Viitorul Pandurii a încheiat apatic sezonul, cu un eșec acasă cu Progresul Spartac. Călin Cojocaru își dorește să continue pe bancă, dar are condiții pentru a-și prelungi contractul

Mircea OGLINDOIU 06 May. 2023, 22:46 Liga 2
Viitorul Pandurii a încheiat apatic sezonul, cu un eșec acasă cu Progresul Spartac. Călin Cojocaru își dorește să continue pe bancă, dar are condiții pentru a-și prelungi contractul

Salvată, matematic, de la retrogradare, încă din etapa a 4-a a play-out-ului Ligii 2, când a învins Concordia Chiajna, cu 1-0, la Târgu Jiu, Viitorul Pandurii s-a prezentat lamentabil în ultimele două partide ale sezonului.

Viitorul Pandurii a pierdut și ultimul joc din play-out-ul Ligii 2

Din cauza restanțelor salariale, jucătorii au refuzat să se antreneze înaintea meciului din runda a 5-a și gorjenii au fost învinși la Dumbrăvița cu 4-0. Greva s-a soldat cu excluderea din lot a jucătorilor Gabriel Dodoi, Alin Țegle și Alex Dulca, dar ultimii doi au fost reprimiti la antrenamente zilele trecute și în partida de astăzi, cu Progresul Spartac, au fost introduși în repriza secundă pe teren. În schimb, Dodoi și-a reziliat recent contractul scadent la 30 iunie, la fel cum o făcuse, de mai mult timp, Florin Răsdan.

Fără cei doi atacanți, Viitorul Pandurii, echipă care a stat în etapa a 6-a, s-a prezentat lamentabil și cu Progresul Spartac, la fel cum o facuse și la Dumbrăvița. La Târgu Jiu, la capătul unui joc în care nu a avut vreun șut periculos pe spațiul porții echipei adverse, trupa antrenată de Călin Cojocaru s-a văzut învinsă cu 1-0, după golul izbutit de Ciprian Stanciu în minutul 81. Oaspeții au mai avut situații de gol, printre care și două lovituri în transersală, prin Grigorie (37) și Leafu (74). Astfel, Viitorul Pandurii a bifat al doilea joc consecutiv fără gol marcat.

Jucătorii gorjenilor au dat randament mai bun la ”satelit”, în Liga 3

Clubul gorjean a părut mai preocupat în ultima perioadă de salvarea de la retrogradare a echipei-satelit, aflată în Seria 7 din Liga 3, și în ultimele două jocuri, incluzând și intermediara de marți, a trimis mai mulți jucători la echipa a doua. Beneficiind de aportul jucătorilor de la prima echipă, Viitorul Pandurii 2 a învins primele două clasate din play-out, Jiul Petroșani (1-0) și Voința Lupac (4-1).

La finalul jocului de sâmbătă din Liga 2, antrenorul Călin Cojocaru a admis că echipa sa n-a mai fost concentrată și a acuzat oboseală elevilor săi, mulți dintre ei și cu meci în Liga 3 la mijlocul săptămânii. ”A fost un meci greu. Am întâlnit o echipă care a fost mult mai concentrată. Sincer, au meritat victoria. Pe lângă gol, și-au mai creat două-trei ocazii. Noi am oferit prea puțin astăzi. Nu pot să zic că sunt dezamăgit de atitudinea jucătorilor, o mare parte au jucat și la Liga 3, din trei în trei zile, iar acest lucru se simte. Nu vreau să caut scuze, dar la noi s-a văzut și o stare de oboseală, dar și o lipsă de concentrare”, a declarat Cojocaru.

Viitorul Pandurii în meciul din play-out cu Progresul Spartac: Rz. Udrea (cpt.) – Dănescu (Țegle 46′), Băican, Stepanenko (Vl. Toma 46′), Rogac, Godja (P. Banu 67′) – Brînzan, Acolatse (Raicea 63′) – Nsiah (Al. Dulca 46′), Cl. Dragu, Vulpe. Rezerve neutilizate: Geantă – Ed. Croitoru, Pîrcălabu, Geană.

Călin Cojocaru își dorește să continue la Viitorul Pandurii, dar are și condiții: ”Avem nevoie de patru-cinci jucători”

Antrenorul sosit în iarnă la Târgu Jiu nu și-a prelungit, momentan, contractul cu Viitorul Pandurii și spune că are nevoie de patru-cinci jucători cu experiență pentru a putea fi în preajma play-off-ului.

”Per ansamblu, bilanțul este mulțumitor de la venirea mea aici, dar se putea mult mai mult. Puteam să câștigăm mai multe meciuri, dar, având în vedere că ne-am salvat cu trei etape înainte de final, e satisfăcător. Nu vreau să vorbesc despre viitor, sunt un pic supărat după acest meci, pentru că ne dorim să câștigăm fiecare joc și astăzi nu s-a întâmplat. Eu zic că, dacă păstrăm grupul acesta și mai aducem patru-cinci jucători, putem face o figură mult mai frumoasă. Îmi doresc să rămân, sunt condiții bune, am întâlnit un grup bun și sunt convins că se poate mult mai mult”, a spus Călin Cojocaru.

Bilanțul său la Viitorul Pandurii este de 3 victorii, 2 egaluri și 4 înfrângeri. După 4 puncte obținute în etapele din 2023 din sezonul regular, Viitorul Pandurii a întrat în play-out de pe locul 3 în Grupa B și a încheiat sezonul pe locul 4, cu un total de 32 de puncte.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-de-moral-la-targu-jiu-progresul-spartac-a-castigat-partida-cu-viitorul-pandurii-si-abordeaza-cu-incredere-barajul-cu-metaloglobus-andrei-erimia-ar-fi-trebuit-sa-mai-marcam-19269586

https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-in-barajul-pentru-mentinerea-in-liga-2-19269525

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-7-din-play-off-si-play-out-12-meciuri-se-mai-disputa-astazi-in-primul-meci-al-zilei-cs-blejoi-a-castigat-in-extremis-cu-rasnov-19269391

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-ultima-etapa-din-play-out-astazi-aflam-a-doua-echipa-care-va-merge-la-barajul-de-mentinere-19269440

Mircea OGLINDOIU 06 May. 2023, 22:46 Liga 2
Pe aceeași temă