Petrolul face cantonament pe plan local! Nicolae Constantin a vorbit despre plusuri și minusuri față de foștii antrenori ai ”găzarilor” și pe ce posturi și-ar mai dori achiziții

Marius ANGHEL 14 Jun. 2021, 17:46 Liga 2

Petrolul sună astăzi, 14 iunie, adunarea pentru startul pregătirii noului sezon de Liga 2, iar înainte de primul antrenament și-a prezentat, prin intermediul unei conferințe de presă, noul antrenor principal, pe Nicolae Constantin, și noul director sportiv, pe Claudiu Tudor.

Nicolae Constantin, plusuri și minusuri remarcate față de foștii antrenori ai Petrolului

Nicolae Constantin a fost direct și a recunoscut că situația financiară a echipei nu este una tocmai bună în această perioadă, în comparație cu ce a fost în anii trecuți, însă e încrezător că se vor rezolva problemele.

Totodată, noul antrenor al echipei ploieștene a făcut și o comparație cu foștii șefi ai băncii tehnice, spunând că situația în care se află el acum este una favorabilă, deoarece are mulți jucători în lot și nu va avea nevoie de foarte multe transferuri.

”Am venit cu mare încredere și sunt sigură că, până la urmă, lucrurile vor fi așezate. Vom trage toți la aceeași căruță, asta însemnând cu primărie, cu Consiliu, suporteri, echipă și vom ajunge acolo unde ne dorim cu toții. Este un început mai greu, din fericire pentru mine, ca antrenor, am o arie de selecție foarte mare. Mă bazez pe foarte mulți jucători la acest început de drum. O mare parte sunt din cei de anul trecut, deci ei știu ce înseamnă Petrolul, și pot să spun că sunt un caz fericit, față de antrenorii care au început în anii din urmă, pentru că s-a început cu un lot de jucători mai mic, cu multe transferuri aduse. Deci, din punctul ăsta de vedere, sunt ok”, a spus Nae Constantin.

Vrea achiziții ”pe aproape fiecare post”, dacă sunt peste ce are acum în lot

Până în acest moment, în perioada de pauză dintre sezoane, Petrolul i-a achiziționat și prezentat oficial pe Marius Coman (atacant, ex Fotbal Comuna Recea), Darius Buia (mijlocaș, ex Viitorul Pandurii Târgu Jiu) și Eugeniu Cebotaru (mijlocaș, ex Academica Clinceni). Alți doi jucători vor fi anunțați astăzi, cu prilejul reunirii.

Întrebat câți jucători noi vor fi aduși, Nae Constantin a spus ce planuri are. ”Ne mai dorim jucători pe aproape fiecare post, dar vrem să aducem jucătorul care să fie peste ce avem noi în acest moment. Deci dacă găsim un portar care să fie peste ce avem noi, o să-l aducem. La linia de fund pot să spun că suntem ok, chiar și în partea dreaptă sper ca astăzi să se încheie tratativele și să aducem pe juniorul pe care ni-l dorim. Mai avem un junior foarte bun crescut de noi la club (n.r. – probabil se referă la fundașii Sergiu Pîrvulescu și Fabian Niță). Probabil unul sau doi mijlocași centrali, în funcție de cum sunt și juniorii noștri pe care o să încep să-i cunosc. Un atacant, în condițiile în care Vasile Buhăescu ne-a anunțat că nu mai vrea să continue”, a explicat noul antrenor al Petrolului, care se va baza în continuare și pe Armando Vajushi, care în februarie a semnat prelungirea contractului pe încă un sezon.

”Indiferent de lotul pe care o să-l avem, la fiecare antrenament o să avem cel puțin trei juniori de-ai noștri, pentru ca trecerea la prima echipă să fie mai ușoară pentru ei”, a mai spus Constantin despre planul pe care îl are la Petrolul.

Petrolul face cantonamentul de vară pe plan local

Echipa ploieșteană va efectua cantonamentul pe plan local, renunțând la varianta de a mai merge la Săcele / Tărlungeni, acolo unde s-a pregătit în iarnă.

”Am vizitat și locația unde am fost anul trecut (n.r. – cantonamentul s-a făcut la începutul anului, în iarnă, în sezonul trecut de Liga 2). De data aceasta am luat hotărârea să rămânem în Ploiești, pentru că avem asigurate toate condițiile, din punct de vedere al terenurilor, sală de forță, spălat echipament, hrană, absolut tot. Nu este neapărat o problemă financiară. A fost o hotărâre pentru a avea asigurat absolut tot ce ne trebuie. Acolo, în zonă, mai există câteva echipe și programul de antrenament era un pic dereglat, din punct de vedere al folosiri terenurilor. A fost alegerea tuturor”, a motivat Costel Lazăr, care a fost întrerupt de antrenor: ”I-am convins să rămânem în Ploiești. Le-am spus minusuri, plusuri și am considerat că-s mai multe plusuri dacă am rămâne să ne pregătim local. Avem terenurile noastre de antrenament, cele trei de la Pleașa, Conpet și Brazi, unde putem să ne facem programul cum vrem noi. Acolo depindeam de alte echipe, erau orele fixe și nu aș mai fi putut să schimb nimic în cazul în care mi-aș fi dorit.”

În perioadă de pandemie, Petrolul s-a pregătit la Tărlungeni și Săcele. Când nu erau restricții, clubul ploieștean mergeam în Antalya. Acum se va antrena pe plan local, însă președintele clubului spune că motivul nu e neapărat situația finaciară actuală.

Petrolul și-a stabilit și cinci meciuri amicale pentru următoare perioadă.

”Răbdarea suporterilor e condiționată de rezultatele echipei. Nu cred că dacă o să avem ghinion să pierdem o să stea cineva să-l țină pe Nae în brațe, indiferent că l-au vrut suporterii sau nu l-au vrut. Ca și antrenor ești dependent de rezultate. Ai rezultate, te iubesc și prietenii și dușmanii. Când nu ai…”
Nicolae Constantin, noul antrenor al Petrolului, despre susținerea pe care crede că o va avea din partea suporterilor, cei care au și insistat cel mai mult pentru numirea sa în această funcție

Ca antrenor principal, Nicolae Constantin a mai activat până acum la două cluburi, la ACSO Filiași, la începutul anului 2020, în Liga 3, și la Fotbal Comuna Recea, în perioada septembrie-decembrie 2020, în Liga 2.

Conferința de presă de prezentarea a lui Nicolae Constantin și Claudiu Tudor la Petrolul:

Video: Petrolul Ploiești
Foto: Cristi Stavri / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/nicolae-constantin-si-claudiu-tudor-prezentati-oficial-de-petrolul-presedintele-costel-lazar-despre-noul-trio-suntem-legati-de-glie-de-rezultate-de-trecutul-nostru-la-acest-club-19189002

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-perfectat-primele-amicale-nicolae-constantin-isi-testeaza-elevii-in-partide-cu-echipe-din-liga-1-si-liga-2-19188814

Marius ANGHEL 14 Jun. 2021, 17:46 Liga 2
Pe aceeași temă