Steaua și CSM Slatina au disputat, miercuri, un meci amical, pe terenul 5 din Complexul Sportiv Steaua. A fost o remiză cu goluri, scor 1-1, rezultat care s-a înregistrat și la pauză, după primele 45 de minute.
Oltenii au avut 1-0 pe tabelă, iar formația lui Daniel Oprița a revenit și a marcat la chiar ultima fază a primei părți.
CSM Slatina a început mai bine partida, mai motivați jucătorii să îl impresioneze pe Daniel Oprescu că merită să evolueze în prima etapă din acest an, din Liga 2. Oltenii au făcut un presing avansat și au atacat adversarii repede, imediat după ce intrau în posesia balonului.
Astfel, Steaua nu a reușit să construiască așa cum își dorea, chiar dacă a beneficiat și de câteva lovituri de colț. La fel ca în partida amicală trecută, nu a știut să le gestioneze. Au fost prime 10 minute în care CSM Slatina a atras atenția cu presingul și cu atacurile în viteză, iar în minutul 7 a venit și prima șansă.
A fost o acțiune a oaspeților în partea dreaptă, iar finalizarea i-a aparținut lui Leață. A primit o pasă pe jos, a tras cu piciorul drept din opt-nouă metri, dar execuția s-a dus puțin pe lângă poarta apărată de Iancu.
Șapte minute mai târziu și Steaua a avut ocazia să deschidă scorul, în urma unei execuții foarte bune a lui Kayondo Mahrez. Acesta a șutat dintr-un unghi aproape imposibil, din apropierea liniei de fund a Slatinei, din careu, de la aproximativ opt metri de prima bară, dar execuția sa, la vinclu, a fost scoasă în corner de portar.
Apoi, imediat a deschis scorul CSM Slatina, în urma unei faze fixe. O lovitură liberă de la 20 de metri, lateral dreapta, a pus mari probleme apărării Stelei, care nu a putut respinge clar o centrare a lui Anghelina. Fotbaliștii gazdelor s-au încurcat, au luftat, iar Dorin Toma a marcat în cele din urmă, cu un șut cu piciorul drept. În urma reușitei, Daniel Oprița și-a certat fundașii de la marginea terenului, centrarea nefiind una prea periculoasă.
Pe finalul primei părți, la ultimele secvențe, CSM Slatina a coborât, poate pe fondul relaxării, liniile mai mult, iar Steaua a marcat pentru 1-1. A punctat Atanas Trică, în minutul 45, cu capul, din centrarea foarte bună a lui David Matei.
Rare au fost șansele notabile de ambele părți, a celor două echipe, chiar dacă repriza a debutat într-o oarecare măsură promițător, cu un șut trimis de Bodișteanu de la 22 de metri, în minutul 48, când portarul a scos de lângă bară.
S-a terminat 1-1 duelul din Ghencea, iar Steaua mai are un meci amical până la reluarea Ligii 2, cu Concordia Chiajna, sâmbătă, 18 februarie, de la ora 12:00. CSM Slatina mai are două, cu Petrolul Pocoava (joi, 16 februarie, de la ora 14.00, la Slatina) și cu CS Comunal Șelimbăr (sâmbătă, 18 februarie, la Slatina).
Patru meciuri amicale a mai disputat Steaua înaintea confruntării de miercuri. A întâlnit CS Păulești (scor 7-2), Viitorul Dăești (scor 5-0), Metaloglobus (scor 1-0), Progresul Spartac (scor 4-0) și Viitorul Șimian (scor 3-1).
În actuala perioadă de pregătire de iarnă, CSM Slatina a mai disputat cinci meciuri amicale. A început cu Minerul Costeşti, pe care a învins-o cu 3-0, după care a întâlnit Universitatea Craiova, în fața căreia a cedat cu scorul de 0-5, Cetatea Turnu Măgurele, în fața căreia s-a impus cu 2-0, Sporting Roșiori, scor 3-1, și Progresul Spartac, scor 0-0.
”Încă nu este totul aşa cum ne dorim, parţial ne-am îndeplinit obiectivele la acest joc. Spun asta, pentru că sunt nemulţumit că am primit gol şi am tratat superficial ultima fază din prima repriză.
Ştim foarte bine că am pierdut puncte în câteva meciuri pe final de joc, tocmai pe această lipsă de concentrare la ultimele faze”, a precizat Daniel Oprescu după jocul cu Steaua, conform CSM Slatina.
https://www.youtube.com/watch?v=jORXrcg8HvI
Foto: Steaua
Video: Steaua și AS 47
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-si-a-luat-in-ultima-zi-de-mercato-un-jucator-de-la-universitatea-craiova-e-a-saptea-achizitie-din-aceasta-iarna-a-trupei-lui-dan-oprescu-19260441
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-si-csm-slatina-au-remizat-intrun-amical-19260193
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-la-prezentat-pe-adrian-nita-19260039
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-a-invins-sporting-rosiori-intrun-meci-amical-19259852