OFICIAL | Steaua e campioana Ligii a 4-a București și participă la barajul de promovare în Liga 3. Marian Lumânare: ”Este o campioană merituoasă. Îi urăm succes”

Marius ANGHEL 15 Jul. 2020, 14:12 Liga 4
OFICIAL | Steaua e campioana Ligii a 4-a București și participă la barajul de promovare în Liga 3. Marian Lumânare: ”Este o campioană merituoasă. Îi urăm succes”

Steaua nu va mai trebui să joace niciun meci în sezonul regulat în Liga a 4-a București, fiindcă Asociația Municipală de Fotbal București (AMFB) a decis astăzi, 15 iulie, să o declare campioană și să participe la barajul de promovare în Liga 3. Inițial, forul condus de Marian Lumânare voia să organizeze un play-off cu patru participante pentru a desemna câștigătoarea acestei ediții a Ligii a 4-a suspendată din cauza pandemiei COVID-19, în ciuda faptului că echipa ”militară” era lider detașat după cele 18 etape desfășurate.

Steaua, campioana Ligii a 4-a București ediția 2019/2020 și participantă la barajul pentru promovarea în Liga 3

Fiindcă nu mai are timp să organizeze barajul pentru stabilirea celei de-a patra participante în play-off-ului de promovare, cât și play-off-ul în sine, având în vedere condițiile impuse prin protocolul medical pentru fotbalul amator, deoarece la data de 27 iulie trebuia să anunțe către FRF participanta la barajul de promovare în Liga 3, AMFB a dat înapoi și a anunțat-o pe Steaua campioană, exact așa cum clubul din Ghencea solicitase prin juristul Florin Talpan.

AMFB a omologat clasamentul final al acestei ediții a Ligii a 4-a așa cum arăta după 18 etape desfășurate înainte de suspendarea competiție din cauza pandemiei și a anunțat-o pe Steaua ”campioană municipală și participantă la barajul organizat de Federația Română de Fotbal pentru promovarea în ediția 2020-2021 a Ligii a 3-a”.

”Intrunit astazi, 15 iulie, Comitetul Executiv al Asociatiei a hotarat, printre altele, urmatoarele:

1. Luand la cunostinta de prevederile protocolului medical pentru fotbalul amator emis de Federatia Romana de Fotbal, aprobat de Comitetul de Urgenta al FRF din 14 iulie 2020, avand in vedere Hotararea nr. 1 din 30 iunie 2020 a Comitetului Executiv al Asociatiei Municipale de Fotbal Bucuresti (Art. 1: “… jocul de baraj pentru ocuparea celui de al patrulea loc in cadrul Play Off-ului Ligii a 4-a, precum si jocurile din Play Off sa se desfasoare numai daca se vor putea juca fara masuri suplimentare…”) si consultarea cu cele cinci cluburi implicate, se hotaraste inghetarea editiei de campionat 2019-2020 a Ligii a 4-a si desemnarea primei echipe clasate, dupa cele 18 etape jucate, CSA Steaua Bucuresti, campioana municipala si participanta la barajul organizat de Federatia Romana de Fotbal pentru promovarea in editia 2020-2021 a Ligii a 3-a.

2. Omologheaza clasamentul Ligii a 4-a, edita 2019-2020, intocmai cum acesta este stabilit dupa disputarea a 18 etape, cu mentiunea ca nicio echipa nu va retrograda in editia 2020-2021 a Ligii a 5-a (Anexa 1).

3. Avand in vedere evolutia pandemiei si masurile de restrictie implementate in domeniul sportiv, s-a hotarat anularea editiei I a Trofeului „AMFB”.

4. Incepand cu 15 iulie a.c., se va relua programul cu publicul la sediul Asociatiei, cu respectarea prevederilor pentru spatiile inchise”, sună deciziile luate de AMFB în ședința din 15 iulie a Comitetului Executiv.

La a treia încercare, Steaua devine campioana Ligii a 4-a București. În precedentele ediții a ieșit pe locul 2 în play-off, după Academia Rapid, respectiv Carmen București.

