Chindia a legat două victorii în cantonamentul din Poiana Brașov. Un fost petrolist, considerat campion de târgovișteni, este cea mai recentă achiziție

Marius ANGHEL 17 Jul. 2023, 16:07 Liga 2
Chindia a legat două victorii în cantonamentul din Poiana Brașov. Un fost petrolist, considerat campion de târgovișteni, este cea mai recentă achiziție

Aflată în cantonament la Poiana Brașov, Chindia Târgoviște a disputat sâmbătă, la Ghimbav, la baza Campo Verde, al doilea amical în această perioadă de pregătire centralizată și al treilea din această vară. Adversar i-a fost ”satelitul” prim-divizionarei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, pe care l-a învins cu scorul de 2-0.

Chindia, victorie și în amicalul cu Sepsi OSK 2

Partida test dintre Chindia și Sepsi OSK 2, clasată pe locul 3 din 6 în play-out-ul Seriei a 5-a a Ligii 3, s-a încheiat cu victoria divizionarei secunde cu scorul de 2-0. Golurile au fost marcate de Andrei Blejdea și Alberto Călin.

În acest joc, protrivit informațiilor prezentate de club, Dragoș Militaru a început în formula: Railean – Gîț, Marc, C. Dinu, Anișorac – Prejmerean, Boțogan, Matiș – Andr. Șerban, Dodoi, Rob. Moldoveanu. Alți jucători utilizați nu au fost comunicați.

Acest joc a fost stabilit ulterior față de programul comunicat în primă fază de Militaru.

Un eșec și o victorie, precedentele rezultate ale târgoviștenilor în jocurile test

Anterior, Chindia a mai disputat două amicale, 0-1 cu Unirea Slobozia, în Ghencea, și 3-0 cu CSM Alexandria, la Ghimbav, după intrarea în cantonament. În acesta din urmă, disputat miercuri, au înscris Andrei Șerban (penalty), Alexandru Gîț și Robert Moldoveanu.

Contra teleormănenilor au evoluat: Ius. Popescu – Romeo, Marc, Fl. Plămadă, Anișorac – Prejmerean, Boțogan, Matiș – Andr. Șerban, Dodoi, Blejdea. Au mai jucat: Railean – Gîț, Marc, C. Dinu, Ad. Ioniță, Idiao, Zamfir, Manolache, Călin, Atanase, Rob. Moldoveanu, Petre, Val. Ioniță.

Târgoviștenii mai au programate amicale cu CSM Ceahlăul Piatra Neamț, la 19 iulie, și Metaloglobus București, la 28 sau 29 iulie.

Robert Moldoveanu, cea mai recentă achiziție a Chindiei. Clubul îl consideră campion cu Farul!

Chinia se află de lunea trecută în cantonament la Poiana Brașov, iar ultima achiziție pe care a realizat-o este cea a lui Robert Moldoveanu, atacant care s-a despărțit în această vară de Petrolul Ploiești.

Bucureșteanul crescut de Dinamo a prins 7 jocuri (203 minute) pentru Farul în sezonul trecut al SuperLigii și 11 (361 minute) pentru Petrolul. A evoluat puțin și doar pentru constănțeni a reușit să înscrie un gol.

În cariera sa a mai evoluat la seniori pentru Dinamo și FC Brașov.

Pentru că a evoluat în prima parte a sezonului pentru Farul, câteva minute, Chindia îl consideră campion pe Moldoveanu!?!

”Bine ai venit, Robert Moldoveanu! #Aracant
Campiona al României cu Farul Constanța (sezon 2022-2023)
+100 meciuri in SuperLiga Romania
Echipe la care a mai evoluat: Dinamo Bucuresti, Farul Constanta, Fc Brasov si Petrolul Ploiesti
Mult succes la Chindia Targoviste!”, sună anunțul prezentării pe care Chindia i-a făcut-o lui Robert Moldoveanu, un jucător fragil, care în ultimele sezoane a stat mai mult accidentat.

În această vară, după retrogradarea în Liga 2, Chindia Târgoviște i-a mai prezentat oficial ca noi achiziții pe Florin Plămadă (fundaș, ex Poli Iași), Roberto Romeo (fundaș, ex FK Miercurea Ciuc), Vlad Prejmerean (mijlocaș, ex Unirea Slobozia), Dorian Railean (portar, ex Unirea Dej), Gabriel Dodoi (atacant, ex Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Alexandru Gîț (fundaș, ex Unirea Dej), Iustin Popescu (portar, ex CS Mioveni), Andrei Marc (fundaș, ex FC Brașov), Andrei Blejdea (atacant, ex Gloria Buzău), Răzvan Matiș (mijlocaș, ex Unirea Dej).

La dâmbovițeni a ajuns sub formă de împrumut de la UTA și fundașul de 18 ani Ionuț Anișorac, însă Chindia nu l-a prezentat oficial și pe acesta.

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targoviste-a-pus-in-vanzare-abonamentele-19277257

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-2024-2025-cu-22-de-echipe-la-start-19277249

https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-a-trimis-cativa-jucatori-in-liga-2-19277218

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targovivte-si-unirea-slobozia-s-au-intalnit-in-amical-19276990

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targoviste-probleme-din-cauza-conditiilor-meteo-19276820

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-si-a-completat-si-prezentat-stafful-tehnic-cinci-meciuri-amicale-si-cantonament-la-poiana-brasov-pentru-damboviteni-19276729

Marius ANGHEL 17 Jul. 2023, 16:07 Liga 2
Pe aceeași temă