Primele variante de antrenor pentru Petrolul! Două dintre ei sunt sub contract. Clubul ploieștean nu pare grăbit să aleagă noul șef al băncii tehnice

Marius ANGHEL 06 Apr. 2021, 12:53 Liga 2
Primele variante de antrenor pentru Petrolul! Două dintre ei sunt sub contract. Clubul ploieștean nu pare grăbit să aleagă noul șef al băncii tehnice

Petrolul s-a despărțit de Viorel Moldovan (48 de ani) cu o etapă înainte de finalul sezonului regular, când șansele la accederea în play-off-ul Ligii 2 erau minuscule, iar echipa a fost condusă în ultimele două meciuri de Octavian Grigore (56 de ani).

Directorul tehnic al Academiei de copii și juniori a Petrolului asigură interimatul și a înregistrat două victorii în două meciuri, 2-1 la ”U” Cluj, în ultima rundă a sezonului regular, și 1-0 la CSM Reșița, în prima etapă a play-out-ului Ligii 2.

Clubul ploieștean este în căutarea unui nou antrenor principal cu care să pornească la drum pentru un al patrulea sezon consecutiv în Liga 2, însă alegerea pare a fi una dificilă. Ziarul Prahova a scris astăzi, 6 aprilie, că șefii clubului merg în acest moment pe patru variante pentru alegerea noului conducător al băncii tehnice.

Valeriu Răchită (50 de ani), Marius Măldărășanu (46 de ani), Cristian Pustai (53 de ani) și Ilie Stan (53 de ani) ar fi aceste variante.

Valeriu Răchită, mereu o variantă pentru Petrolul, însă ignorată până acum de finanțatorul clubului

Numele lui Valeriu Răchită, o legendă a clubului Petrolul, este lansat printre variante la toate momentele în care echipa s-a aflat în situația de a schimba antrenorul. Ultima dată pe banca tehnică a formației Sportul Snagov (iulie-august 2019), fostul fundaș este cel care a dus ultima dată clubul prahovean (vechea societate) în Liga 1. Se întâmpla în 2012.

Răchită este dorit de o parte a suporterilor, nu este într-o relație excelentă cu finanțatorul clubului, însă este un apropiat al primarului Andrei Volosevici, poate cel mai important atu. Pe vremea în care Răchită era managerul-antrenor al ”găzarilor”, iar Volosevici era la primul mandat de edil la Ploiești se construia noul stadion ”Ilie Oană”.

Marius Măldărășanu a refuzat Reșița și s-ar afla și pe lista Rapidului

Liber de contract este și Marius Măldărășanu. Ploieșteanul fost jucător la Petrolul a fost ultima dată antrenor la Metaloglobus (iunie 2019 – mai 2020), iar de curând a fost în negocieri să preia CSM Reșița. A refuzat însă echipa bănățeană, fiindcă șansele de salvare de la retrogradare sunt mici.

Ziarul Prahova scrie și că Măldărășanu este pe lista noului președinte al Rapidului, Daniel Niculae, să preia echipa de la Mihai Iosif.

Cristian Pustai, o variantă de la care ar putea primi răspuns abia după finalul play-off-ului

A treia variantă vehiculată este cea a lui Cristian Pustai. Experimentatul antrenor al făcut bici la Dunărea Călărași, e drept că în două sezoane. Totuși, e de lăudat faptul că a dus echipa în play-off-ul Ligii 2, pe locul 2, direct promovabil, în ciuda faptului că jucătorii sunt neplătiți de luni bune.

Inclusiv Pustai și stafful său sunt neplătiți, drept dovadă și litigiile pe care aceștia le au depuse la FRF împotriva clubului încă unde activează și unde reușesc să obțină rezultate bune.

E greu de crezut însă că Pustai va lăsa Dunărea acum, când e implicat în lupta pentru promovare, sau mai apoi, în cazul în care se obține accederea în Liga 1. Pe banca echipei din Călărași stă din iunie 2019, după ce s-a retrogradat din prima ligă.

Ilie Stan ar fi ajut deja ”tatonări” cu Petrolul

Ilie Stan este un alt nume de antrenor aflat pe lista Petrolului. Sursa citată scrie chiar că ar fi existat deja ”tatonări” concrete până acum între cele două părți, însă că abia la finalul sezonului se va concretiza ceva, dacă se va ajunge la un acord în privința acestei mutări.

Stan este antrenor din mai 2019 la SCM Gloria Buzău, un club care nu are drept de promovare și care în fiecare pauză, de vară sau de iarnă, își amăgește suporterii că va fi preluată de un finanțator privat pentru a deveni de drept public și a acea dreptul să acceadă în Liga 1.

Petrolul joacă duminică, acasă, cu Concordia Chiajna

Până la numirea unui nou antrenor principal, Petrolul se pregătește de următorul meci din play-out-ul Ligii 2. Duminică, de la ora 11:00, va întâlni pe teren propriu, în runda a doua a Grupei B, pe Concordia Chiajna, formație care luptă pentru evitarea retrogradării.

Petrolului îi mai trebuie un punct în ultimele cinci meciuri din play-out pentru a evita matematic locul 5 din grupă, cel care duce la barajul pentru menținerea în Liga 2. Echipa e, mai degrabă, cu gândul la următorul sezon de eșalon secund.

Ulterior, în etapa a 3-a, intermediată, Petrolul nu va juca, fiindcă meciul din deplasare cu Viitorul Pandurii a fost amânat pentru o altă dată, neanunțată încă, deoarece formația gorjeană are stabilit jocul din semifinala Cupei României.

Altfel, joi, 8 aprilie, la Petrolul are loc Adunarea Generală a Asociaților.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-etapelor-2-si-3-din-play-out-ul-ligii-2-petrolul-concordia-va-fi-meciul-televizat-din-runda-din-weekend-iar-in-intermediara-jocul-gazarilor-este-amanat-din-cauza-advers-19177875

https://liga2.prosport.ro/seria-1/obiectiv-indeplinit-pentru-interimarul-octavian-grigore-victorie-cu-csm-resita-ma-bucur-ca-am-obtinut-cele-trei-puncte-pentru-ca-brandul-petrolul-impune-19177487

Marius ANGHEL 06 Apr. 2021, 12:53 Liga 2
Pe aceeași temă