La jumătatea etapei a 10-a a Ligii 2 am trecut în partea a doua a sezonului regular 2023-2024, iar următoarele două meciuri din această rundă au avut loc duminică, ambele de la ora 11:00, la Hunedoara și Drobeta Turnu Severin.
Pe stadionul ”Michael Klein” din Hunedoara s-au întâlnit Corvinul și Chindia, în timp ce pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin s-a disputat primul joc de Liga 2 din acest sezon, între Viitorul Pandurii și CS Mioveni. Ambele echipe gazdă s-au impus în aceste meciuri.
Chindia a condus la Hunedoara prin golul marcat de Vlad Prejmerean (16′), însă Corvinul a întors scorul în repriza secundă, prin reușitele lui Marius Lupu (62′) și Marius Coman (90′), astfel că s-a impus cu scorul de 2-1. Corvinul a reușit, astfel, să marcheze din nou de două ori în poarta Chindiei în mai puțin de o lună și să câștige, după ce anterior trecuse cu 2-0 de trupa lui Vasile Miriuță în etapa 1 a fazei grupelor Cupei României.
Tot în minutele de final s-a înscris și golul decisiv al meciului disputat la Severin. Viitorul Pandurii a punctat în minutul 89 prin Aziz Njoya Njifakue și a câștigat cu scorul de 1-0 în fața fostei prim-divizionare CS Mioveni.
Înainte de startul etapei, pozițiile ocupate de cele patru echipe care au jucat astăzi erau: CS Mioveni (locul 4, 16 puncte), Corvinul (locul 6, 15 puncte), Viitorul Pandurii (locul 10, 12 puncte), și Chindia (locul 11, 11 puncte). După ce au avut loc șase partide în această rundă, cele patru formații erau clasate înaintea meciurilor lor cu un loc mai jos față de cum se situau înainte de debutul etapei.
După încheierea partidelor, noile poziții ocupate sunt: Corvinul (locul 5 / 18 puncte), CS Mioveni (6 / 16), Viitorul Pandurii (8 / 15) și Chindia (12 / 11).
duminică, 22 octombrie 2023, ora 11:00
Stadion: ”Michael Klein” (Hunedoara).
Arbitru central: Valentin Porumbel (Olteniţa). Arbitri asistenți: Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova) și Emeric Tocai (Sibiu). Arbitru de rezervă: Arthur Răcoare (Curtea de Argeş). Observator de arbitri: Iulian Spătaru (Timişoara). Delegat de joc: Viorel Lolea (Reşiţa).
Corvinul: Lefter – Velisar (D. Pop 75′), Lică (Ad. Nicolae 87′), Ant. Manolache, Al. Neacșa (cpt.) – Hrezdac (M. Chindriș 60′), Antonov (Hergheligiu 46′) – Lupu, Bradu, T. Mitran (Seb. Ion 46′) – M. Coman
Rezerve neutilizate: D. Roman – Lupușor, Pocioian, Predică
Antrenor: Florin Maxim
Chindia: Railean – Gîț, Fl. Plămadă, Marc, Anișorac – Prejmerean (cpt.)(Fedele 57′), Boțogan (Alb. Călin 46′, Rz. Tache 90′) – Andr. Șerban (Max. Cojocaru 46′), Matiș, Golofca (Oct. Ursu 79′) – Rob. Moldoveanu
Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – I. Albu, Bogaciuc, Ad. Ioniță
Antrenor: Vasile Miriuță
♦Min 90+7 Final de joc la Hunedoara, unde Corvinul întoarce scorul și câștigă cu scorul de 2-1 împotriva Chindiei, învingând-o pentru a doua oară în mai puțin de o lună. Corvinul câștigă din nou după trei jocuri, are 18 puncte și urcă pe locul 5, la egalitate cu CSC Dumbrăvița și Gloria Buzău, care au golaveraje superioare, 16-10 și 16-11 față de 14-10. Gloria încă nu a jucat în această rundă. Chindia, cu 11 puncte, e pe locul 12, la egalitate cu CFC Argeș și Metaloglobus, ambele cu golaveraj inferior. Trupa din Pitești încă nu a jucat în această etapă.
