Ripensia anunță că nu se mai retrage din Liga 2! De data asta, niciun conducător al clubului timișorean nu și-a mai asumat ceva

Anda DELIU 05 Apr. 2022, 15:15 Liga 2

Ripensia a anunțat astăzi, 5 aprilie 2022, că va înscrie echipa de seniori și în noul sezon de Liga 2, printr-un anunț sec și impersonal. În total contrast cu conferința de presă de acum trei săptămâni, susținută de președintele Dumitru Mihu și vicepreședinții Radu Ienovan și Erol Baeram, despre a cărei desfășurare se ridică, acum, multiple semne de întrebare.

Decizie a Ripensiei care nu surprinde pe aproape nimeni

Anunțul Ripensiei este următorul: ”Continuăm în Liga 2 în sezonul viitor”. Atât, neasumat, nesemnat, în stilul caragialesc ”O dăm anonimă!”…

Nimic nou la clubul timișorean. Nu mai departe de zilele trecute, la finalul avancronicii meciului cu Astra, Ripensia anunța pe site-ul oficial, într-un rând, înfrângerea la ”masa verde” cu FC Brașov (0-3), joc pierdut și pe teren cu 2-3, fără a explica și motivul amatoricesc.

Deși poate părea că se virează o veste bună, în fotbalul timișorean, dar și cel național, majoritatea oamenilor erau convinși că anunțul înscrierii echipei de seniori în Liga 3 în următorul sezon este un bluf al conducerii. În permanență, voci din fotbalul timișorean au spus corespodentului Liga2.ro că povestea cu retragerea din Liga 2 lansată de patronul-președinte Dumitru Mihu nu se va și concretiza.

Florin Fabian a plecat ca urmare a acelui anunț

Ripensia a rămas fără antrenorul principal Florin Fabian ca o consecință directă a anunțului, dar, despre asta, firește, nu se simte confortabil să vorbească, probabil, conducerea.

De remarcat însă că acum trei săptămâni, Dumitru Mihu, Erol Baeram și Radu Ienovan au ținut o conferință de presă în care au cerut presei timișorene să facă propagandă sau PR, sub argumentul că nu se scrie suficient de pozitiv despre club. Patronul unui club care într-o singură lună anunță lucruri diferite despre viitorul echipei a numit jurnalista colaboratoare a Liga2.ro drept ”mincinoasă”.

Contradicțiile au devenit un modus vivendi la Ripensia!

Trebuie spus că tot în săptămâna anunțului despre retragerea în Liga 3 a Ripensiei, clubul a dat, după 72 de ore (!!!) un comunicat al Grupului de Sprijin ”Garda Ripensia”, contrazis la nici 2 ore (!!!) de patronul Dumitru Mihu.

Invitat, seara, la TVR Timișoara, Mihu a declarat că pentru înscrierea în Liga 3 ”s-a votat”. Însă Grupul se Sprijin anunțase anterior că a aflat din presă despre același lucru!

Altfel, Ripensia nu comunicat oficial, în scris, pe site-ul oficial, intenția lui Dumitru Mihu de a retrage echipa din Liga 2 în Liga 3, ci doar a redat câteva rânduri din declarațiile lui Mihu, Baeram și Ienovan pe pagina de Facebook.

Iată comunicatul celor din Grupul de Sprijin ”Garda Ripensia” despre retragerea Ripensiei în Liga 3:

”Membrii Grupului de Sprijin ”Garda Ripensia” au luat act, cu surprindere și preocupare, de decizia președintelui clubului și, totodată, principal finanțator, dl. Dumitru Mihu, de a-și diminua contribuția la bugetul clubului și, în aceste condiții, de a înscrie echipa în Liga 3, începând cu ediția 2022-2023 a campionatului de fotbal.

Dacă până în prezent, Garda Ripensia, entitate independentă și fără personalitate juridică, și-a exprimat cu totul ocazional, în mod public, punctul de vedere în chestiuni de importanță pentru viitorul clubului, de data aceasta, ținând cont de impactul pe care decizia finanțatorului principal îl are asupra mediului fotbalistic timișorean, ținem să facem următoarele precizări:

