Contra și Burleanu o văd curând pe UTA în Liga 1! Președintele FRF știe și când va fi gata noul stadion „Francisc Neuman”: „Îmi doresc să se poată ține de acest termen”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 25 Aug. 2019, 16:25 Diverse
Contra și Burleanu o văd curând pe UTA în Liga 1!** Președintele FRF știe și când va fi gata noul stadion

Aradul este „în așteptare” pentru a redeveni un centru puternic al fotbalului românesc. Cu un stadion care se contruiește de peste cinci ani și UTA, echipă aflată de câteva sezoane în Liga 2, în fiecare an numele orașului de pe Mureș e pe buzele oamenilor de fotbal când spun cine va urma să revină în elită.

Selecționerul Cosmin Contra, dar și președintele FRF, Răzvan Burleanu, sunt convinși că așteptarea nu va mai dura câțiva ani. În teritoriul unui eveniment organizat la Arad și care a marcat 120 de ani de la disputarea primului meci de fotbal de pe teritoriul actual al României, cei doi au vizitat și arena în reconstrucție și li s-a promis că în aprilie va fi gata.

Contra a jucat în echipa FRF la meciul contra unei selecționate formate din foste glorii arădene. Timișoreanul a redescoperit la Arad un oraș cu oameni foarte pasionați de fotbal. De aceea, „Guriță” e convins că UTA va reveni în prima ligă în curând. „Un oraș care trăiește pentru fotbal. Sperăm că se va întoarce în elita fotbalului românesc, atât ei, cât și Timișoara și Clujul. Cred că echipele de tradiție se vor întoarce acolo unde le e locul”, a spus Contra.

Fostul fundaș dreapta spune că clubul alb-roșu trebuie să aibă grijă la constanță. „Am înțeles că s-a făcut un proiect pentru a încerca să promoveze. Acum, depinde un pic și de constanța pe care o au în rezultate și de felul cum vor gestiona cei de aici această dorință de a promova”, consideră Contra.

Delegație oficială, în vizită la stadionul de pe Aurel Vlaicu

Firește, și Contra e conștient că promovarea depinde mult de finalizarea noii arene, una care se contruiește de cinci ani. „Am vizitat și stadionul. Cred că dacă autoritățile vor termina stadionul la anul, cum își doresc dânșii, cred că UTA poate fi o forță în fotbalul românesc, pentru că este un stadion care va fi foarte frumos. Cu masa socială care există în acest oraș și cu foamea de fotbal, se va umple acest stadion”, a punctat antrenorul naționalei.  

Selecționarul ar veni inclusiv cu naționala mare la Arad. „Dacă putem să venim aici, de ce nu”, a mai precizat bănățeanul.

Burleanu spune că e mai greu ca naționala de seniori să joace în orașul de pe Mureș

Autoritățile locale din Arad i-au promis lui Burleanu că în aprilie taie panglica la noul stadion. „Promisiunea pe care am primit-o este că anul viitor va fi gata acest stadion. Îmi doresc să se poată ține de acest termen, pentru că trebuie să luăm în considerare că UTA trebuie să redevină campioana provinciei, iar pentru acest lucru, trebuie să revină în Liga 1. Iar fără un stadion n-ai putea să o faci în Liga 1, fiindcă acest lucru ar putea da naștere unor mari dificultăți pentru echipe, mai ales când trebuie să plece din oraș. Din acest motiv ne dorim, și eu îmi doresc foarte mult ca Aradul să beneficieze de un stadion așa cum este cel care este în construcție în momentul de față. Așa cum arată el astăzi, va fi un stadion extraordinar, pe care dorim să aducem și să vedem naționala de tineret de României. Ne dorim să luăm în considerare acest stadion și pentru alte competiții la nivel european pe care ni le dorim să le putem aduce în România”, a spus președintele FRF.

Burleanu crede că va fi mai greu ca arena să poată găzdui meciuri oficiale ale naționalei de seniori. „E destul de dificil pentru un meci oficial. Cu siguranță naționala de tineret va putea să joace la Arad. Din prisma foarte multor aspecte. Pentru un meci oficial, sunt foarte multe condiții pe care trebuie să le îndeplinești și nu vrem să ne hazardăm să promitme că va vnei naționala, până când nu vom verifica cu mare atenție acest stadion și noi și UEFA. La o competiție internațioanală criteriile sunt foarte dure”, a adăugat șeful fotbalului românesc.

La stadionul din Arad s-au montat deja scaune, dar suprafața de joc nu e pusă, la fel ca și viitoarea instalație de nocturnă.

Articol scris de Anda DELIU

Anda DELIU, Marius ANGHEL 25 Aug. 2019, 16:25 Diverse
Pe aceeași temă