FK Miercurea Ciuc l-a cedat pe Levente Bara în Liga 3. Mijlocașul făcuse parte din lotul ciucanilor în cantonamentul din Antalya

Andrei PASCU 20 Feb. 2023, 14:53 Liga 2
FK Miercurea Ciuc l-a cedat pe Levente Bara în Liga 3. Mijlocașul făcuse parte din lotul ciucanilor în cantonamentul din Antalya

FK Miercurea Ciuc va continua partea a doua a sezonului de Liga 2 fără Levente Bara, mijlocaș în vârstă de 22 de ani, care a fost prezentat în Liga 3, de ocupanta locului 2 în Seria 10, CSM Satu Mare.

Din câte se pare, fotbalistul a fost împrumutat de FK Miercurea Ciuc pe jumătate de an, până la finalul stagiunii în curs.

FK Miercurea Ciuc l-a cedat pe Levente Bara. Mijlocașul, prezentat în Liga 3, la CSM Satu Mare

Decizia lui Werner Burger era mai mult sau mai puțin așteptată, pentru că Levente Bara nu a evoluat aproape deloc în prima parte a sezonului de Liga 2, fiind utilizat doar un minut, într-un meci din etapa a 8-a, cu Metaloglobus, scor 2-0.

Apoi, a fost cel mult pe banca de rezerve, dar a fost luat totuși în cantonamentul din Turcia. După revenirea în țară, în România, Burger a considerat că mijlocașul nu poate ajuta prea mult FK Miercurea Ciuc, astfel că a fost trimis la CSM Satu Mare, pentru următoarele șase luni, aparent sub formă de împrumut.

Lucrurile au stat diferit pentru Bara sezonul trecut, când a prins nu mai puțin de 22 de meciuri în Liga 2 și a și reușit să marcheze de două ori, în play-out.

Bine ai venit, Bara Levente!

Conducerea clubului nostru a semnat un contract până la sfârșitul acestui sezon cu mijlocașul de 22 ani, originar din Odorheiu Secuiesc. Jucătorul vine de la echipa de Liga a 2-a, FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, unde are 60 de meciuri jucate, și 5 goluri marcate”, îl prezintă formația din Liga 3 pe Levente Bara.

CSM Satu Mare a mai luat un jucător din Liga 2, pe Alexandru Mărieș

Referitor la campania de achiziții a formației de Liga 3, care vrea promovarea în acest sezon, au mai venit în această iarnă, sub comanda antrenorului Tibor Csik, următorii jucători: Ludovic Erhard (fundaș central francez, 30 de ani, ex CSM Reșița), Karoly Fila (portar, 27 de ani, ex Kazincbarcika – Ungaria), Ioan Gorba (fundaș, 19 ani, ex CS Ocna Mureș), Alexandru Mărieș (mijlocaș, 21 de ani, împrumutat de la Minaur Baia Mare).

CSM Satu Mare, amicale cu mai multe formații maghiare

CSM Satu Mare, aflată pe locul 2 în Seria 10 a Ligii 3, la egalitate cu liderul Gloria Bistrița Năsăud și cu un punct peste locul 3, FC Bihor Oradea, a disputat mai multe amicale. În prima a întâlnit Unirea Dej, în fața căreia s-a ținut bine, pierzând la numai un gol diferență, 3-4.

Ulterior, a mai dat peste Fuzesgyarmati SK, din Ungaria (scor 0-2), Victoria Carei (scor 5-0), DEAC Debrecen, din Ungaria (scor 0-2), SC Popești Leordeni (scor 2-3), Viitorul Ianca (scor 3-2), Olimpic Cetate Rășnov (scor 2-0), CS Negrești-Oaș (scor 4-0).

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și CSM Satu Mare

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-victorie-in-meciul-amical-cu-cs-dinamo-19260762

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-neinvinsa-in-amicalele-iernii-a-remizat-in-ultimul-test-dinaintea-jocului-oficial-cu-metaloglobus-dar-la-nivelul-lotului-s-a-instalat-o-oarecare-panica-dupa-dupa-numeroa-19260745

https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-invingatoare-amicalul-cu-gloria-bistrita-nasaud-19260674

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-castigat-ultimul-amical-dinaintea-reluarii-ligii-2-cu-phoenix-buzias-octavian-benga-mai-avem-mult-de-munca-si-trebuie-sa-recunoastem-19260653

 

Andrei PASCU 20 Feb. 2023, 14:53 Liga 2
Pe aceeași temă