Farul a trecut cu 5-0 de FC Voluntari 2, cu toate golurile înscrise în repriza secundă. Andrei Banyoi a marcat de patru ori. Concluziile lui Ianis Zicu

Marius ANGHEL, Carmen MANDIȘ 20 Jan. 2021, 17:53 Liga 2

Farul s-a impus cu 5-0 în primul meci de verificare programat în cantonamentul pe care îl efectuează în această perioadă la București. Constănțenii au învins echipa de Liga 3 FC Voluntari 2, clasata pe locul 7 în Seria a 4-a.

Farul a zdrobit FC Voluntari 2 în repriza a doua a amicalului. Andrei Banyoi a dat patru goluri

Ritmul meciului desfășurat pe sinteticul de la baza sportivă ”Ilie Năstase” a fost unul alert, cu numeroase ocazii, însă până la pauză nu s-a marcat, chiar dacă ambele echipe și-au creat oportunități, anunță Farul pe site-ul oficial.

Jucătorii lui Ianis Zicu au dominat cu autoritate repriza secundă, când au marcat de nu mai puțin cinci ori. Patru dintre reușite i-au aparținut lui Andrei Banyoi, atacantul în vârstă de 20 de ani punctând în minutele 53, 70, 85 și 87. În schimb, mijlocașul Alexandru Stoica a înscris în minutul 72.

Farul: Dur-Bozoancă (Fara 30′, Agachi 60′) – Băjan (Greu 45′), Leca (I. Ursu 45′), Antoche, D. Panait (Carabela 45′) – Ant. Cruceru, Liv. Mihai (D. Savu 60′), Bîrnoi – Damașcan (Rob. Silaghi 45′), Măzărache (Banyoi 45′), Fl. Bălan (Al. Stoica 45′).

Ianis Zicu: ”Per total, sunt mulțumit de implicare”

La finalul meciului, Ianis Zicu a fost ușor deranjat pentru că jucătorii săi n-au înscris în prima repriză, însă a spus că este mulțumit de modul de implicare.

”Până la urmă e un joc de pregătire. Încercăm să găsim cea mai bună formulă. Este important că am reușit să marcăm. Trebuia să facem lucrul acesta și în prima repriză. Dar, per total, sunt mulțumit de implicare. Sunt fericit că nu sunt probleme mari de sănătate și lucrul ăsta mă bucură”, a spus Ianis Zicu la microfonul ProSport.

Laude pentru Andrei Banyoi

Remarcatul jocului a fost atacantul Andrei Banyoi. Intrat de la începutul reprizei a doua în locul lui Simon Măzărache, jucătorul a înscris de patru ori. În campionat, fotbalistul de 20 de ani originar din Iclod are 11 meciuri disputate pentru Farul și două goluri marcate.

”Andrei este un jucător cu o calitate foarte bună, un jucător tânăr, are 20 de ani. Trebuie să fie mereu concentrat și pregătit, iar de când a venit la Constanța a făcut lucrurile acestea, chiar dacă a fost câteodată rezervă. Tot timpul a fost implicat. Așa trebuie să fie toți jucătorii în lotul pe care îl antrenez, să fie pregătiți și profesioniști, pentru că noi, ca antrenori, câteodată luăm decizii bune, câteodată luăm decizii proaste, iar atunci când greșim ei trebuie să ne arate că noi suntem cei care nu i-am inclus în primul 11 ca să demonstreze”, a spus Ianis Zicu despre Banyoi și ceea ce vrea de la jucătorii săi.

Ianis Zicu: ”În mare, cam acesta este lotul. Sperăm să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele”

În această iarnă, Farul i-a achiziționat pe fundașul David Savu (19 ani, ex Vedița Colonești), mijlocașul Liviu Mihai (32 de ani, ex Turris Oltul) și atacanții Ilie Damașcan (25 de ani, ex Turris Oltul) și Vlad Rusu (30 de ani, ex Turris Oltul).

Ianis Zicu spune că, în mare parte, lotul pe care îl are acum la dispoziție este cel definitiv pentru partea a doua a sezonului. Antrenorul crede în calificarea în play-off-ul de promovare și spune că Farul trebuie să primească punctele din meciul nedisputat cu ”U” Cluj.

”În mare, cam acesta este lotul. Am reușit să aducem trei jucători cu experiență. Sperăm să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele și cred eu că lotul poate să facă lucrurile acestea, pentru că mulți au jucat foarte bine anul trecut și i-am păstrat, iar cei care au venit au calitatea necesară.

Noi nu trebuie să ne gândim la ce fac celelalte echipe, pentru că ați văzut că azi se retrag, iar după aceea nu se mai retrag. Nu trebuie să ne facem calcule, trebuie doar să ne gândim că mai sunt doar cinci partide și trebuie să facem minimum 12 puncte ca să reușim să intrăm în play-off. Nu mă gândesc nici la cele trei puncte din meciul cu ”U” Cluj, pentru că nu sunt în mâinile mele, sunt în mâinile comisiilor și acolo lucrurile sunt clare, din punctul meu de vedere, și trebuie să primim acele puncte”, a mai spus Ianis Zicu la microfonul ProSport.

La capitolul despărțiri, echipa constănțeană a renunțat la portarul Andrei Udeanu (22 de ani) și mijlocașul Denis Hordouan (21 de ani), în timp ce fundașul Viorel Lică (25 de ani) a fost cedat la Petrolul.

Următorul amical al Farului e cu Unirea Slobozia

Partida cu FC Voluntari 2 a fost a doua amicală desfășurată de Farul în această perioadă de pregătire de iarnă. În primul test, la Constanța, contra echipei U19 a clubului, s-a impus cu 9-0.

Următorul amical este programat sâmbătă, 23 ianuarie, cu Unirea Slobozia. Până la finalul cantonamentului de la București, echipa lui Ianis Zicu va mai întâlni Dinamo 2 (26 ianuarie) și din nou FC Voluntari 2 (28 ianuarie).

După revenirea la Constanța, Farul va susține o ultimă partidă de veririficare, cu FC Viitorul 2 (Liga 3), după care va urma prima partidă oficială din acest an. Confruntarea va avea loc în Cupa României, în 8-imi, cu Chindia Târgoviște (Liga 1).

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-incepe-cantonamentul-de-10-zile-de-la-bucuresti-lotul-convocat-de-ianis-zicu-19165329

 

Marius ANGHEL, Carmen MANDIȘ 20 Jan. 2021, 17:53 Liga 2
Pe aceeași temă