Argeșul se alătură județelor care și-au decis la ”masa verde” reprezentanta la barajul pentru promovarea în Liga 3, cât și în primul tur al Cupei României, faza națională. Voinţa Budeasa nu va mai juca o dublă manșă cu Real Bradu, așa cum își dorea Asociația Județeană de Fotbal, ci a primit direct cele două titulaturi enumerate mai sus.
Inițial, AJF Argeș voia o dublă manșă între primele două clasate din sezonul regulat suspendat după 23 de etape din cauza pandemiei COVID-19 pentru a stabili campioana Ligii a 4-a, cât și câștigătoarea fazei județene a Cupei României. Prima clasată era Voința Budeasa, cu 61 de puncte, iar a doua era Real Bradu, cu 60 de puncte. A treia clasată Academia de Fotbal Muscelul Câmpulung Muscel n-a mai intrat în calcul pentru un play-off, fiindcă era la o distanță prea mare de Budeasa și Bradu.
AJF Argeș s-a lovit însă de imposibilitatea echipei Real Bradu de a respecta protocolul medical pentru reluarea fotbalului amator, astfel că a decis ca Voinţa Budeasa să fie desemnată campioana acestui sezon de Liga a 4-a, reprezentanta județului la barajul de promovare în Liga 3, cât și reprezentanta Argeșului în primul tur al fazei naționale a Cupei României, adică a fost declarată câștigătoarea din acest an a Cupei României faza județeană.
Meciul decisiv dintre Voința Budeasa și Real Bradu fusese stabilit pentru 23 iulie, de la ora 18:30, însă acesta nu va mai avea loc.
”Astăzi, 21 Iulie, CS Real Bradu a trimis către AJF Argeş adresa nr.340/21.07.2020 prin care informează că nu poate respecta “Protocolul medical pentru reluarea competițiilor de fotbal amator”.
În consecinta, astazi, 21.07.2020, ora 10, Comitetul de Urgenta al AJF Arges a luat cunostinta de această adresă şi a hotarat ca jocurile dintre ACS Voinţa Budeasa şi CS Real Bradu, ce urmau să desemneze campioana judeţului şi câştigătoarea Cupei României,faza pe judet, să nu se mai dispute.
Astfel ACS Vointa Budeasa este declarata campioana judetului Arges precum si castigatoarea fazei pe judet a Cupei Romaniei, editia 2020-2021.
ACS Vointa Budeasa va disputa jocurile de baraj pentru promovare în Liga 3 la Valcea pe data de 01.08.2020 cu campioana judetului Dolj si pe 09.08.2020 cu campioana judetului Dambovita.
Asociatia Judeteana de fotbal Arges ureaza succes celor de la ACS Vointa Budeasa la barajul de promovare in Liga 3.”
Voința Budeasa va reprezenta județul Argeș la barajul de promovare în Liga 3, unde va întâlni campioanele din Dâmbovița și Dolj. Acestea fac parte din ”Grupa A” a ”Regiunii 5, Sud-Vest”.
Datele de desfășurare a partidelor care vor avea loc pe teren neutru sunt programate la începutul lunii august, în zilele de 1, 5 și 9. Ora de start a meciurilor este 17:30. Jocurile au loc în următoarea ordine: Dolj – Argeș, Dâmbovița – Dolj, respectiv Argeș – Dâmbovița.
Partidele Argeșului se dispută în județul Vâlcea.
Câștigătoarea mini-turneului va promova în Liga 3, iar a doua clasată are și ea șanse mari să urce în cel de-al treilea eșalon.
Primele care au decis să suspende definitiv întrecerile județene au fost AJF Suceava, din cauza problemelor foarte mari din cauza pandemiei de COVID-19, și AJF Bihor. Ulterior, Alba, Vâlcea, Arad, Olt, Călărași, Ilfov, Tulcea, București, Hunedoara, Gorj, Vrancea, Timiș, Buzău, Constanța, Vaslui, Botoșani și Sălaj au hotărât să ”înghețe” Liga a 4-a și să-și desemneze echipa reprezentantă la barajul pentru promovarea în Liga 3.
CSO Siretul Dolhasca, CA Oradea, CS Ocna Mureș, Minerul Costești, Victoria Zăbrani, Petrolul Potcoava, ACSM Oltenița, Viitorul Domnești, Pescăruşul Sarichioi Junior, Steaua București, CSM Jiul Petroșani, Știința Turceni, Victoria Gugești, Avântul Periam, CSM Râmnicu Sărat, Gloria Albeşti, Sporting Juniorul Vaslui, Dante Botoșani, respectiv Sportul Şimleu Silvaniei sunt reprezentantele județene care vor juca la barajul de promovare în Liga 3.
De acum, acestora li se alătură și AJF Argeș, cu reprezentanta ei: Voința Budeasa.
Alte AJF-uri au decis să organizeze meciuri de baraj pentru desemnarea campioanei județene, precum Cluj, Galați, Neamț, Bacău, Brașov, Giurgiu, Ialomița sau Brăila.
Foto: Voința Budeasa
https://liga2.prosport.ro/liga-4/comitetul-de-urgenta-al-frf-a-validat-datele-de-disputare-ale-meciurilor-de-baraj-pentru-liga-3-precizarile-forului-si-cum-se-face-departajarea-in-caz-de-egalitate-de-puncte-19138196
https://liga2.prosport.ro/liga-3/frf-a-stabilit-protocolul-medical-pentru-reluarea-competitiilor-de-fotbal-amator-precum-liga-4-sau-meciurile-de-baraj-pentru-promovarea-in-liga-3-19139278