Rapid a învins ”U” Cluj într-un amical amânat cu două ore. Un jucător crescut de ardeleni a fost decisiv pentru giuleșteni. VIDEO | Costel Enache a ajutat la deszăpezit

Marius ANGHEL, Carmen MANDIȘ 27 Jan. 2021, 15:48 Liga 2

Rapid și Universitatea Cluj și-au întrerupt, astăzi, pregătirea obișnuită din cantonamentele în care se află în această perioadă, la Snagov, respectiv Mogoșoaia, pentru a disputa un meci amical. Giuleștenii s-au impus cu 1-0 în jocul desfășurat la București, grație golului reușit în repriza a doua de Octavian Ursu, mijlocaș crescut chiar de ”U” Cluj.

Jocul fusese inițial programat pentru ora 12:00, la baza federației de la Buftea, însă din cauza ninsorii căzute încă de ieri seară, pe toată durata nopții, terenul a fost acoperit cu un strat gros de nea. Cum îngrijitorii bazei nu au curățat la timp terenul, partida dintre cele două divizionare secunde a fost mutată la București, acestea nedorind să rateze acest meci de pregătire, cel mai important pentru fiecare în această iarnă.

Amicalul dintre Rapid și ”U” Cluj, mutat de la Buftea la București

Astfel, amicalul dintre Rapid și ”U” Cluj a fost mutat la una dintre bazele închiriate de giuleșteni, la Coresi. Partida n-a mai început la ora 12:00, fiindcă a fost nevoie ca terenul să fie deszăpezit. După multă muncă, depusă inclusiv de membri ai celor două echipe, jocul a început aproape de ora 14:00.

Costel Enache n-a ezitat să dea la lopată pentru a deszăpezi terenul

Printre cei care au dat la lopată pentru ca terenul de joc să fie degajat mai repede de stratul gros de zăpadă s-a numărat chiar antrenorul Universității Cluj, Costel Enache (video 1).

În schimb, antrenorul Rapidului, Nicolae Grigore, nu s-a băgat la munca fizică, măcar pentru a se încălzi puțin.

0-0 la pauză între Rapid și ”U” Cluj

Rapid a început cu următorul prim ”11”: Drăghia – I. Voicu, Dandea, Zunic, Florică – R. Lazăr, Bg. Barbu – Sefer, Drăghiceanu, Hlistei – Al. Ioniță
Antrenor: Nicolae Grigore

 

”U” Cluj a aliniat următorul ”11”: Vâtcă – Telcean, Luchin, Sburlea, Taub – D. Acka, Dican, Meșter, Ribeiro – Golan, Chacana
Antrenor: Costel Enache

După prima repriză, cele două echipe din Liga 2 sunt la egalitate, așa cum au și început jocul, la scorul de 0-0.

Chacana nu l-a putut învinge pe Drăghia din postura de unu la unu, iar Idan Golan a fost aproape să înscrie cu capul, dar portarul a respins de pe linia.

Fostul jucător al lui ”U” Cluj Octavian Ursu a decis în favoarea Rapidului testul de la Coresi

În repriza a doua, Dan Berci (video 2) și Mircea Leasă (video 3 și 4) au ieșit de pe teren accidentați. Amândoi au avut nevoie de îngrijiri la ambulanța prezentă la joc. Fundașul Universității acuză o accidentare la genunchiul stâng, în timp ce Leasă are stări de amețeală și ochiul drept tumefiat.

Ușor accidentat a ieșit de pe teren și Gabi Tamaș, intrat la pauză. În repriza a doua a evoluat și noua achiziție Andrei Răuță, pus pe liber de Petrolul.

Din minutul 53, Rapid a deschis scorul prin reușita mijlocașului Octavian Ursu, care a finalizat elegant, peste Muțiu, o acțiune pe partea stângă. Ursu, noua achiziție a giuleștenilor, vine de la UTA, însă s-a format chiar la ”U” Cluj, club pentru care a evoluat în mai multe rânduri, printre multele împrumuturi la alte formații.

Negrean a avut cea mai mare ocazie a reprizei secunde, când a trimis în bară.

1-0 pentru Rapid a și rămas rezultatul final, astfel că giuleștenii continuă victoriile în meciurile amicale, în timp ce ”U” Cluj a suferit primul eșec în testele desfășurate în 2021.

Rapid, în a doua repriză: H. Moldovan – Leasă (L. Florică 58), Ignat, Nastos, Finica – Pănoiu, Goge – Ernest, R. Ilie, Oct. Ursu – Ad. Bălan.

”U” Cluj i-a avut pe teren în această repriză pe: Muțiu – Laur. Rus, Gab. Tamaș (Dican 56), Andr. Răuță, Berci (Mir. Moraru 65) – Ilieș, Negrean, I. Filip, Ștefănescu – Al. Pop, Nic. Pîrvulescu.

  • În clasamentul Ligii 2 după primele 15 etape disputate din acest sezon, Rapid ocupă locul 3, cu 26 de puncte, iar ”U” Cluj se află pe poziția a 6-a, cu 23 de puncte. Ambele echipe au câte 14 meciuri disputate.

Victorii pe linie în amicale atât pentru Rapid, cât și pentru ”U” Cluj, până la acest joc

În perioada de pregătire efectuată până acum, Rapid a disputat două meciuri amicale, cu AFC Odorheiu Secuiesc (Liga 3), pe care a învins-o cu 4-1, și cu Progresul Spartac (Liga 3), de care a trecut cu 2-0.

Universitatea Cluj are trei amicale disputate până acum, 5-0 cu Unirea Ungheni, la Cluj-Napoca, 5-0 cu CS Tunari și 4-1 cu FC Voluntari 2, acestea două fiind disputate pe perioada cantonamentului de la Mogoșoaia.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-a-renuntat-la-inca-un-jucator-la-plecarea-in-cantonament-il-anunta-accidentat-acum-sustine-ca-i-s-a-incheiat-contractul-desi-initial-spusese-altceva-19166530

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/u-cluj-va-avea-echipament-editie-limitata-la-meciul-de-cupa-cu-uta-unul-vintage-cu-mesaje-din-peluza-sepcile-rosii-tricourile-vor-fi-date-apoi-suporterilor-care-19166620

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-si-a-inceput-cantonamentul-de-la-snagov-trupa-lui-nicolae-grigore-are-stabilit-un-singur-amical-19166388

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-concluzii-din-cantonamentul-universitatii-cluj-baietii-au-acceptat-foarte-bine-efortul-si-situatia-pana-acum-cum-decurge-integrarea-in-echipa-a-celor-doua-achizitii-19166544

Marius ANGHEL, Carmen MANDIȘ 27 Jan. 2021, 15:48 Liga 2
Pe aceeași temă