– decizia privind retragerea echipei din Liga 2 la sfârșitul actualei ediții de campionat și înscrierea în Liga 3 aparține în exclusivitate finanțatorului clubului. Însă, ideea a fost discutată și analizată în club, dar și în cadrul grupului nostru în repetate rânduri, începând chiar cu anul promovării, fiind susținută de Consiliul Director. Decizia trebuie judecată în contextul actual al infrastructurii sportive precare din oraș, context evidențiat de atâtea ori în ultimii ani, nu numai de către reprezentanții clubului Ripensia;
– considerăm, însă, că ar fi nedrept să arătăm în permanență cu degetul în direcția autorităților publice locale, unde, este drept, deciziile în materie de investiții în infrastructura sportivă s-au luat, în toți acești ani de după 1989, cu reținere și fără dorința evidentă de a construi ceva pentru oras. Însă, pe de altă parte, investițiile private în baze sportive de oarecare anvergură (și nu ne referim la stadioane cu capacitate de mii de locuri pe care, desigur, autoritățile trebuie să le construiască) lipsesc cu desăvârșire, iar acesta este eșecul nostru al tuturor, al comunității din care facem parte;
– Ripensia își asumă răspunderea pentru încercările eșuate de a sensibiliza mediul de afaceri, care să-și aducă, într-un fel sau altul, contribuția la revigorarea clubului de legendă;
– Garda Ripensia își asumă, în parte, și eșecul în discuțiile cu autoritățile publice locale, în încercarea de a realiza o investiție proprie a clubului, pe un teren pus la dispoziție în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;
– Garda Ripensia susține ideea dezvoltării, in actualele condiții, a Academiei de copii și juniori, resursele financiare ale clubului urmând a fi direcționate cu prioritate in acest sens.

Criticabilă sau nu, mai mult sau mai puțin dureroasă, decizia finanțatorului trebuie acceptată ca atare, ea fiind luată in condițiile în care realizarea, în acest moment, a unei proiecții de viitor în ceea ce privește obținerea unor performanțe sportive notabile, mai ales prin accederea în prima ligă de fotbal, este imposibilă, fiind de neacceptat ca un club să-și desfășoare meciurile de pe teren propriu pe stadioane aflate la sute de kilometri distanță,

În acest context, cunoscând eforturile care s-au făcut în toți acești ani, de după 2012, pentru dezvoltarea clubului, exprimându-și convingerea că toți cei care și-au adus, mai mult sau mai puțin, contribuția la formarea bugetului clubului, au fost și sunt animați de cele mai bune intenții, membrii Grupului de Sprijin ”Garda Ripensia” își exprimă speranța că decizia de retragere a echipei în Liga 3 este o măsură temporară, iar vremurile în care condițiile de joc și pregătire, pe care clubul este dator să le aducă la un nivel superior și prin forțe proprii, vor permite clubului să revină în Liga 2, ca apoi să atace în cel mai scurt timp promovarea în Liga 1, nu sunt chiar atât de îndepărtate!

Vom rămâne mereu aproape de acest club, indiferent de condițiile în care își va desfășura activitatea. Suntem convinși că prin spiritul nostru, prin eforturile noastre, însemnate sau nu, dar total dezinteresate, vom face în așa fel încât dispariția, încă o dată, a Ripensiei din peisajul fotbalului românesc să fie cu totul imposibilă.”

  • Ce au spus patronul-președinte Dumitru Mihu și vicepreședinții Radu Ienovan și Erol Baeram despre retragerea Ripensiei din Liga 2 și înscrierea în Liga 3 poți citi AICI. Ulterior, Mihu a bătut în retragere, chiar și în weekendul trecut, după victoria echipei la Giurgiu, cu Astra.
  • Ripensia Timișoara ocupă locul 4 din 7 în Grupa B a play-out-ului Ligii 2 după primele două etape din cele șapte, având 28 de puncte, la fel ca Viitorul Pandurii, clasată pe locul 3 datorită golaverajului mai bun. Ripensia este ca și salvată de la retrogradare, având în vedere că are 11 puncte în fața formației situate pe locul 5, FC Brașov, care duce la barajul de menținere.

Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/conducerea-ripensiei-a-anuntat-ca-in-acest-moment-planul-este-de-a-inscrie-echipa-in-liga-3-in-noul-sezon-dumitru-mihu-din-nou-agresiv-cu-presa-19224364

https://liga2.prosport.ro/seria-1/harababura-la-ripensia-conducerea-incepe-sa-reanalizeze-posibilitatea-retragerii-din-liga-2-iar-totul-pare-ca-a-fost-doar-momeala-pentru-sponsori-si-autoritati-interventia-lui-dum-19225384

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-respira-dupa-victoria-cu-astra-calin-mada-a-debutat-oficial-ca-antrenor-principal-cu-o-victorie-19225379

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gaz-metan-medias-prima-retrogradata-matematic-din-liga-1-ce-se-intampla-in-cazul-in-care-echipa-din-judetul-sibiu-nu-se-inscrie-in-noul-sezon-de-liga-2-19225944

Anda DELIU 05 Apr. 2022, 15:15 Liga 2
Pe aceeași temă