♦Marius Coman (27 de ani) a înscris al 3-lea său gol pentru Corvinul în acest sezon de Liga 2, în zece meciuri în care a fost utilizat, adică în toate de până acum. De fiecare dată a început ca titular și de șase ori a fost integralist, inclusiv astăzi.
♦Min 90+4 ||| Sebastian Ion vede și el cartonașul galben
♦Min 90 2-1 Neacșa centrează din stânga careului, din fața lui Plămadă, Hergheligiu ciupește balonul în duelul cu Anișorac și trimite în centru, iar Marius Coman, nemarcat la 7 metri, pune latul și înscrie simplu aproape spre vinclul din dreapta. Corvinul preia conducerea și publicul e entuziasmat
♦Min 90 ⇐⇒ Răzvan Tache intră pe teren în locul lui Alberto Călin, introdus la pauză
♦Min 87 ⇐⇒ Ultima schimbare la Corvinul. Intră Adrian Nicolae și iese Viorel Lică
♦Min 85 Acțiune de atac a Chindiei, în stânga, Ursu pătrunde în careu, este blocat, așteaptă pătrunderea lui Fedele, îi pasează, nici acesta nu are opțiuni să finalizeze și întoarce la Ursu, repliat în fața careului, de unde mijlocașul stânga încearcă un șut cu efect, cu dreptul, însă trimite mult peste poartă
♦Min 83 ||| Andrei Hergheligiu intră neglijent asupra lui Matiș, îl lovește în picior și primește cartonașul galben din partea arbitrului
♦Min 80 ⇐⇒ Octavian Ursu intră în locul lui Cătălin Golofca, la Chindia
♦Min 78 ||| Matteo Fedele primește cartonașul galben pentru un fault făcut la mijlocul terenului
♦Min 77 Centrare din dreapta, Lupu, aproape dintr-o poziție asemănătoare cu cea din care a marcat, reia de această dată defectuos cu capul. Mingea s-ar fi dus pe lângă poartă, în dreapta, însă pe direcție a apărut Sebastian Ion, din el a ricoșat în stânga, iar Lică l-a faultat în săritură pe Railean
♦Min 76 Neacșa șutează frumos de la distanță, din poziție centrală, Railean plonjează și respinge greu în stânga sa, în corner. Publicul izbucnește și încurajează Corvinul
♦Min 75 ⇐⇒ Iese Mihai Velisar și intră Dorin Pop, la Corvinul
♦Min 74 ||| Antrenorul Vasile Miriuță primește cartonașul galben pentru proteste
♦Min 70 ||| Robert Moldoveanu primește cartonașul galben după ce îl lovește pe Lică după ce fundașul îl doborâse în prima fază pe el
♦Min 70 Neașca trage și el din stânga la poartă, Railean prinde fără probleme
♦Min 68 Golofca pătrunde în careu pe stânga și centrează direct în cotul lui Velisar, aflat la un metru în fața sa. Fundașulavea și brațul lipit de corp, iar arbitrul decide corect să acorde corner, nu penalty, așa cum voia Golofca
♦Min 67 Lupu trage pe jos, cu pământul, din 22 de metri lateral stânga, Railean prinde la prima bară
♦Marius Lupu (24 de ani) este la al 3-lea gol marcat pentru Corvinul în acest sezon de debut al său în Liga 2. A jucat în toate cele zece meciuri, în cinci dintre ele intrând ca titular.
