Călin Cojocaru a recunoscut cu bărbăție că Viitorul Pandurii a făcut grevă. Discurs-manifest după eșecul dur cu Dumbrăvița, despre problemele jucătorilor săi și ale fotbalului bănățean: ”Timișoara la sport e Walking Dead”

Anda DELIU 23 Apr. 2023, 10:53 Liga 2

Antrenorul timișorean de la Viitorul Pandurii, Călin Cojocaru, a fost foc și pară după ce echipa sa a pierdut cu scorul de 0-4 la CSC Dumbrăvița, după o săptămână de grevă.

El a fost revoltat la adresa atitudinii jucătorilor săi, supărați că nu au banii la zi, dar a și spus din nou, la fel ca acum două săptămâni, după egalul cu Ripensia, că situația din sportul timișorean e jalnică.

Călin Cojocaru a confirmat greva de la Viitorul Pandurii

Cojocaru a recunoscut că echipa sa nu a făcut antrenamente toată săptămâna, din cauza restanțelor financiare. ”Nu contează, că eram salvați matematic de la retrogradare, la fotbal trebuie să te respecți. Trebuie să te respecți tu, ca om, ca jucător. Trebuie să respecți competiția, să te comporți profesionist. Lucrul pe care noi nu l-am făcut. Nu astăzi, toată săptămână! Ne-am comportat ca niște amatori. Am știut că așa o să fie pe teren! Am întâlnit o echipă ambițioasă care și-a dorit să câștige și lucrul acesta s-a văzut clar astăzi. Îi felicit pentru atitudine și pentru ce au realizat campionatul acesta. Ne-am comportat ca niște amatori, că nu aveam niciun motiv să nu ne comporătm într-un mod neprofesionist. Am văzut că a apărut în presă că Viitorul cât mai rezistă? Avem stabilitatea și nu zic lucrul acesta, pe românește, să dau limbi la conducere. Avem o situație cum e la 90 la sută din cluburile din România. Dar noi, în general, ne-am obișnuit să cerem. Dar să muncim și să oferim ceva, mai rar! În general, societatea, în ziua de astăzi, mai mult e pusă pe vorbe decât pe muncă. Și lucrul acesta se reflectă în viața noastră, și a sportivilor. E același lucru”, a spus, supărat, cel care în raportul jocului este trecut de club director tehnic, fiindcă funcția de antrenor principal este ocupată de fostul antrenor, plecat la începutul anului de la club. Și acest lucru arată cât de serios este clubul din Târgu Jiu.

”Dacă treci pe roșu și-ți ia carnetul, trebuie să acționezi într-un mod legal. Nu te duci și îi dai în cap la polițist. Așa și noi!”

Călin Cojocaru a spus că nu e de acord cu ce a făcut echipa. ”Dacă treci pe roșu și-ți ia carnetul, trebuie să acționezi într-un mod legal. Nu te duci și îi dai în cap la polițist. Așa și noi! Dacă cumva aveam vreo problemă reală de genul să avem restanțe putem să ne depunem memoriu, să facem lucruri profesioniste, să ne comportăm profesionist. Cuvântul grevă nu există în vocabularul meu la fotbal, la locul de muncă. Vreau să mă comport profesionist și același lucru îl cer și de la jucătorii mei. Lucru care nu s-a întâmplat săptămâna aceasta și s-a văzut pe teren. Au ales metodele lor. Metode care nu sunt conforme cu jucătorul profesionist de fotbal. Dacă aș spune ce primă am avut astăzi, s-ar spune că mint și cred că unii jucătri nu au luat primă într-un an cât am avut noi astăzi de jucător ca să câștigăm. În viața, dacă nu ai o motivație, ești un om mort. Nu spun asta ca să dau în jucători sau ceva de genul. Vorbim realitatea, exact realitatea pură. Dacă aveau motive, e clar. Eu tot timpul unde am fost am cerut respect și, în principal, pentru jucători, pentru că eu, ca antrenor, nu pot să-mi fac meseria dacă ei nu sunt mulțumiți. Dar când sunt motive reale pentru așa ceva”, a mai adăugat Cojocaru.

Viitorul Pandurii în meciul pierdut în play-out cu CSC Dumbrăvița: Udrea – Vulpe, Rogac (Stepanenko 56′), Băican, Godja – Acolatse, Brînzan (Dănescu 46′) – Al. Dulca (Raicea 61′), Țegle (cpt.), Dodoi (Nsiah 46′) – Cl. Dragu (Gîrbiță 77′). Rezerve neutilizate: Geantă – Vl. Toma, Geană, P. Banu.

