Până și fostul președinte al Chindiei a reclamat clubul la FRF, la fel și actualul golgheter! Fostul medic, căpitanul și alți doi jucători au avut câștig de cauză și trebuie să-și primească banii

Bogdan ISTRATE 04 Feb. 2024, 02:04 Liga 2
Până și fostul președinte al Chindiei a reclamat clubul la FRF, la fel și actualul golgheter! Fostul medic, căpitanul și alți doi jucători au avut câștig de cauză și trebuie să-și primească banii

Probleme tot mai mari pentru Chindia, de la o zi la alta și de la o ședință a comisiilor Federației Române de Fotbal la alta.

Ultimele memorii înregistrate la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL) sunt ale fostului președinte Andrei Cordoș, demis la începutul lui octombrie de asociați, și ale unor jucători actuali, Cornel Dinu și Robert Moldoveanu, primul – căpitanul echipei, iar celălalt – atacantul pe care s-a bazat Chindia în prima parte a campionatului și, totodată, golgheterul ei.

Andrei Cordoș a înaintat litigiu împotriva Chindiei, club căruia i-a fost președinte pentru circa trei luni și jumătate

Este foarte interesant cazul lui Cordoș, care reclamă restanțe financiare, la aproape patru luni de când actualul executiv al Chindiei susținea oficial că președintele adus de la Cluj nu a avut pretenții financiare la despărțirea de club.

Sursele noastre spun, însă, că Andrei Cordoș ar avea de încasat mai multe mii de euro, nefiind exclus ca restanțele să cuprindă și plăți compensatorii.

Adus la jumătatea lunii iunie la Târgoviște, Andrei Cordoș a rezistat puțin, pe fondul unei lipse de rezultate, ale unor tensiuni permanente și al unui management modest pentru un club care își propunea drept obiectiv revenirea în Liga 1.

”Clubul a încheiat pe cale amiabilă colaborarea cu Andrei Cordoș. Vreau ca oamenii să știe că Andrei nu a avut pretenții financiare, cum nu a avut nici Eduard Stăncioiu. Au plecat cu acordul părților. Ce pot să vă spun despre fostul președinte e că se simțea departe de casă și ne-a transmis că simte că nu a putut face mai mult”, a spus Lorin Petrescu în cadrul conferinței de presă în care era prezentat ca noul președinte al Chindiei, el fiind vicepreședinte în mandatul lui Andrei Cordoș.

Căpitanul Cornel Dinu e campionul restanțelor

Cornel Dinu, jucător care a evoluat în întreaga sa carieră doar la Târgoviște, a decis și el să se adreseze comisiilor FRF pentru a-și primi salariile, multe chiar din sezonul trecut, când echipa era pe drumuri pe prima scenă. Acelor restanțe li s-au adăugat altele, din acest campionat.

”Cornel nu și-a pus problema până acum să depună memoriu, nu a crezut că se va ajunge aici. Dar omul are familie, copii, greutăți, nu se mai poate așa. I-a înțeles pe toți, dar câtă răbdare să aibă, pentru banii pe care îi merită?”, spun apropiați ai jucătorului.

În vară, lui Dinu i se transmisese de către conducere să își găsească echipa. Cordoș și-a schimvat decizia la presiunea suporterilor. Fundașul de 34 de ani a jucat în 9 din cele 15 meciuri din actualul sezon al Ligii 2.

  • CNSL i-a admis cererea lui Cornel Dinu în ședința din 1 februarie și a obligat clubul la plata drepturilor financiare restante, precum și taxa de procedură.

Robert Moldoveanu, spre Buzău!

Omul de gol al Chindiei în acest sezon, cu 7 goluri înscrise în cele 15 meciuri din campionat în care a fost utilizat, dar și autorul a două penalty-uri ratate, Robert Moldoveanu a depus și el memoriu la CNSL, însă nu doar pentru salarii, ci mai ales pentru a deveni jucător liber.

Din informațiile Liga2.ro, Moldoveanu s-ar afla în discuții cu Gloria Buzău, grupare ce este campioana transferurilor în Liga 2 în această iarnă. Buzoienii s-au reorientat către un alt jucător, după ce l-au dorit pe Bogdan Chipirliu de la Steaua, golgheterul ”militarilor” și al campionatului inclusiv în ultimele două ediții ale ligii secunde, însă n-au putut să-l ia de la clubul din Ghencea.

  • CNSL a acordat termen abia în data de 15 februarie în cazul lui Robert Moldoveanu.

Altfel, în ședința din 1 februarie a CNSL, Chindia a fost obligată să le achite drepturile financiare și lui Stelian Sorică, fostul medic al echipei de seniori, Modestas Vorobjovas și Daniel Celea, foști jucători. În schimb, clubul mai respiră câteva zile, până la 15 februarie, în cazul litigiului cu Georgiana Niculae, fosta juristă a Chindiei.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-a-invins-flacara-moreni-intr-un-amical-19298664

https://liga2.prosport.ro/seria-1/prima-aparitie-publica-a-lui-marcel-ghergu-dupa-reimplicarea-la-chindia-19298388

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-prima-victorie-in-2024-chiar-de-ziua-antrenorului-diego-longo-italianul-a-testat-doi-jucatori-cu-flacara-horezu-19298371

Bogdan ISTRATE 04 Feb. 2024, 02:04 Liga 2
Pe aceeași temă