♦Min 62 1-1 Acțiune în dreapta a Corvinului, Neacșa primește pe linia de 16 metri, pivotează și centrează în stânga, Marius Lupu sare mai sus decât Gîț, reia cu capul din 7 metri și înscrie la colțul lung, lângă bara din dreapta
♦Min 60 ⇐⇒ Maxim mută și el. Iese Denis Hrezdac și intră Marius Chindriș
♦Min 57 ⇐⇒ Matteo Fedele intră pe teren în locul lui Vlad Prejmerean, căpitanul Chindiei și autorul singurului gol marcat în acest meci. Elvețianul debutează la trupa târgovișteană, deși a semnat încă din vară
♦Min 56 Ocazie colosală pentru Corvinul. Hergheligiu primește în dreapta careului, pasează în centru, iar Lupu, dintr-o poziție ideală, trage din 8 metri, cu stângul, mult peste poartă
♦Min 53 Matiș bate slab, direct în zid, lovitura liberă de la 18 metri central
♦Min 52 ||| Viorel Lică îl faultează pe Golofca în fața careului echipei sale și primește cartonaș galben
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 46 ⇐⇒ La Corvinul, intră Andrei Hergheligiu și Sebastian Ion și ies Ilja Antonov și Timotei Mitran. La Chindia, ies Andrei Șerban și Alin Boțogan și intră Maxim Cojocaru și Alberto Călin
♦Min 45+2 Pauză la Hunedoara. Chindia conduce cu scorul de 1-0 în meciul cu Corvinul. După ce a marcat, echipa târgovișteană a devenit inexistentă în atac, preferând să distrugă jocul ofensiv al gazdelor, lucru care i-a ieșit în mare măsură, dar Coman a avut o situație bună de a egala, iar altă dată a fost oprit de arbitru într-o poziție bună, pentru un offside dictat greșit
♦Min 44 ||| Antoniu Manolache primește cartonașul galben pentru un fault făcut asupra lui Moldoveanu
♦Min 38 Minge peste apărarea Chindiei, Coman preia bine la 8-9 metri central, însă Dumitrache indică offside și atacantul protestează. Reluarea arată că atacantul a avut dreptate, Gîț ținându-l în joc
♦Min 29 ||| Alin Boțogan vede primul cartonaș galben pentru un fault
♦Min 28 Lupu pasează pe culoar în dreapta careului, Bradu urmărește și centrează înainte ca mingea să iasă afară, mingea merge la prima bară, de unde Coman reia dintre Plămadă și Railean și trimite în plasa laterală, gol turcesc. Publicul se bucură, însă a fost o ratare pentru Coman dintr-o poziție bună de egalare
♦Mijlocașul Vlad Prejmerean (25 de ani) este la primul gol marcat pentru Chindia în acest sezon. A fost integralist în precedentele nouă meciuri și acum a început din nou ca titular.
♦Circa 2800 de spectatori asistă la meciul de pe stadionul ”Mickael Klein”. Chindia este susținută de 10 suporteri
♦Min 16 0-1 Chindia fructifică după câteva minute în care a fost mai insistentă în atac. Boțogan așează în centru pentru Vlad Prejmerean, acesta preia și trage cu dreptul de la 20 de metri, cu șiretul, puternic, lângă bara din dreapta. Lefter a plonjat, însă nu a ajuns la minge
♦Min 12 Minge trimisă înspre careul Corvinului, Lefter iese agale la 16 metri și respinge in extremis din fața lui Golofca, aproape să ciupească balonul și apoi să rămână singur cu poarta goală
♦Min 1 A început partida de la Hunedoara, unde în tribune sunt câteva mii de spectatori
♦Chindia nu a reușit să lege în ultimele șase etape două rezultate asemănătoare, trecând de la victorie la eșec sau la remiză. În ultima etapă a trecut cu 3-0 pe teren propriu de ultima clasată Progresul Spartac, mai îndulcind eșecul de la Miercurea Ciuc (scor 0-1). În jocurile disputate în deplasare în acest sezon a înregistrat următoarele rezultate: 2-2 la CSM Slatina, 2-0 la Campionii FC Argeș, 1-1 la Ceahlăul și 0-1 la FK Miercurea Ciuc.
♦Corvinul traversează cea mai proastă perioadă de când a promovat în Liga 2, în vară. În acest moment vine după două eșecuri (1-2 la Viitorul Pandurii și 0-2 cu CS Mioveni) și o remiză (1-1 la CS Tunari). Pe teren propriu are următoarele rezultate în acest sezon: 2-1 cu Ceahlăul, 2-0 cu FK Miercurea Ciuc, 2-2 cu Concordia, 2-0 cu CSM Reșița și 0-2 cu CS Mioveni.
