2021 a prins 2 jocuri în Liga 1 (78 minute) și a fost printre cei care au continuat cu echipa și în Liga 2, unde în sezonul 2021-2022 a evoluat doar în 7 meciuri (451 minute). A promovat înapoi în elită, a fost printre cei care au rămas din nou în lot, însă din nou a jucat puțin. În sezonul 2022-2023 a fost utilizat tot în 7 jocuri, dar de primă ligă.

Acum, în 2023-2024, nu a apucat să joace pentru sibieni și a ajuns la FC Hermannstadt, unde va avea șansa, în Liga 2, să evolueze mai mult.

Nouă achiziții perfectate până acum de Metaloglobus

Cu aceștia doi, Metaloglobus a ajuns la nouă achiziții perfectate vara aceasta, însă campania de transferuri nu este încheiată.

Au mai semnat Raul Avram (30 ani, portar, ex Minaur Baia Mare), Alexandru Iacob (34 ani, fundaș central, ex Minaur Baia Mare), Adrian Voicu (31 ani, atacant, ex CS Comunal Șelimbăr), macedoneano-croatul Strahinja Krstevski (26 ani, atacant, ex Borac Sajkas – Serbia), David Nemțanu (18 ani, atacant, ex Farul Constanța U19), Antonio Cruceru (27 ani, mijlocaș central, ex SC Oțelul Galați) și Albert Voinea (30 ani, atacant, ex Concordia Chiajna).

Metaloglobus a câștigat amicalul revanșă cu CSM Alexandria

În ceea ce privește noul amical cu CSM Alexandria, Metaloglobus s-a impus de această dată cu scorul de 2-1, după ce în precedenta întâlnire, la începutul perioadei de pregătire, cele două au remizat la scorul de 0-0.

Partida penultimă a lor înainte de startul Ligii 2 a avut loc miercuri dimineață, pe stadionul din Clinceni, acolo unde Metaloglobus se va muta cu jocurile de acasă, cel puțin până când la propria arenă va fi schimbată suprafața sintetică de joc cu una naturală.

Yassine Zakir a deschis scorul pentru Metaloglobus în jurul minutului 20, când a marcat cu capul în urma unei centrări în careu din partea dreaptă. Krstevski, cu un șut în încheietura barelor, Alexandru Gheorghe, cu minge trimisă în bara laterală, dar și Voinea și Chatziterzoglou au avut ocazii mari de a crește diferența de scor. Numai că la pauză s-a intrat la egalitate, după ce uruguayanul Martin Bueno, prezentat zilele trecute de CSM Alexandria, a înscris la capătul unui contraatac pe dreapta, fază în care portarul a ieșit la blocaj, mingea a fost întoarsă și sud-americanul a reușit să înscrie. Se întâmpla în minutul 40.

În partea secundă, Metaloglobus a reușit să mai înscrie o dată și să-și asigure victoria. În minutul 55, în urma unei centrări din lovitură liberă, grecul Okan Chatziterzoglou a plonjat și a înscris frumos cu o lovitură de cap. Situații bune de gol au mai avut și Honciu și Voicu, ambii pentru trupa bucureșteană.

Metaloglobus: R. Avram – Al. Gheorghe, Al. Iacob, Chatziterzoglou, Sava – Nemțanu, Cruceru, Honciu, Zakir – Voinea, Krstevski
Au intrat: Nedelcovici – Rob. Neacșu, Issah, Ad. Voicu, Rz. Milea, Ad. Sîrbu.
S-au antrenat separat: Diallo, Liș, Cazan și Pancișin (junior al clubului)
Antrenor: Eusebiu Tudor

CSM Alexandria: Cristică – Nicola, Vl. Georgescu, Cană, Finica, C. Costea, Ov. Horșia, Nițescu, P. Simon, Bueno, Jerdea
În repriza secundă a fost rulat tot lotul disponibil.
Antrenor: Ștefan Odoroabă

Ultimul amical înainte de începerea Ligii 2: Metaloglobus joacă cu Gloria Băneasa, iar Alexandria joacă cu Cetatea Turnu Măgurele

Metaloglobus a mai disputat până acum alte cinci jocuri test și a înregistrat următoarele rezultate: 2-1 cu Viitorul Ileana (Liga 4 Călărași), 0-0 cu CSM Alexandria, 0-2 cu Unirea Slobozia, 3-0 cu Kids Tâmpa Brașov și 0-3 cu Concordia Chiajna.

Înainte de meciul cu CSC Şelimbăr (sâmbătă, 5 august, ora 11:00), din prima etapă a noului sezon de Liga 2, Eusebiu Tudor își va mai testa jucătorii într-un amical cu Gloria Băneasa (Liga 3), sâmbăta aceasta, la Clinceni, de la ora 11:00.

De partea cealaltă, CSM Alexandria a mai disputat amicale cu Sport Team București (8-1 / Liga de Tineret), Metaloglobus (0-0), Chindia Târgoviște (0-3), Concordia Chiajna (0-0) și ACSM Ceahlăul (0-3). Nou-promovata în Liga 2 va mai juca un amical cu Cetatea Turnu Măgurele (29 iulie), la Turnu Măgurele, acolo unde va evolua acasă în campionat. Campionatul va fi început cu o deplasare, pe terenul formației Unirea Dej (sâmbătă, 5 august, ora 11:00).

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ca-la-noi-la-nimeni-liga-2-din-romania-versus-structurile-esaloanelor-secunde-din-celelalte-tari-care-apartin-de-uefa-sub-lupa-lui-razvan-toma-19277899

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-succes-la-scor-cu-metaloglobus-19277812

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-frf-stabileste-astazi-programul-meciurilor-noului-sezon-de-liga-2-sezon-2023-2024-19277624

Marius ANGHEL 28 Jul. 2023, 08:02 Liga 2
Pe aceeași temă