Petrolul Ploiești s-a despărțit de Viorel Moldovan cu o etapă înainte de finalul sezonului regular, când șansele de accedere în play-off-ul de promovare erau minuscule, deci obiectivul era compromis pentru al treilea an la rând. Interimarul în jocul cu ”U” Cluj (scor 2-1 pe Cluj Arena) și mai apoi în cele șase partide din play-out a fost legenda Octavian Grigore.
Sezonul s-a încheiat pentru ”găzari” deja de o săptămână, echipa continuă să se mai antreneze în aceste zile, însă un nou antrenor principal pentru viitoarea ediție de campionat încă nu a fost ales.
Din informațiile Liga2.ro, joi seară a avut loc o nouă ședință a Adunării Generale a Asociaților clubului Petrolul, iar primul antrenorul propus de conducători pentru a se începe negocierile a fost Ilie Stan (53 de ani), șeful băncii tehnice în ultimii doi ani al echipei SCM Gloria Buzău.
Stan, despre care s-a spus că ar fi avut ”tatonări” cu conducătorii Petrolului încă din timpul play-out-ului, a fost vineri după-amiază la Ploiești, la negocieri, însă numirea sa încă nu este sigură în acest moment, fiindcă suporterii nu-l doresc pe fostul stelist.
După meciul direct din play-out dintre Petrolul și SCM Gloria Buzău (scor 1-1 pe ”Ilie Oană”, în etapa a 4-a), Ilie Stan nega că ar fi discutat cu cineva de la Petrolul până atunci, însă spunea că și-ar dori să preia echipa, la fel ca cum mulți alți antrenori.
”Nu m-a căutat absolut nimeni. Eu mai am contract până la sfârșitul acestui campionat și după aceea voi vedea, voi încerca să aleg ce e mai bine pentru mine. Sigur că mi-ar plăcea să condus Petrolul. Foarte mulți antrenori și-ar dori să antreneze Petrolul, pentru că este o echipă cu tradiție, cu suporteri, cu entuziasm, cu performanțe. Oricine și-ar dori. Dar, deocamdată, nu am discutat cu nimeni, cu atât mai mult că sunt sub contract cu Gloria Buzău”, spunea Ilie Stan la finalul jocului de la Ploiești. Sub comanda sa, SCM Gloria nu a pierdut niciun meci cu Petrolul, în istoria celor două cluburi, toate disputate pe ”Ilie Oană”. Dacă în play-out a fost 1-1, în precedentele două jocuri, buzoienii au câștigat prima dată cu 1-0, în sezonul trecut, iar a doua oară, în sezonul regular recent încheiat, au obținut o remiză, 1-1.
Ilie Stan a mai fost în discuții să preia Petrolul și în vara lui 2018, când echipa ploieșteană promova în Liga 2, însă în cele din urmă palma s-a bătut cu Leo Grozavu.
Ilie Stan își încheie contractul în această vară cu SCM Gloria Buzău, club care se pregătește să-și schimbe forma juridică și, astfel, să obțină dreptul de a promova în Liga 1.
Echipa din Crâng are, pe lângă sprijinul Primăriei Buzău și Consiliului Județean Buzău, și un finanțator privat, un trust media, și chiar acesta anunța că pe lista scurtă de antrenori cu care se negociază pentru preluarea băncii tehnice din sezonul următor se află Marius Lăcătuș, Mihai Teja și Dan Alexa. Despre Stan nu s-a spus nimic.
Însă numirea lui Ilie Stan la Petrolul nu este însă bătută în cuie. Asta pentru că acesta nu are susținerea suporterilor. Fanii și l-ar dori, din informațiile Liga2.ro, pe Nicolae Constantin (47 de ani), ultima dată antrenor la Fotbal Comuna Recea, în perioada septembrie-decembrie 2020, unde a avut rezultate bune, dar unde nu s-a mai întors din cauza problemelor financiare pe care le avea și încă le are echipa maramureșeană.
Nae Constantin a fost a doua propunere pe lista de antrenor în ședința AGA de joi.
Altfel, Petrolul a disputat în această săptămână două meciuri amicale. Miercuri a pierdut la Strejnic, 2-3 cu echipa de Liga 3 Hușana Huși, iar vineri a trecut cu 8-1 de CS Tunari (Liga 3), tot la Strejnic. Înainte de intrarea în vacanță, ”găzarii” mai au un test, marți după-amiază, cu CS Blejoi (Liga 3).
Până acum, Petrolul s-a despărțit de Nir Lax, Amidu Salifu, Joeri Poelmans, Georgi Kitanov, dar și de Sergiu Arnăutu (expirare împrumut de la Concordia Chiajna), Vlad Mitrea (expirare împrumut de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe) și Romario Moise (expirare împrumut de la Astra). Lui Antoniu Manolache îi expiră și contractul și este ca și plecat, nou-promovata ”FC U” Craiova ofertându-l, din informațiile Liga2.ro. Și spaniolul Pol Roige, căpitanul echipei în acest sezon, are șanse mari să nu se mai întoarcă la Ploiești.
La capitolul veniri, sunt zvonuri că Petrolul s-ar fi înțeles cu Marius Coman (24 ani, atacant, Fotbal Comuna Recea) și Darius Buia (27 de ani, mijlocaș, Viitorul Pandurii Târgu Jiu).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-victorie-la-scor-inainte-de-intrarea-in-vacanta-lupii-galbeni-au-muscat-zdravan-din-cs-tunari-19184781