Neagă restanțele mari. ”Avem un salariu restant și am avut prime la meciuri cum nu au avut echipe din Liga 1”

Călin Cojocaru a spus că fotbaliștii au doar o lună de restanțe, ceea ce ar face zadarnic orice memoriu. ”Sunt foarte supărat. La clubul nostru n-am ce să reproșez conducerii. Avem la momentul acesta un salariu restant și am avut prime la meciuri cum nu au avut echipe din Liga 1. Trebuie să spunem și lucrurile acestea, nu doar ce ne convine. Trebuie să ne respectăm mai mult, dacă vrem să facem ceva și eu, ca antrenor, și jucătorii, să punem osul la muncă și după aia cu siguranță vor veni și foloase. Eu n-am văzut jucător de fotbal să nu-și ia banii, nici antrenor! Nici să ne comportăm cum ne-am comportat noi săptămâna aceasta n-am văzut”, a mai punctat Cojocaru.

  • Adrian Zaluschi (12), Răzvan Ghinescu (37 – penalty), Denis Curea (73) și Andrei Toroc (81) au marcat golurile echipei CSC Dumbrăvița în meciul cu Viitorul Pandurii.

Cojocaru a șters pe jos cu fotbalul timișorean: ”Suntem amatori în toate”

Cojocaru a lăudat Dumbrăvița, singura echipă timișeană dintre cele trei participante în acest sezon de Liga 2 care a scăpat de retrogradare. El a punctat din nou decăderea fantastică a Timișoarei, reprezentată acum de Poli și Ripensia.

”Tot respectul pentru cei de la Dumbrăvița. E o rușine pentru un oraș ca Timișoara să nu aibă nimic! Zero! Nimic, nimic! Tot vorbim că Banatul e fruntea. Unde? Un stadion, o sală? Unde să faci un antrenament? Unde poți să antrenezi în condiții normale în județul Timiș? Dacă îmi se zice un loc, fac ce vreți. Nu există interes pentru sport. Când sunt alegeri, toți construiesc, ai impresia dacă ieși pe stradă, că pe fiecare stradă e un stadion sau o sală. De vreo 30 de ani, nimic, zero”, a precizat antrenorul care în 2021, când o antrena pe Pandurii, a mers la Timișoara pentru a face cantonamentul.

Cojocaru spune că în capitala Banatului nu mai există interes pentru sport. ”Suntem amatori în toate. Vrem performanțe, vrem să facem minuni! Doar din vorbă! Nu dă nimeni niciun leu. Privații… Hai să vorbim lucrurilor pe nume. Dacă Timișoara nu are oameni capabili să susțină sportul, nu neapărat fotbalul. Pai ce să mai zic de celelate orașe? Aici e fabrică lângă fabrică! Tot aud că sunt prea multe locuri de muncă și nu sunt oameni. Băi, dar nu-s bani atunci? Nu există interes, fiecare e comod. Nu mai e o emoție în orașul acesta să te duci la un meci, la o competiție. Cum era înainte. 30-40.000 de oameni. Așteptai meciul cu două-trei zile înainte. Timișoara la sport e Walking dead! Vă spun 100 la sută. Respect pentru sportivi, pentru antrenori, zero! Dar înjurături și apostrofări cât încape și de tot genul”, a mai adăugat el, într-un discurs pe cât de dur pe atât de sincer.

  • The Walking Dead, tradus Invazia zombi, este un serial de televiziune american post-apocaliptic horror.

Viitorul Pandurii mai are un singur meci de disputat în acest sezon de Liga 2

Cu 32 de puncte acumulate până acum, Viitorul Pandurii Târgu Jiu a coborât o poziție în clasamentul Grupei B a play-out-ului Ligii 2, acum fiind pe locul 4, fiind devansată de FC Brașov (40), Concordia Chiajna (38) și CSC Dumbrăvița (33). Toate patru sunt matematic salvate de la retrogradare.

Progresul Spartac (23) va merge la barajul de menținere, iar Ripensia Timișoara (17) și Unirea Constanța (12) au retrogradat în Liga 3.

Viitorul Pandurii mai are de disputat un singur meci în acest sezon de Liga 2. În etapa următoare va sta, iar în ultima rundă va juca pe teren propriu cu Progresul Spartac, în data de 6 mai.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-parcurs-modest-in-play-out-n-a-invins-nici-minaur-baia-mare-19267758

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-a-retrogradat-o-matematic-pe-poli-timisoara-antrenorul-daniel-oprescu-se-teme-ca-nici-echipa-sa-nu-e-scapata-de-emotii-si-arunca-sageti-se-spunea-ca-dispar-jocurile-de-culise-19267755

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-i-a-indeplinit-dorinta-lui-adrian-mihalcea-si-a-invins-steaua-19267739

https://liga2.prosport.ro/seria-1/final-trist-in-liga-2-pentru-ripensia-in-fata-propriilor-fani-iulian-muntean-dupa-esecul-drastic-cu-fc-brasov-ma-asteptam-la-mai-multa-concentrare-patronul-nu-stie-ce-vrea-mai-d-19267751

https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorii-echipei-viitorul-pandurii-din-nou-in-greva-19267415

Anda DELIU 23 Apr. 2023, 10:53 Liga 2
Pe aceeași temă