Chindia a pierdut în această iarnă încă un jucător important din lot, un titular în prima parte a actualului sezon de Liga 2.
Trupa târgovișteană s-a despărțit de Dorian Railean, unul dintre internaționalii moldoveni pe care îi avea, iar acesta a semnat cu Dinamo și face pasul în prima ligă a României, după trei sezoane și jumătate petrecute la trei echipe din Liga 2.
Dorian Railean a fost utilizat în 14 din cele 15 meciuri disputate de Chindia în prima parte a actualei ediții a Ligii 2. El a ajuns la Târgoviște în vară, după fostul său antrenor din ultimele două sezoane, Dragoș Militaru, însă pleacă acum, din cauza multiplelor probleme întâmpinate de club, dar și a ofertei primită din prima ligă.
Goalkeeperul în vârstă de 30 de ani este născut la Chișinău, iar în cariera sa a mai jucat pentru Dacia Buiucani, FC Tiraspol, FC Sfântu Gheorghe, Dacia Chișinău, Petrocub Hîncești, în Republica Moldova, Fotbal Comuna Recea și Unirea Dej, în liga secundă din România. La Recea a jucat în 20 de meciuri, iar la Dej a prins 46 de partide în două ediții de Liga 2.
Acum face pasul în prima ligă din România, la un club important din țară, la Dinamo, cu care va lupta pentru evitarea retrogradării.
”Dinamo este un club greu de refuzat și sunt mândru că am venit la una dintre cele mai iubite echipe din România. Sper să ne bucurăm la finalul sezonului, alături de suporteri, de un loc în SuperLigă”, a spus Railean după ce a semnat cu Dinamo.
Dinamo a anunțat oficial achiziționarea sa, în timp ce Chindia nu a transmis nimic.
”Bine ai venit, Dorian Răilean!
Suntem pregătiți să anunțăm, prin intermediul paginilor oficiale de comunicare, transferul definitiv al portarului Dorian Răilean de la Chindia Târgoviște la Dinamo București.
30 de ani, născut la Chișinău și format la Șeriff Tiraspol, Dorian Răilean a fost titularul reprezentativei Moldovei în preliminariile pentru Euro 2024, cea mai bună campanie de calificare din istoria naționalei de peste Prut.
16 selecții a adunat Dorian Răilean pentru echipa națională a Moldovei.
14 meciuri a apărat Dorian Răilean pentru Chindia Târgoviște în Liga 2, în acest sezon competițional”, sună anunțul clubului Dinamo, care i-a scris de fiecare dată greșit numele portarului. Îl cheamă Railean, nu Răilean.
Railean are 16 meciuri la naționala de seniori a Moldovei, dintre care opt sunt în preliminariile pentru EURO 2024, în care basarabenii au remizat cu Cehia (0-0) sau au învins și remizat cu Polonia (3-2 și 1-1).
Altfel, Chindia, ultima echipă din Liga 2 care și-a reluat antrenamentele în 2024, de miercurea trecută, după ce în primele două zile jucătorii au făcut grevă, a anunțat până acum, oficial, doar trei despărțiri, deși are mai multe.
A informat public că s-a despărțit de Cătălin Golofca, Alex Militaru și Alberto Călin. Sunt, însă, și alți plecați. Ca de exemplu, Alexandru Gîț a fost prezentat de CSC Șelimbăr, iar Dorian Railean a ajuns acum la Dinamo.
După despărțirea de Railean, Chindia îi mai are acum ca portari pe Iustin Popescu (30 ani, 1 meci), pe care voia să-l dea afară după încheierea meciurilor oficiale din 2023 și care acum devine principalul favorit la titularizare, și pe Andres Brînzea (18 ani, 0 meciuri). Clubul are interdicție la transferuri din partea FIFA.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-l-a-pierdut-pe-dorian-railean-19297974
https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-o-plecare-de-chindia-si-a-reziliat-contractul-si-merge-la-liderul-ligii-2-este-un-plus-pentru-echipa-pentru-lot-exclusiv-19297772
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-ultima-echipa-din-liga-2-care-a-inceput-pregatirea-de-iarna-19297725