Ce a reușit FRF, prin crearea actualului sistem în Liga 2, a resuscitat fotbalul de la acest nivel, a crescut interesul și a șocat până și presa din Anglia. 11 echipe în luptă pentru 6 locuri, în ultima etapă.
Este un scenariu care nu are cum să nu stârnească interesul și unul rarisim chiar în istoria fotbalului, nu doar unicat în istoria ligii secunde. Unul dintre meciurile cu speranțe din “Etapa Nebună” era U Cluj – Petrolul.
Speranțe mici pentru că matematica devenise grea pentru ambele formații, care chiar și cu o victorie mai așteptau și alte rezultate care să se potrivească perfect un loc în play-off. Așadar, o poziție câștigată în primele 6 era ca un câștig la loterie pentru echipele ce s-au întâlnit pe Cluj Arena. Două dintre echipele care se chinuie de ani buni să ajungă în Liga 1 și pe care bugetele mari nu le-au ajutat până acum.
Tensiunea de la U Cluj – Petrolul a fost alimentată și de bănuielile de mită după ce vicepreședintele Petrolului a fost prins într-un flagrant de Direcția Generală Anticorupție și urmează să fie judecat.
Astfel, ultima etapă din Liga 2 a prins accente de film demn de Hollywood. În timp ce conducătorii din tribune făceau calcule, meciul de pe Cluj Arena a început cu un penalty. La chiar prima acțiune ofensivă, arbitrul Ionuț Coza a văzut fault la o intervenție asupra lui Ribeiro în careu, cu toate că fundașul Petrolului și-a retras piciorul. Același Ribeiro avea însă să rateze (min 3), iar scorul rămânea 0-0. După atitudinea jucătorilor din teren a părut că doar U Cluj mai visa cu adevărat la o minune. Meșter i-a încercat reflexele lui Avram (10), Ogbu n-a găsit poarta din 6 metri, în două rânduri (6 și 32), iar Ribeiro și-a continuat ziua ghinionistă, cu un șut în transversală de la 22 de metri (15).
În repriza a doua tensiunea clujenilor a crescut datorită altor rezultate. Cum Dunărea conducera Viitorul Pandurii, ASU Poli era condusă și la Metaloglobus – Rapid era rezultat egal, U Cluj era în play-off dacă ar fi câștigat, iar restul rezultatelor rămâneau neschimbate. Însă Petrolul avea să tragă și U Cluj în play-out. Silviu Pană a recuperat la mijlocul terenului și a trimis un gol perfect de la 48 de metri, peste portarul Muțiu. Reușită de CNN pe Cluj Arena și Petrolul avea 1-0 (55).
Golul Petrolului avea să introducă și jucătorii lui U Cluj într-o letargie a dezamăgirii. Scânteia a venit de la Taub, care a marcat cu un șut în diagonală din colțul careului mare. Clujenii prindeau din nou viață pentru că o victorie i-ar fi adus “în cărți” dacă Metaloglobus ar fi egalat și ea Rapid. Clujenii au ratat însă prin Alex Pop (77), iar Rapid a marcat pentru 4-2. U Cluj mai sperau de atunci doar ca Csikszereda să fie egalată. Petrolul a cerut penalty, la o lovite a lui Vajushi, dar centralul rămâne nemișcat. Gavra a scăpat singur cu portarul, dar l-a nimerit pe portar (84).
În minutul 90+2 Petrolul a obținut un penalty și Vajushi a înscris (90+3).
S-a încheiat într-o tristețe amară pe Cluj Arena. Două echipe cu nume, istorie, bugete și suporteri merg în play-out.
Foto: Petrolul Ploiești și Dan Tăuțan (Mediafax Foto)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-21-ultima-a-sezonului-regular-astazi-aflam-cele-sase-echipe-care-merg-in-play-off-si-cele-14-care-vor-continua-in-play-out-19176255