♦Arbitrul central Valentin Porumbel își consumă astăzi, odată cu meciul de la Hunedoara, sancțiunea primită din partea Comisiei Centrare a Arbitrilor în urma deciziei de arbitraj controversată luată în meciul restant dintre Progresul Spartac și CSC Dumbrăvița, desfășurat la 12 septembrie, la Buftea, și încheiat cu victoria oaspeților cu scorul de 3-1. ”CCA analizează prestația arbitrilor și acționează în consecință”, transmitea la acel moment CCA către Liga2.ro. De atunci și până acum, arbitrul din Oltenița, din lotul de Liga 2, a fost ”sancționat” de CCA cu delegări ca central la două meciuri din Liga de Tineret și unul în Liga 3, și delegări ca arbitru de rezervă la două partide din Liga Elitelor U17, una de Cupa României și alta de SuperLigă, aceasta din urmă fiind în urmă cu trei zile, la Poli Iași – Sepsi OSK 1-0.
Stadion: Municipal (Drobeta Turnu Severin – Mehedinţi).
Arbitru central: Claudiu Gaitin (Timişoara). Arbitri asistenți: Patrik Ștefan Sandu (Timişoara) și Daniela Constantinescu (Craiova). Arbitru de rezervă: Vasile Buzea (Giurgiu). Observator de arbitri: Ioan Duma (Sibiu). Delegat de joc: Cristian Petrean (Hunedoara).
Viitorul Pandurii: Rob. Geantă – Jozic (Moisie 90+2′), Mrsulja, Dav. Savu, Godja – Andreaș (Ed. Croitoru 64′), Brînzan (cpt.)(Alb. Voinea 64′), Acolatse, Tiihonen, Gîrbiță – Njifakue (Core 90+3′)
Rezerve neutilizate: Lupescu – Nic. Geană, Dr. Popa, Pîrcălabu, Vulpe
Antrenor: Călin Cojocaru (suspendat)
CS Mioveni: Fl. Croitoru – Trașcu, R. Garutti, Ignat, Șerbănică (cpt.) – Cărăruș, D. Toma (Văsălie 78′) – Coșereanu (Gogor 70′), Massaro (Căprescu 70′), Guțea (Duțan 89′) – Tincău (Mih. Costea 78′)
Rezerve neutilizate: Val. Sima – M. Dică, Pleșa, Bolohan
Antrenor: Constantin Schumacher
♦Min 90+4 Final la Severin! Viitorul Pandurii câştigă cu 1-0 și continuă seria pozitivă, ajungând la șapte partide în Liga 2 fără eșec. CS Mioveni pierde după trei victorii la rând și patru rezultate pozitive. Viitorul Pandurii acumulează 15 puncte și urcă pe locul 8, egalând Ceahlăul, aflată pe 7, cu un golaveraj mai bun, 13-8 față de 11-10. În schimb, CS Mioveni, cu 16 puncte, ajunge pe locul 6, unde va termina etapa.
♦Min 90+2 ⇐⇒ Schimbări la trecerea timpului la Viitorul Pandurii. Ies Aziz Njifakue și Davide Jozic, intră Alexandru Core și Claudiu Moisie
♦Min 89 ⇐⇒ Iese Remus Guțea și intră Ovidiu Duțan, la CS Mioveni
♦Camerunezul Aziz Njoya Njifakue (27 de ani) e la al doilea gol marcat în acest sezon de Liga 2 pentru Viitorul Pandurii. Achiziționat din Liga 4 Timiș, de la CSM Lugoj, după ce campionatul Ligii 2 începuse, are 6 meciuri jucate pentru gorjeni și a mai punctat în acel 2-2 cu Concordia.
♦Min 89 1-0 Cornerul executat de Gîrbiță de pe partea stânga este reluat cu capul, din 7 metri, de camerunezul Aziz Njoya Njifakue la colțul lung, în dreapta portarului
♦Min 82 Mihai Costea preia în marginea suprafeței de pedeapsă, de unde reia balonul, cu efect, la mică distanță de transversală
♦Min 78 ⇐⇒ Ies Luca Tincău și Daniel Toma, intra Mihai Costea și Alin Văsălie, la CS Mioveni
♦Min 73 Șutul lui Jozic, de la 14 metri, pe centrul porții, este reținut de Croitoru
♦Min 71 Jozic centrează pentru Voinea, a cărui lovitură de cap, din 8 metri, este respinsă peste transversală de Flavius Croitoru
♦Min 70 ⇐⇒ Dublă schimbare și la Mioveni: ies Davide Massaro și Valentin Coșereanu, intră Mateo Căprescu și Cătălin Gogor
♦Min 68 Jozic îl întinde pe Flavius Croitoru, cu un șut de la 16 metri, din poziție centrală
♦Min 65 Cea mai mare ocazie a meciului aparține gorjenilor, care trimit balonul în transversală, din doar 9 metri, prin Jozic
♦Min 64 ⇐⇒ Dublă schimbare la Viitorul Pandurii: ies Patrick Andreaș și Denis Brînzan, intră Eduard Croitoru și Albert Voinea
♦Min 57 Lovitura de colț executată de Massaro, de pe partea dreaptă de atac, este reluată cu capul peste transversală de Daniel Toma, din 8 metri
♦Min 46 S-a reluat jocul de la Severin
♦Min 45+1 Prima repriza se încheie fără ca vreuna dintre echipe să expedieze vreun şut spre spațiul porții. S-a jucat cu mult sub nivelul unui meci de eşalon secund!