Clasamentul ”înghețat” al Ligii a 4-a București, după 18 etape:

  1. Steaua 18 18 0 0 156-5 54 puncte
  2. Rapid 2 18 15 2 1 65-17 47
  3. Bucharest United 18 15 1 2 103-12 46
  4. Progresul București 2005 18 13 1 4 65-24 40
  5. AFC Asalt 18 13 1 4 40-26 40
  6. Metaloglobus 2 18 8 1 9 32-34 25
  7. CS FC Dinamo 18 7 2 9 44-58 23
  8. Comprest GIM 18 7 2 9 29-51 23
  9. Victoria București 18 7 2 9 45-69 23
  10. Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului 18 7 1 10 35-48 22
  11. Sportivii București 18 7 1 10 36-60 22
  12. Unirea Politehnica 18 6 1 11 36-61 19
  13. Power Team 18 4 3 11 33-63 15
  14. AFC Rapid 18 4 3 11 26-60 15
  15. Romprim 18 2 1 15 22-70 7
  16. ACS Electrica 18 0 0 18 11-120 0

Marian Lumânare: ”Steaua este o campioană merituoasă a Bucureștiului”

Președintele AMFB, Marian Lumânare, a explicat decizia luată de Comitetul Executiv și a transmis succes Stelei la barajul pentru promovare.

”Steaua este o campioană merituoasă a Bucureștiului. Era pe primul loc, la 7 puncte de Rapid, pe care o bătuse cu 4-0 în meci direct, avea victorii pe linie. Am fi vrut să se joace acest play-off, dar, din cauza condițiilor speciale legate de coronavirus, nu am avut altă soluție. Le urăm succes celor de la Steaua în barajul pentru Liga a 3-a”, a spus Lumânare, citat de AS47.

Steaua joacă la 1 august cu campioana din Giurgiu și la 5 august cu cea din Ialomița

Barajul de promovare în Liga 3, care în această vară se desfășoară într-un mod inedit, în grupe de câte trei echipe, a fost programat să se dispute la începutul lunii august, în zilele de 1, 5 și 9, de la ora 17:30.

Adversarele Stelei la mini-turneul de baraj sunt reprezentantele județelor Ialomița (Bărăganul Ciulnița sau Victoria Tăndărei, care sunt la egalitate de puncte) și Giurgiu (Victoria Adunații Copăceni sau Argeșul Mihăilești, liderii celor două serii).

Campioana Bucureștiului a fost repartizată, prin tragere la sorți, în Grupa B a ”Regiunii 6, Sud”, alături de Ialomița și Giurgiu, la barajul pentru promovarea în Liga 3. Din Grupa A fac parte Prahova, Călărași și Ilfov.

Fiindcă pornește de pe locul 2 în Grupa B, Steaua joacă primul meci, de pe 1 august, cu campioana din Giurgiu, iar al doilea, din 5 august, îl va desfășura cu campioana din Ialomița. Partida dintre echipele din Giurgiu și Ialomița are loc în data de 9 august. Toate meciurile vor avea loc pe teren neutru.

AJF-urile care și-au desemnat deja campioanele 

Primele care au decis să suspende definitiv întrecerile județene au fost AJF Suceava, din cauza problemelor foarte mari din cauza pandemiei de COVID-19, și AJF Bihor. Ulterior, AlbaVâlceaArad, Olt, Călărași, Ilfov și Tulcea au decis ”înghețarea” Ligii a 4-a și desemnarea echipelor clasate pe locul 1 drept campioane și reprezentante la barajul pentru promovarea în Liga 3.

CSO Siretul Dolhasca, CA Oradea, CS Ocna Mureș, Minerul Costești, Victoria Zăbrani, Petrolul Potcoava, ACSM Oltenița, Viitorul Domnești, respectiv Pescăruşul Sarichioi Junior sunt primele campioane județene care vor juca la barajul de promovare în Liga 3.

https://liga2.prosport.ro/liga-4/comitetul-de-urgenta-al-frf-a-validat-datele-de-disputare-ale-meciurilor-de-baraj-pentru-liga-3-precizarile-forului-si-cum-se-face-departajarea-in-caz-de-egalitate-de-puncte-19138196

https://liga2.prosport.ro/liga-3/frf-a-stabilit-protocolul-medical-pentru-reluarea-competitiilor-de-fotbal-amator-precum-liga-4-sau-meciurile-de-baraj-pentru-promovarea-in-liga-3-19139278

https://liga2.prosport.ro/liga-4/ajf-urile-trebuie-sa-si-desemneze-campioana-si-reprezentanta-in-cupa-romaniei-mai-devreme-decat-fusesera-anuntate-initial-de-frf-cand-vor-avea-loc-barajele-pentru-promovarea-in-liga-3-19135265

Marius ANGHEL 15 Jul. 2020, 14:12 Liga 4
Pe aceeași temă