Emil Boc, atent la tot ce mișcă la ”U” Cluj. Fostul premier are încredere în noua conducere: ”Încet, dar sigur vom duce această echipă acolo unde este locul ei.” Ce spune despre venirea unor investitori privați

Marius ANGHEL 13 Jun. 2021, 14:06 Liga 2
Emil Boc, atent la tot ce mișcă la ”U” Cluj. Fostul premier are încredere în noua conducere: ”Încet, dar sigur vom duce această echipă acolo unde este locul ei.” Ce spune despre venirea unor investitori privați

”U” Cluj va ataca pentru al patrulea sezon consecutiv promovarea în Liga 1, iar de această dată o va face și sub conducerea unui nou staff administrativ, nu numai unuia nou tehnic. După trei ediții de Liga 2 ratate, ardelenii au făcut modificări inclusiv la vârful clubului, însă tot politicul are un cuvânt greu de spus.

Emil Boc, despre obiectivul Universității Cluj: ”Noua conducere executivă și-a asumat promovarea în prima ligă”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc (foto), speră ca ”U” Cluj să reușească de această dată, sub noua conducere, să acceadă în prima ligă.

”Acesta este mandatul asumat. În ședința Consiliului Director, pe care am avut-o împreună cu rectorii universităților clujene și cu noua conducere executivă, obiectivul a fost promovarea în prima ligă. Ei cunosc asta și și-au asumat-o”, a spus fostul prim-ministru la Ziua LIVE.

Încă dinaintea finalizării sezonului trecut, la ”U” Cluj a fost numit președinte Constantin Răduță, după ce mandatul lui Radu Constantea, conducătorul clubului de la momentul în care a luat-o de la zero, din Liga a 4-a, s-a încheiat și nu a fost prelungit. Constantea era reprezentantul primăriei, iar Răduță a fost numit la propunerea Universității Babeș-Bolyai, celălalt membru fondator al clubului.

Răduță l-a numit apoi manager general pe jurnalistul Ovidiu Blag, iar acesta l-a instalat ca antrenor pe Erik Lincar, iar ca manager sportiv pe Gabriel Giurgiu, asta după ce Ionuț Badea l-a refuzat să vină ca director sportiv, iar contractul cu antrenorul Costel Enache nu a fost prelungit.

”U” Cluj are ”rigori foarte înalte” pentru posibili finanțatori privați

Întrebat dacă au existat oameni de afaceri care s-au arătat în această perioadă interesați să preia sau să vină ca sponsori la Universitatea Cluj, Emil Boc a spus:

”Nu, nu au existat. Rigorile sunt foarte înalte pentru U Cluj. Dacă cineva vrea să vină, nu trebuie să vină la mine în primul rând, ci la Consiliul de Administrație de la Universitate, să aibă discuțiile de principiu. După aceea, trebuie să ne informeze și pe noi, în Consiliul Local, să luam o decizie împreună cu universitățile clujene.

Deocamdată, universitățile, împreună cu primăria asigură susținerea financiară a clubului Universitatea Cluj. Este un club care crește bine, sănătos, curat și transparent. Are o echipă de conducere nouă, asigurată de Constantin Răduță, care vine din partea UBB, un om cu cunoștințe importante și cu experiență în domeniul fotbalului și al managementului. Am încredere că vom duce această echipă acolo unde este locul ei, încet, dar sigur.”

Cel mai aproape de promovarea în Liga 1 a fost ”U” Cluj în mandatul lui Ioan Ovidiu Sabău ca manager general, în prima ediție de la accederea în Liga 2, în 2018/2019, când echipa a terminat pe locul 3, sub Chindia și Academica Clinceni, și a merg la baraj cu FC Hermannstadt, în fața căreia a cedat cu 1-2 la general (0-2 la Cluj și 1-0 la Sibiu). Ulterior, în următoarele două ediții de campionat de eșalon secund, ardelenii s-au clasat în partea inferioară a clasamentului, ratând accederea la play-off-ul de promovare.

”U” Cluj este în această vacanță de vară cea mai activă echipă de Liga 2 în privința transferurilor. Până acum și-a prezentat cinci achiziții: Cristian Balgiu (mijlocaș, SCM Gloria Buzău), Albert Voinea (atacant, UTA), Costinel Gugu (fundaș, ”FC U” Craiova), Valentin Alexandru (atacant, Dunărea Călărași) și Marius Ciobanu-Vanghele (fundaș, Unirea Slobozia).

Foto: facebook Emil Boc

https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-cincea-achizitie-a-universitatii-cluj-un-jucator-under-care-a-contribuit-din-plin-la-mentinerea-unirii-slobozia-in-liga-2-mama-sa-i-a-povestit-despre-sepcile-rosii-19188716

https://liga2.prosport.ro/seria-1/victor-dican-desemnat-de-u-cluj-cel-mai-bun-jucator-al-sau-u21-in-editia-2020-2021-a-ligii-2-a-fost-un-an-in-care-am-avut-multe-lucruri-de-invatat-19188588

Marius ANGHEL 13 Jun. 2021, 14:06 Liga 2
Pe aceeași temă