♦Min 34 Nici șutul lui Tiihonen, de la 22 de metri, nu prinde cadrul porții
♦Min 30 Massaro trage mult peste transversală, din poziție centrală, de la 18 metri, după o fază pornită de la Cărăuș
♦Min 19 Patrick Andreaș trimite balonul defectuos, de la 25 de metri, la mare distanță de bara din stânga portarului
♦Min 15 Primul sfert de oră al jocului de la malul Dunării a fost unul anost. Niciuna dintre echipe n-a reușit să trimită vreun șut spre poartă!
♦Min 1 A început jocul de la Drobeta Turnu Severin, pe stadionul Municipal, unde sunt prezenți circa 50 de spectatori!
♦Antrenorul principal al echipei Viitorul Pandurii, Călin Cojocaru, este suspendat la acest joc din cauza cumulului de cartonașe galbene acumulat în acest sezon. A fost avertizat în meciurile cu Campionii FC Argeș (0-0, et. 1), Unirea Slobozia (1-1, et. 2), Corvinul (2-1, et. 7) și Concordia (2-2, et. 9). Un galben are primit și team managerul Gabriel Răscol, în meciul cu FK Miercurea Ciuc (1-0, et. 5).
♦CS Mioveni vine după o serie de rezultate pozitive, după o remiză (0-0 la FK Miercurea Ciuc) și trei victorii la rând (3-1 cu Progresul Spartac, 2-0 la Corvinul și 2-1 cu CSM Reșița). În deplasar, în acest sezon, echipa lui Constantin Schumacher este neînvinsă, având următoarele rezultate înregistrate: 0-0 la Campionii FC Argeș, 1-0 la Ceahlăul, 0-0 la FK Miercurea Ciuc și 2-0 la Corvinul.
♦Viitorul Pandurii are o serie de nu mai puțin de șase jocuri fără eșec în campionat, în care a înregistrat patru egaluri și două victorii, în toate partidele înscriind de cel puțin o dată și primind cel puțin un gol. În ultima etapă a remizat pe teren propriu, la Târgu Jiu, cu Concordia Chiajna. În jocurile de acasă din acest sezon, trupa antrenată de Călin Cojocaru a înregistrat următoarele rezultate: 0-0 cu Campionii FC Argeș, 0-2 cu Ceahlăul, 1-1 cu FK Miercurea Ciuc, 2-1 cu Corvinul și 2-2 cu Concordia Chiajna. Numai că astăzi are meci acasă, dar nu joacă acasă, ci la Drobeta Turnu Severin.
♦Arbitrul Claudiu Gaitin, și el tot din lotul de Liga 2, este abia la al doilea meci din eșalonul secund pe care îl conduce în acest sezon, după Unirea Dej – Gloria Buzău 2-4. În rest, a condus șapte partide în Liga 3 și una în Liga de Tineret.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-isi-deschide-magazin-oficial-la-hunedoara-19289170
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-duel-cu-viitorul-pandurii-in-etapa-10-de-liga-2-19289164
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dupa-jocul-din-cupa-corvinul-si-chindia-se-intalnesc-acum-in-liga-2-19288980
https://liga2.prosport.ro/seria-1/prima-reactie-a-chindiei-dupa-ce-echipa-a-fost-depunctata-19288929
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-asteapta-multe-de-la-albert-voinea-19288794
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-depunctata-de-frf-19288910
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-10-liga-2-19289095